Categorie: ÎCCJ – DCD
-
ÎCCJ. DCD admisă. Instanţa de executare stabileşte dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere prevăzute în contract
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1188 din 29 noiembrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 50/2024 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 779/200/2022. Text rezumat*, în vigoare la 29 noiembrie 2024: (*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)…
-
ÎCCJ. DCD admisă ref. compatibilitatea constituirii prin contract, încheiat în formă autentică, a dreptului de superficie cu interdicția de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000
Conform unui comunicat disponibil pe pagina oficială de internet, în şedinţa din 25 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat cincisprezece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind…
-
ÎCCJ. DCD admisă ref. imposibilitatea acordării, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice
Conform unui comunicat disponibil pe pagina oficială de internet, în şedinţa din 25 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat cincisprezece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind…
-
ÎCCJ. DCD admisă ref. procentul de majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile
Conform unui comunicat disponibil pe pagina oficială de internet, în şedinţa din 25 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat cincisprezece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind…
-
ÎCCJ. DCD admisă ref. termenul de decădere aplicabil acţiunii în anularea noului certificat, astfel cum acesta este definit la art. 11 lit. b) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1412/2004, formulată de Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989
Conform unui comunicat disponibil pe pagina oficială de internet, în şedinţa din 18 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat șaisprezece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind…
-
ÎCCJ. DCD admisă ref. farmaciile comunitare care comercializează medicamente de uz veterinar și care sunt supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor