În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 07 august 2024 a fost publicată Decizia nr. 34/2024 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în Dosarul nr. 18/289/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Text rezumat*, în vigoare la 07 august 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Mureş – Secţia civilă a dispus, prin încheierea din 14 decembrie 2023, în Dosarul nr. 18/289/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispoziţiile art. 452 raportate la art. 470 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 25 iunie 2020 (Decizia nr. 9 din 30 martie 2020), se interpretează în sensul că, în ipoteza în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, dar nu s-a făcut dovada achitării acestora până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, în apelul declarat exclusiv împotriva soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, nu se poate face dovada achitării cheltuielilor de judecată sau se interpretează în sensul că proba cu înscrisuri noi este admisibilă?

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

63. Chestiunea de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 452 raportate la cele ale art. 470 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020.

64. Art. 452 din Codul de procedură civilă prevede că „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.”

65. Art. 470. – „(1) Cererea de apel va cuprinde:

a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) indicarea hotărârii atacate;

c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;

d) probele invocate în susţinerea apelului;

e) semnătura.

(2) La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru.

(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

(4) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 194 lit. e).

(5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.”

66. Pentru argumentele care urmează a fi expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că dispoziţiile art. 452 raportate la art. 470 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, se interpretează în sensul că, în ipoteza în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, dar nu s-a făcut dovada achitării lor până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, se poate face, prin înscrisuri noi, această dovadă, în apelul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

67. Cu titlu prealabil, se observă că dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă instituie, în privinţa dovedirii existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată, un regim juridic special şi derogatoriu de la regimul general al probelor.

68. Dacă în ceea ce priveşte probatoriul necesar dovedirii susţinerilor făcute pe fondul litigiului, art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel, ele putând fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege, iar potrivit alin. (2), dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile acolo menţionate, se constată că legiuitorul instituie un regim mai permisiv pentru administrarea dovezilor referitoare la cheltuielile de judecată, acestea putând fi propuse şi administrate inclusiv în timpul sau ulterior cercetării procesului, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

69. Soluţia este una tradiţională; chiar dacă în Codul de procedură civilă din 1865 nu a existat o reglementare expresă, jurisprudenţa a consacrat, în urma Deciziei de îndrumare nr. 11/1959 a Plenului Tribunalului Suprem, posibilitatea de a se solicita şi dovedi cheltuielile de judecată inclusiv la momentul dezbaterii finale a procesului, raţiunile pornind de la faptul că întinderea cheltuielilor unei faze procesuale cel mai adesea nu poate fi cunoscută şi probată de la început: onorariul avocatului poate fi suplimentat în funcţie de durata şi dificultatea efectivă a procesului, onorariul expertului se stabileşte în cursul administrării probelor şi poate fi suplimentat în raport cu dificultatea lucrării, pot apărea cheltuieli de transport sau de fotocopiere până la cel din urmă termen de judecată şi alte asemenea situaţii.

70. Acestea fiind spuse, ceea ce trebuie dezlegat este în ce măsură prevederile art. 452 din Codul de procedură civilă sunt derogatorii doar de la regimul general al administrării probelor în faţa primei instanţe, prevăzut de art. 254 din Codul de procedură civilă, în sensul că momentul până la care dovezile pot fi administrate se extinde până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, sau dacă derogarea afectează şi regimul admisibilităţii probelor noi în apel, instituit de art. 470 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi (4), art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă – astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020 – în sensul că expresia „cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei” exclude posibilitatea administrării în faza apelului a probelor referitoare la cheltuielile de judecată, ce nu au fost administrate în faţa primei instanţe.

71. Cu alte cuvinte, fără a fi contestată natura specială şi derogatorie a art. 452 din Codul de procedură civilă, trebuie lămurit şi care este sensul derogării: derogă norma doar de la reglementarea generală a momentului până la care se pot solicita şi administra înscrisurile în faţa primei instanţe, pe care îl extinde, sau derogă şi de la posibilitatea administrării de înscrisuri noi în apel, pe care o interzice?

72. Pentru a răspunde acestei probleme de interpretare trebuie avute în vedere, în primul rând, raţiunile pentru care legiuitorul a instituit derogarea prevăzută în textul de lege supus analizei, iar aceste raţiuni vizează faptul că abia după etapa cercetării procesului şi la finalul dezbaterilor pe fond din prima instanţă partea poate cunoaşte, cel mai adesea, întinderea exactă a cheltuielilor unei faze procesuale, fie că este vorba despre cheltuieli făcute cu administrarea probelor, fie că este vorba despre cheltuielile de transport sau cazare, fie că este vorba despre cheltuielile de reprezentare şi asistenţă juridică prin avocat, circumstanţă ce a condus la necesitatea stabilirii unui regim mai permisiv şi a unei perioade mai extinse în care dovezile referitoare la cheltuieli să poată fi administrate.

73. Prin urmare, câtă vreme intenţia legiuitorului a fost aceea de a deroga de la un regim general mai strict al probatoriului cauzei, printr-un regim special mai permisiv în materia dovezilor referitoare la cheltuielile de judecată, nu se poate considera că o normă care s-a dorit a fi în favoarea părţii ar trebui să fie interpretată ca având un caracter restrictiv, în sensul de a răpi acesteia posibilitatea de a aduce probe noi în apel cu privire la cheltuielile de judecată – fie când acestea au fost omise la prima instanţă, fie când au fost considerate incomplete – în condiţiile în care celelalte aspecte ale cauzei, deseori mai importante decât problema cheltuielilor de judecată, pot face obiectul probelor noi în calea ordinară de atac.

74. Este adevărat că interpretarea literală a textului, care cere ca dovezile privitoare la cheltuielile de judecată să fie făcute „cel mai târziu” la data închiderii dezbaterilor, ar putea sugera o limită temporală maximă care nu mai poate fi depăşită în proces, însă accentul trebuie pus pe faptul că textul extinde această limită, faţă de regimul general al probelor, iar nu că o face mai restrictivă.

75. Legea prevede limite temporale maxime nu doar pentru administrarea dovezilor referitoare la cheltuielile de judecată, ci inclusiv pentru celelalte probe referitoare la fondul litigiului – chiar mult mai restrictive, conform art. 254 din Codul de procedură civilă – ceea ce nu înseamnă că limitarea momentului solicitării şi administrării acestora din urmă în prima instanţă exclude posibilitatea administrării sau completării lor ca probe noi în faza apelului, calea devolutivă ordinară de atac, după cum s-a stabilit deja, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020.

76. În acest sens, trebuie remarcat că art. 452 din Codul de procedură civilă în discuţie se regăseşte în cartea a II-a, titlul I al Codului de procedură civilă, ce reglementează procedura în faţa primei instanţe, neputând afecta regimul judecăţii apelului, situat în titlul II, şi nici deroga de la normele specifice care reglementează administrarea probelor în apel. O interpretare contrară ar duce la concluzia că judecăţii apelului formulat împotriva soluţiei privitoare la cheltuielile de judecată i se vor aplica toate prevederile legale din titlul II, mai puţin cele care permit administrarea de probe noi. Or, nu există nicio raţiune pentru ca aceste prevederi legale, referitoare la probaţiunea în apel, să fie excluse de la aplicare în situaţia în care apelul priveşte soluţia pronunţată asupra cheltuielilor de judecată.

77. Singura modalitate în care efectele reglementării art. 452 din Codul de procedură civilă pot fi extinse asupra judecăţii în apel este aceea a aplicării normei în mod corespunzător în instanţa de apel, cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în calea de atac, dar nu şi în sensul aplicării ei în mod derogatoriu şi potrivnic regulilor specifice apelului, întrucât nu permite art. 482 din Codul de procedură civilă, conform căruia „dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol”.

78. Aşadar, se regăsesc întru totul, inclusiv în cazul art. 452 din Codul de procedură civilă, raţiunile pentru care, prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat, în privinţa art. 254 din Codul de procedură civilă, că „73. Limitările aduse de dispoziţiile art. 254 din Codul de procedură civilă nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie, câtă vreme regulile privind judecata în primă instanţă se aplică în apel doar în măsura compatibilităţii cu art. 479 din Codul de procedură civilă, care acordă posibilitatea instanţei ca, în mod necondiţionat, să refacă şi să completeze probe administrate la prima instanţă, dar şi să administreze probe noi.

74. Rezultă deci că instanţa de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în faţa primei instanţe, cerinţa impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiţii procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanţa de apel să aprecieze că sunt necesare soluţionării cauzei.”

79. Natura juridică devolutivă a căii de atac a apelului dă părţii posibilitatea unei noi judecăţi în fond cu privire la pretenţiile sale; scopul apelului nu se reduce la a cenzura activitatea primei instanţe în raport cu probele administrate exclusiv în acea fază procesuală, ci şi de a da părţii posibilitatea de a-şi completa şi remedia situaţia probatorie, în raport cu cele reproşate prin sentinţa primei instanţe, obiectivul avut în vedere de legiuitor fiind cel al aflării adevărului şi al justei soluţionări a cauzei, în conformitate cu art. 22 din Codul de procedură civilă, chiar şi atunci când nu există o culpă a instanţei supuse controlului judiciar pentru neadministrarea sau administrarea incompletă a probelor de către parte.

80. Scopul modului în care legiuitorul a ales să reglementeze calea de atac a apelului este corecta soluţionare a cauzei, chiar şi atunci când nu se poate reproşa nimic judecăţii primei instanţe, dar situaţia de fapt a fost reţinută greşit în urma unei omisiuni a părţii de a-şi administra complet probele.

81. Câtă vreme legea dă posibilitatea completării probatoriului pe capetele principale de cerere cu dovezi noi în calea de atac, nu există nicio raţiune, în absenţa unei exceptări exprese în cadrul normelor ce reglementează apelul, pentru a da o soluţie contrară în chestiunea admisibilităţii de probe noi în privinţa petitului accesoriu al cheltuielilor de judecată.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă în Dosarul nr. 18/289/2022 pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 452 raportate la cele ale art. 470 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 25 iunie 2020, se interpretează în sensul că, în ipoteza în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, dar nu s-a făcut dovada achitării lor până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, se poate face, prin înscrisuri noi, această dovadă, în apelul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu