În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 12 august 2024 a fost publicată Decizia nr. 32/2024 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.006/87/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Text rezumat*, în vigoare la 12 august 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 16 ianuarie 2024, în Dosarul nr. 2.006/87/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:

Dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, care fac referire la condiţiile de acordare a pensiei de urmaş pentru copiii celor morţi sau dispăruţi în război, trimiţând la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate ca trimiţând la modalitatea de calcul al acestei indemnizaţii, respectiv la art. 89 din Legea nr. 263/2010, sau şi la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 84 din aceeaşi lege.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

78. Cu titlu prealabil, dat fiind faptul că problematica în discuţie a format obiectul unor acte normative care au reglementat succesiv materia, se impune o prezentare a soluţiilor legislative conţinute de acestea.

79. După Al Doilea Război Mondial, pensiile I.O.V.R. şi condiţiile de acordare a acestora au fost reglementate prin Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 292 din 30 iulie 1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor sociale de stat, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.081/1959, cu modificările şi completările ulterioare.

80. Astfel, conform art. 8 din acest regulament, aveau vocaţie de a beneficia de pensia de urmaş I.O.V.R doar urmaşii celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi urmaşii celor care au fost pensionari ca invalizi sau accidentaţi în război, dar numai dacă îndeplineau condiţiile prevăzute pentru acordarea pensiei de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat reglementate prin Decretul nr. 292/1959.

81. Dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 292/1959 reglementau vocaţia la pensia de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat în favoarea membrilor de familie, şi anume a copiilor, soţului, soţiei, părinţilor, fraţilor şi surorilor care se aflau în întreţinerea celui decedat.

82. În privinţa copiilor, pensia de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat era acordată, potrivit art. 29 din Decretul nr. 292/1959:

a) până la vârsta de 16 ani sau, dacă urmau o şcoală, până la vârsta de 18 ani;

b) orfanii de ambii părinţi, precum şi copiii acelora care beneficiau de pensie pentru merite deosebite, care urmau studii superioare, până la terminarea studiilor, fără a depăşi, însă, vârsta de 25 de ani;

c) dacă au devenit invalizi de orice grad, până la împlinirea vârstelor arătate la lit. a) sau b) sau, în termen de cel mult un an de la împlinirea acestor vârste, pe toată durata invalidităţii.

83. Decretul nr. 245/1977 a fost în vigoare de la 29 iulie 1977 până la 31 martie 1999, fiind abrogat şi înlocuit prin Legea nr. 49/1999.

84. Şi acest act normativ a reglementat pensiile I.O.V.R. care se acordă invalizilor şi accidentaţilor de război, urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi urmaşilor foştilor pensionari invalizi şi accidentaţi de război, domeniul de aplicare a actului normativ fiind astfel stabilit prin art. 1 din Decretul nr. 245/1977.

85. În ceea ce priveşte copiii şi soţiile celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi ai celor care au decedat ulterior ca pensionari I.O.V.R., art. 5 din Decretul nr. 245/1977 stabilea că aceştia „au dreptul la pensie de urmaş, în condiţiile în care se acordă, potrivit legii, pensiile de urmaş, în cadrul asigurărilor sociale de stat”.

86. La acel moment, pensiile de asigurări sociale de stat erau supuse reglementării Legii nr. 3/1977, în vigoare de la 1 iulie 1977 până la 31 martie 2001, când a fost abrogată prin Legea nr. 19/2000.

87. Art. 39 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 stabilea că pensia de urmaş se acordă copiilor şi soţiei, în condiţiile prevăzute de această lege, iar art. 40 din lege instituia regulile aplicabile pentru acordarea dreptului la pensia de urmaş în cazul copiilor:

„(1) Copiii au dreptul la pensie de urmaş până la vârsta de 16 ani sau, dacă continuă studiile, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 ani.

(2) Copiii urmaşi care, înainte de a împlini vârsta de 16 ani, au devenit invalizi de gradul I sau II, primesc, după încetarea plăţii pensiei de urmaş pe toată perioada invalidităţii, un ajutor de 350 lei lunar pentru gradul I şi de 300 lei lunar pentru gradul II.”

88. Legea nr. 49/1999, în vigoare de la 1 aprilie 1999, reglementează dreptul analizat în art. 5 alin. (1). Conform acestui text legal, copiii celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi ai celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R. „au dreptul la pensie de urmaş în condiţiile în care se acordă, potrivit legii, pensiile de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat”.

89. Potrivit art. 66 din Legea nr. 19/2000, „Copiii au dreptul la pensie de urmaş:

a) până la vârsta de 16 ani;

b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b)”.

90. Legea nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001 până la 31 decembrie 2010, a fost abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 263/2010, la care se referă sesizarea ce formează obiectul prezentei dezlegări.

91. În reglementarea Legii nr. 263/2010, pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii, conform art. 83. Condiţiile de acordare a pensiei de urmaş cuvenite copiilor sunt stabilite de art. 84 din Legea nr. 263/2010. Astfel, „Copiii au dreptul la pensie de urmaş:

a) până la vârsta de 16 ani;

b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b)”.

92. Aşadar, o primă concluzie ce se poate desprinde din analiza normelor juridice edictate în materia pensiei I.O.V.R., cel puţin în ultimii 65 de ani, este aceea că dreptul acordat prin prevederile analizate – cuprinse în prezent în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 – reprezintă o modalitate în care statul român sprijină destinatarii normei, în condiţiile şi limitele stabilite de lege, în cazul pierderii susţinătorului, decedat sau dispărut în război ori decedat ulterior, în contextul în care era beneficiarul unei pensii I.O.V.R, ca invalid sau accidentat de război.

93. Recurgând la metoda de interpretare logică a dispoziţiilor legale enunţate, în sensul că, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că, trimiţând la condiţiile de acordare a unui drept prevăzut de o anumită reglementare generală, fără a le exclude pe unele dintre acestea, textul legal presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor legale instituite de norma la care trimite pentru recunoaşterea dreptului. Astfel, dacă legea nu face vreo distincţie între condiţiile instituite de norma la care face trimitere, nici interpretul nu trebuie să o facă, nefiind permisă realizarea unor distincţii pe care legea nu le prevede.

94. Interpretarea expusă nu poate fi înlăturată, în cazul concret, de regula de interpretare conform căreia legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării sale. Această regulă de interpretare logică a legii civile presupune că orice normă juridică trebuie interpretată în aşa mod încât să se identifice posibilitatea aplicării ei, şi nu să se motiveze imposibilitatea aplicării sale. Or, în cazul concret supus interpretării, nu este în discuţie o imposibilitate de aplicare a normei legale, aceasta având aptitudinea de a fi aplicată în condiţiile care rezultă din textul său. Împrejurarea că, la un moment dat, respectiva normă nu va mai putea fi aplicată datorită faptului că ipoteza reglementată de ea nu se mai poate materializa, în mod obiectiv, datorită trecerii timpului, nu presupune că respectiva normă nu s-ar fi aplicat, în perioada corespunzătoare de timp, la situaţiile pe care aceasta le reglementa.

95. De altfel, inclusiv din expunerea de motive care a însoţit proiectul de act normativ materializat ulterior în Legea nr. 49/1999, iniţiatorii legii au subliniat că la momentul anului 1999 se estima un număr de aproximativ 32.417 beneficiari ai legii, număr aflat în continuă şi constantă descreştere „datorită vârstei înaintate” a acestor beneficiari.

96. În acest context, este de observat că, date fiind ipotezele reglementate de dispoziţia legală care formează obiectul analizei, sfera sa de aplicare, din punctul de vedere al beneficiarilor săi, se află într-o continuă şi constantă descreştere, urmând a exista un moment în care, într-adevăr, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 nu îşi vor mai găsi aplicare.

97. Pe de altă parte, datorită similitudinii de reglementare, se poate observa că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999, deşi este cuprins într-un act normativ nou, asigură continuitate unor norme juridice preexistente, regăsite anterior în Decretul nr. 292/1959 şi regulamentul său de aplicare, precum şi în Decretul nr. 245/1977, concretizând legislativ intenţia constantă a legiuitorului de sprijinire a persoanelor vizate de textul legal şi de asigurare a unei forme de ajutor material din partea statului român, sub forma juridică a unei pensii speciale de urmaş (pensia de urmaş I.O.V.R.), a cărei acordare presupune însă îndeplinirea unor condiţii legale.

98. Legiuitorul din anul 1999 avea libertatea de a lărgi sfera de aplicare a normelor ce reglementează pensia de urmaş I.O.V.R., atât în privinţa destinatarilor normei, cât şi sub aspectul duratei de timp în care beneficiarii normei urmau să primească o astfel de pensie. Neprocedând astfel ci, dimpotrivă, trimiţând la condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat, la fel ca şi reglementările anterioare analizate mai sus, rezultă că dispoziţiile Legii nr. 49/1999 nu au instituit un drept nou în peisajul legislativ românesc, ci au reluat şi menţinut în dreptul obiectiv naţional, în aceeaşi formulare şi cu acelaşi conţinut, norme juridice preexistente, care stabileau condiţiile de acordare a pensiei I.O.V.R. pentru urmaşii celor morţi, dispăruţi, invalizi sau accidentaţi în război, prin trimitere la condiţiile generale necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat.

99. Dintr-o altă perspectivă, limitarea pensiei de urmaş I.O.V.R. care se acordă copiilor celor morţi, dispăruţi, invalizi sau accidentaţi în război, cel mult până la împlinirea vârstei de 26 de ani, adică în limitele în care se acordă şi pensia de urmaş de drept comun, este susţinută şi de natura juridică a pensiei de urmaş.

100. În acest sens sunt de observat statuările conţinute în Decizia nr. 6 din 5 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 8 martie 2024, referitoare la prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010:

„89. Într-un prim plan de analiză se reţine că pensia de urmaş reprezintă, potrivit doctrinei (a se vedea, în acest sens, A. Athanasiu, Reflecţii privind pensia de urmaş din perspectiva naturii sale juridice, în Revista Dreptul nr. 11/2020), o obligaţie legală de întreţinere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susţinătorului, ca urmare a decesului acestuia, şi care prin voinţa legiuitorului este preluată de sistemul public de pensii, după reguli de eligibilitate şi de stabilire specifice a cuantumului său.

90. În esenţă, aceasta are natura juridică de pensie derivată din pensia susţinătorului decedat anterior.”

101. Astfel, în cazul pensiei de urmaş, dată fiind natura sa juridică, de obligaţie legală de întreţinere, întinderea obligaţiei statului român nu o poate depăşi pe cea a susţinătorului, pe care a preluat-o conform legii.

102. Există totuşi un element de diferenţă în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a pensiei de urmaş de drept comun (cea reglementată în cadrul asigurărilor sociale de stat) în raport cu condiţiile de acordare a pensiei de urmaş I.O.V.R. Astfel, pensia de urmaş de drept comun se acordă urmaşilor celui decedat numai dacă acesta din urmă, la data decesului, era pensionar ori îndeplinea condiţiile legale pentru obţinerea unei pensii [în ordine cronologică: art. 28 alin. (2) din Decretul nr. 292/1959, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 3/1977, art. 65 din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 83 din Legea nr. 263/2010]. O astfel de condiţie nu trebuie îndeplinită în ipoteza pensiei de urmaş I.O.V.R., astfel că urmaşii celui decedat sau dispărut în război beneficiază de această pensie de urmaş cu caracter special, indiferent dacă, la data decesului antecesorului lor, acesta îndeplinea condiţiile legale pentru obţinerea unei pensii, dar numai până la limitele de vârstă stabilite de lege, în cazul urmaşilor copii.

103. Este de observat că, în situaţiile în care legiuitorul a dorit acordarea unei forme de sprijin material fără a ţine seama de criteriul vârstei beneficiarului, a introdus o reglementare care exprimă expres această intenţie. În acest mod s-a procedat în cazul altor drepturi acordate de stat, cum ar fi cele stabilite în favoarea eroilor-martiri şi luptătorilor care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi a persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

104. În această situaţie, Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 (Legea nr. 341/2004), instituia, prin art. 4 alin. (2) lit. c), dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie pentru copilul eroului-martir, acordând un coeficient de 1,10 până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află, şi un coeficient de 0,50, după vârsta de 26 de ani.

105. Acest text legal a fost supus interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, prin Decizia nr. 23 din 19 martie 2018, a stabilit că: „Dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, nu impun nicio condiţie pentru acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani.”

106. Astfel, chiar dacă intenţia de sprijinire şi de acordare a unei forme de ajutor material din partea statului român este comună celor două drepturi, există elemente care le diferenţiază şi care determină concluzia că, în cazul dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999, vârsta solicitantului este relevantă deoarece reprezintă o condiţie stabilită de actul normativ în acest sens.

107. Pe de o parte, natura juridică a celor două drepturi este diferită: dreptul acordat conform Legii nr. 341/2004 are natura juridică a unei indemnizaţii lunare reparatorii acordate copilului eroului-martir, ca beneficiu ce face parte dintr-un ansamblu de măsuri instituite de lege pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989; în privinţa dreptului acordat copiilor celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi ai celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R., dreptul acordat este calificat de lege ca fiind o pensie de urmaş, care suplineşte obligaţia legală de întreţinere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susţinătorului ca urmare a decesului acestuia şi care, prin voinţa legiuitorului, este preluată de sistemul public de pensii, după reguli de eligibilitate şi de stabilire specifice a cuantumului său.

108. Pe de altă parte, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 trimite expres la condiţiile în care se acordă pensiile de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat, fără a elimina unele dintre acestea, iar art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004 prevede expres acordarea dreptului la indemnizaţia lunară reparatorie pentru copilul eroului-martir după vârsta de 26 de ani.

109. Prin urmare, se impune concluzia că, dacă art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 trimite expres la condiţiile de acordare a dreptului de pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, fără a conţine nicio prevedere derogatorie, nu există temei pentru a considera că nu este necesar să fie îndeplinită vreuna dintre aceste cerinţe la care norma specială face trimitere.

110. În consecinţă, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 se interpretează în sensul că, pentru a beneficia de pensia de urmaş reglementată de acest act normativ, solicitantul trebuie să facă dovada calităţii de copil al persoanei moarte, dispărute în război sau al fostului pensionar I.O.V.R., precum şi să îndeplinească condiţiile legale impuse în cadrul asigurărilor sociale de stat pentru acordarea pensiei de urmaş. În cazul copiilor, conform art. 84 din Legea nr. 263/2010, condiţiile de acordare a pensiei de urmaş sunt: vârsta sub 16 ani sau, dacă solicitantul îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, sau pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care solicitantul se afla în una dintre situaţiile anterioare.

111. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.006/87/2022, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, norma de trimitere care face referire la condiţiile de acordare a pensiei de urmaş pentru copiii celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi pentru copiii celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R., ca accidentaţi sau invalizi de război, implică şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana