CJUE. Cauza C-606/21 – Doctipharma. Vânzare la distanță de medicamente fără prescripție: Curtea precizează condițiile în care un stat membru poate interzice un serviciu de punere în legătură a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea de medicamente online

Conform unui comunicat de presă publicat la data de 29 februarie 2024 pe pagina oficială de internet, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a precizat, în cauza C-606/21 – Doctipharma, condițiile în care un stat membru poate interzice un serviciu de punere în legătură a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea de medicamente online.

Societatea Doctipharma administrează un site internet pe care era posibil, până în anul 2016[1], să se cumpere fără prescripție medicală produse farmaceutice și medicamente de pe site-uri internet ale unor farmacii. Concret, site-ul Doctipharma punea la dispoziție produsele prin intermediul unui catalog preînregistrat, clientul selecta medicamentele, iar comanda acestuia era transmisă ulterior farmaciilor ale căror site-uri erau găzduite de Doctipharma. Plata prețului de achiziție se efectua printr-un sistem de plată unică comun tuturor farmaciilor, dintr-un cont dedicat.

Union des Groupements de pharmaciens d’officine (UDGPO) a contestat legalitatea acestui site internet: în opinia sa, serviciul furnizat de Doctipharma prin intermediul site-ului său internet o implica pe aceasta din urmă în comerțul electronic cu medicamente și era, prin aceasta, contrar legislației naționale care interzicea vânzarea de medicamente de către persoane care nu au calitatea de farmacist.

Cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) solicită Curții de Justiție, pe de o parte, să stabilească dacă activitatea Doctipharma este un serviciu al societății informaționale și, pe de altă parte, dacă dreptul Uniunii permite statelor membre să interzică furnizarea unui astfel de serviciu, care constă în punerea în legătură, prin intermediul unui site internet, a farmaciștilor și a clienților pentru vânzarea, de pe site-urile farmaciilor care au subscris la acest serviciu, a unor medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală.

Curtea precizează în această privință că serviciul de punere în legătură a farmaciștilor și a pacienților potențiali pentru vânzarea de medicamente intră în sfera noțiunii de „serviciu al societății informaționale” în sensul dreptului Uniunii[2].

În hotărârea sa, Curtea statuează după cum urmează:

1. În cazul în care se consideră că prestatorul care nu are calitatea de farmacist efectuează el însuși vânzarea de medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală, statul membru pe teritoriul căruia este stabilit poate interzice furnizarea acestui serviciu.

2. În schimb, atunci când prestatorul în cauză se limitează, printr-o prestație proprie și distinctă de vânzare, să pună în legătură vânzătorii și clienții, statele membre nu pot interzice acest serviciu pentru motivul că societatea în cauză participă la comerțul electronic de vânzare de medicamente fără a avea calitatea de farmacist.

Astfel, deși statele membre sunt singurele competente să definească persoanele autorizate sau care au dreptul să vândă la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală, acestea trebuie de asemenea să se asigure că medicamentele sunt oferite spre vânzare la distanță către populație prin intermediul serviciilor societății informaționale și nu pot, în consecință, să interzică un asemenea serviciu pentru medicamentele care nu se eliberează pe bază de prescripție.


[1] Prin hotărârea din 31 mai 2016, Doctipharma a fost obligată să înceteze comerțul electronic cu medicamente pe site-ul său internet.
[2] Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale definește noțiunea de „serviciu al societății informaționale” ca fiind „orice serviciu prestat în mod normal în scopul obținerii unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului”.


>> Hotărârea integrală