În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 18 iulie 2024 a fost publicată Decizia nr. 22/2024 privind examinarea sesizărilor conexate formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 5.663/30/2022 şi de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.914/100/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

Text rezumat*, în vigoare la 18 iulie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 29 noiembrie 2023, în Dosarul nr. 5.663/30/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: suspendarea prevăzută de dispoziţiile art. VII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021) şi art. VII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), cu referire la indemnizaţia de pensionare prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), poate să supravieţuiască abrogării Legii nr. 303/2004, în contextul dispoziţiilor art. 58 şi 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) sau suspendarea prevăzută de aceste texte de lege a încetat la data abrogării Legii nr. 303/2004, iar dreptul la acţiune pentru plata indemnizaţiei de pensionare a devenit actual începând cu data încetării oricărei cauze de suspendare ori de neaplicare a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 februarie 2024, cu nr. 232/1/2024.

La data de 27 februarie 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat Dosarul nr. 447/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.914/100/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: cum se interpretează şi se aplică dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 285/2020), art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010), art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012), art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013),, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017), art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017), art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, în sensul de a se stabili dacă aceste prevederi, prin care s-a dispus, în mod succesiv, neacordarea indemnizaţiei de pensionare prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, au fost de natură să afecteze însăşi existenţa dreptului sau au avut doar un efect de suspendare ori de amânare a exerciţiului acestui drept?

Având în vedere identitatea parţială de obiect cu sesizarea anterior înregistrată, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 447/1/2024 la Dosarul nr. 232/1/2024.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând cele două sesizări conexate, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

92. Verificând cele două sesizări conexate, în ordinea logică a raţionamentului juridic referitor la succesiunea operaţiunilor juridice aplicabile normei de drept substanţial pe care s-au întemeiat acţiunile în pretenţii, rezultă că instanţele de trimitere întreabă, pe de o parte, care este consecinţa suspendării normei juridice, pe o perioadă mare de timp, asupra dreptului patrimonial pe care îl reglementează (Dosarul nr. 447/1/2024), iar, pe de altă parte, care este efectul pe care îl produce abrogarea normei aflate în starea de suspendare asupra acestui drept (Dosarul nr. 232/1/2024).

93. În acest sens, în Dosarul nr. 447/1/2024, instanţa de trimitere întreabă dacă dispoziţiile din legile anuale de salarizare, prin care s-a dispus cu privire la neacordarea, pentru anul respectiv, a indemnizaţiei de pensionare prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, au fost de natură să afecteze însăşi existenţa dreptului sau au avut doar un efect de suspendare ori de amânare a exerciţiului acestui drept.

94. Deşi întrebarea, astfel cum este formulată, nu face nicio distincţie între situaţia juridică anterioară şi cea ulterioară abrogării normei de drept substanţial ce a constituit temeiul juridic al acţiunilor (abrogare survenită la data de 16 decembrie 2022, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022, care nu mai cuprinde o normă similară), instanţa de trimitere delimitează temporal, raportat la acest moment, jurisprudenţa la care face referire, susţinând, în punctul de vedere exprimat asupra problemei de drept, că abrogarea unui text suspendat nu poate avea ca efect revigorarea acestuia pe perioada suspendării şi că, deşi problema unei suspendări îndelungate nu ar afecta principiul statului de drept, analiza acestei chestiuni ţine de contenciosul constituţional.

95. Cu alte cuvinte, instanţa evaluând, prin raportare la momentul abrogării, perioada de suspendare a aplicării normei, finalizată cu ieşirea sa definitivă din ordinea juridică, întreabă dacă se poate aprecia că efectul suspendării pe o perioadă îndelungată ar fi de natură a afecta însăşi existenţa dreptului, fără a menţiona, într-o manieră neechivocă, care ar fi, în accepţiunea sa, consecinţa unui răspuns afirmativ în privinţa constatării acestei ingerinţe asupra patrimoniului beneficiarului.

96. Distincţia se impunea, cu atât mai mult cu cât, anterior abrogării dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a existat o dezlegare în drept asupra acestei chestiuni, dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, prin care s-a statuat că dispoziţiile legilor anuale de salarizare au vizat exerciţiul dreptului şi nu existenţa acestuia, dezlegare în baza căreia instanţele au respins ca premature acţiunile. Ulterior momentului abrogării normei, instanţele au pronunţat, în majoritate, soluţii de respingere pe fond a acţiunilor.

97. Verificând punctele de vedere şi jurisprudenţa ataşate cauzei, se observă că, în orientarea minoritară, instanţele care au admis acţiunile au apreciat că, deşi suspendată, norma a dus la naşterea, direct în patrimoniul beneficiarului, prin efectul îndeplinirii condiţiilor de vechime la încetarea raporturilor de muncă/serviciu lato sensu, a unui drept patrimonial reprezentat de indemnizaţia de pensionare, astfel că beneficiarul deţine un „bun” sau cel puţin o „speranţă legitimă” în obţinerea acestuia. În această orientare s-a reţinut că măsura suspendării pe termen îndelungat a exercitării acestui drept a constituit o ingerinţă a statului în substanţa acestui drept protejat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

98. Prin urmare, cu referire la acest context, în care dispoziţia legală care consacră dreptul la indemnizaţia de pensionare a fost suspendată şi, ulterior, abrogată, astfel că nu a mai fost posibilă valorificarea dreptului la momentul încetării suspendării, instanţa de fond a întrebat dacă suspendarea îndelungată nu a afectat însăşi existenţa dreptului, drept care vizează un bun protejat de garanţiile legale, constituţionale şi convenţionale.

99. Cu privire la această chestiune se reţine că dreptul la indemnizaţia de pensionare a avut un caracter actual numai până la intrarea în vigoare a măsurilor dispuse prin Legea nr. 118/2010, aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 fiind suspendată în temeiul art. 9 din acest act normativ începând cu 3 iulie 2010 (în perioada 3 iulie- 31 decembrie 2010) şi, ulterior, succesiv, prin dispoziţii cuprinse în legile anuale de salarizare.

100. Prin urmare, dispoziţiile privind neacordarea indemnizaţiei de pensionare cuprinse în legile anuale de salarizare au lipsit dreptul prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 de caracterul actual, fără a se putea aprecia că au constituit o ingerinţă asupra unui bun aflat în patrimoniul beneficiarilor dreptului, astfel cum este definit şi garantat prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

101. Aceasta pentru că, pe de o parte, fiind reglementat de o normă a cărei aplicare a fost suspendată, dreptul la indemnizaţia de pensionare nu este un drept născut prin efectul legii direct în patrimoniul beneficiarului la data îndeplinirii condiţiilor, ci un drept configurat in abstracto, care prefigurează o vocaţie la acordarea beneficiului la momentul încetării dispoziţiei de suspendare. Astfel cum s-a arătat şi în Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, paragraful 74, sunt drepturi „având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate bunuri din această perspectivă (Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, Decizia nr. 35 din 4 iunie 2018) „.

102. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă şi consolidată a Curţii Constituţionale (de exemplu Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, paragrafele 21, 23, 25), a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, paragrafele 94, 98) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Ketchko împotriva Ucrainei, nr. 63.134/00, paragraful 23, 8 noiembrie 2005; Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19), această indemnizaţie acordată cu ocazia pensionării sau a încetării din motive neimputabile a raportului de muncă lato sensu nu se constituie într-un drept fundamental ocrotit de Convenţie, ci reprezintă un beneficiu pe care statul îl acordă sau nu în funcţie de politica salarială pe care o construieşte. Totodată, nu se identifică nicio jurisprudenţă consolidată a instanţelor naţionale sau a instanţei de contencios constituţional care să confere acestui drept natura juridică a unei „speranţe legitime” cu conţinutul juridic definit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ocrotite, în egală măsură, de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

103. Prin urmare, nefiind un drept ocrotit printr-o normă naţională sau convenţională, astfel interpretată prin jurisprudenţa naţională, nici nu se poate aprecia că suspendarea pe termen lung a aplicării dispoziţiei legale care a reglementat acordarea acestui drept a constituit o ingerinţă a statului care a afectat dreptul patrimonial al beneficiarului în substanţa sa.

104. Cea de-a doua problemă de drept, ce constituie obiectul sesizării în Dosarul nr. 232/1/2024, vizează o situaţie juridică ce a succedat perioadei de suspendare a normei, referitoare la efectul pe care îl produce abrogarea normei aflate în starea de suspendare şi momentul producerii acestuia.

105. Din această perspectivă este de reţinut că Legea nr. 303/2022, în vigoare de la 16 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, a abrogat, împreună cu întregul corp al Legii nr. 303/2004, dispoziţiile privind acordarea indemnizaţiei de pensionare, fără ca vreo dispoziţie similară să fi fost preluată în noua lege, astfel că instanţa de trimitere întreabă dacă, în aceste condiţii, suspendarea poate supravieţui abrogării, în contextul dispoziţiilor art. 58 şi 66 din Legea nr. 24/2000, sau a încetat, cu consecinţa, potrivit susţinerilor instanţei, reapariţiei unui drept la acţiune, actual, pentru plata indemnizaţiei de pensionare.

106. Dispoziţia care reglementează dreptul la acordarea indemnizaţiei de pensionare, recunoscut prin art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a fost suspendată în perioada 2010-2022, prin acte normative succesive, până la abrogarea sa expresă, odată cu Legea nr. 303/2004, eveniment legislativ ce a operat direct asupra dispoziţiei legale cu statut de normă suspendată.

107. Potrivit dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 24/2000, aplicarea unui act normativ sau unor dispoziţii din actul normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ. La expirarea duratei de suspendare, dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, iar ” (3) Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziţiei suspendate poate face obiectul unui act normativ sau unei dispoziţii exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării”.

108. Astfel, norma de tehnică legislativă statuează, în mod neechivoc, faptul că abrogarea poate privi şi o dispoziţie suspendată. Ceea ce a determinat diferenţele de interpretare şi modalitatea de formulare a întrebării este ultima teză a normei citate, respectiv „cu aplicare de la data expirării suspendării”, sens în care unele instanţe au apreciat că dispoziţia de abrogare ar intra în vigoare la data expirării perioadei de suspendare, motiv pentru care dreptul pretins rămâne, în perioada respectivă, în continuare prematur.

109. Aşadar, nu se poate concluziona, exclusiv pe baza unei interpretări gramaticale, că o normă suspendată, deşi a fost abrogată, supravieţuieşte până la expirarea suspendării, acesta fiind momentul de la care urmează a ieşi din fondul activ al legislaţiei.

110. În acest sens este de observat că textul de lege cuprinde trei ipoteze în care se poate interveni asupra dispoziţiei suspendate, şi anume în scopul prelungirii suspendării, al modificării sau pentru abrogarea actului normativ sau a dispoziţiei suspendate. O interpretare logico-juridică a normei enunţate duce la aplicarea ultimei teze a textului de lege exclusiv situaţiilor de prelungire a suspendării sau de modificare a dispoziţiei suspendate, nu şi în situaţia ultimului eveniment legislativ enunţat, respectiv a abrogării dispoziţiei suspendate. În acest caz, suspendarea rămâne fără obiect atunci când norma de drept substanţial este abrogată.

111. Prin urmare, nu se poate aprecia că dreptul substanţial a supravieţuit abrogării Legii nr. 303/2004 pe motiv că norma suspendată care îl conţine ar continua să îşi producă efecte şi că acest drept poate fi valorificat la momentul expirării suspendării. Dimpotrivă, este corectă opinia instanţelor care au apreciat că, în această situaţie, de la momentul abrogării legii, a dispărut temeiul juridic ce fundamenta acţiunea în pretenţii, consolidându-se lipsa de actualitate a dreptului pretins. În lipsa unei noi manifestări de voinţă a legiuitorului în sensul adoptării unei dispoziţii cu conţinut similar în noul act normativ, nu se poate aprecia că există un temei juridic de drept substanţial pentru acordarea acestuia.

112. În situaţia de faţă, cum norma de drept substanţial a fost abrogată anterior expirării perioadei de suspendare, odată cu actul normativ care o conţine, ea a ieşit din ordinea juridică activă prin intervenţia unui act normativ nou, care nu o mai prevede. Prin urmare, răspunsul la această întrebare este în sensul că măsura de suspendare prevăzută prin legile anuale de salarizare cu referire la indemnizaţia de pensionare prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a încetat la data abrogării acestei legi, fără ca dreptul la acţiune pentru plata indemnizaţiei de pensionare să devină actual începând cu data încetării cauzei de suspendare.

113. Nu poate fi reţinută, ca argument pertinent pentru recunoaşterea dreptului, nici dezlegarea anterioară dată în Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a apreciat, cu privire la dispoziţiile referitoare la indemnizaţia suplimentară de concediu de odihnă, că, deşi norma a fost abrogată, pe perioada suspendării ei dreptul a existat, în caz contrar, fiind vidat de substanţa sa şi, practic, lipsit de orice valoare. În hotărârea menţionată, instanţa supremă a invocat „necesitatea respectării principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, ceea ce impune ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege”.

114. Raţionamentul conţinut în decizia menţionată nu poate fi preluat mutatis mutandis în cauza de faţă, date fiind diferenţele obiectului de reglementare şi evoluţia jurisprudenţei instanţelor de drept comun, a celei de contencios constituţional şi imperativul aplicării jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în interpretarea Convenţiei în materia ocrotirii şi garantării dreptului de proprietate.

115. Astfel, beneficiul conţinut de norma suspendată şi, ulterior, abrogată nu constituie un drept fundamental pe care statul este obligat a-l garanta, ci, potrivit calificării date în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reprezintă „beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional”, aspect confirmat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin jurisprudenţa ulterioară Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005, a apreciat că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, a considerat că statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare, fiind normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, respectând modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice”, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19).

116. De asemenea, în jurisprudenţa ulterioară de unificare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că, prin efectul suspendării, aceste drepturi nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate bunuri din această perspectivă (Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, Decizia nr. 35 din 4 iunie 2018). În acelaşi sens s-a statuat că lipsa caracterului actual al dreptului şi inexistenţa unei „speranţe legitime” de valorificare efectivă a acestuia s-au consolidat în contextul abrogării legii (paragraful 83 din Decizia nr. 35 din 4 iunie 2018, Decizia nr. 20 din 20 mai 2019), raţionament juridic aplicabil, pentru identitate de raţiune, şi dezlegărilor date în prezenta cauză.

117. Prin urmare, dată fiind evoluţia jurisprudenţei cu privire la natura juridică a dreptului ce face obiect al normei asupra căreia au intervenit evenimentele legislative privind suspendarea, respectiv abrogarea, astfel cum sunt definite de art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, se constată că acordarea acestuia este în marja de apreciere a legiuitorului, neexistând o garanţie a salvgardării lui întemeiată pe principii juridice cu forţă superioară conţinute în ordinea juridică naţională sau convenţională.

118. În consecinţă, se poate concluziona în sensul că prevederile prin care s-a dispus neacordarea dreptului prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au avut un efect de suspendare a exerciţiului acestui drept până la abrogarea normei de drept substanţial.

119. Din momentul abrogării dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022, norma de drept a fost eliminată definitiv din ordinea juridică activă, fără ca dreptul la acordarea indemnizaţiei de pensionare să redevină actual la momentul expirării suspendării.

120. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 5.663/30/2022 şi de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.914/100/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că:

Prevederile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. VII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a dispus, în mod succesiv, neacordarea indemnizaţiei de pensionare prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, au avut un efect de suspendare a exerciţiului acestui drept, fără ca dreptul subiectiv să fi redevenit actual.

Măsura prevăzută de dispoziţiile art. VII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. VII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la indemnizaţia de pensionare prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a încetat la data abrogării Legii nr. 303/2004, fără ca dreptul la acordarea indemnizaţiei de pensionare să redevină actual începând cu data încetării oricărei cauze de suspendare ori de neaplicare a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2024.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu