În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 15 iulie 2024 a fost publicată Decizia nr. 12/2024 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce formează obiectul Dosarului nr. 975/1/2023.

Text rezumat*, în vigoare la 15 iulie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul și obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită, prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:

„dacă dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România pot fi interpretate în sensul că se aplică şi titularilor cererilor de retrocedare a imobilelor înstrăinate legal anterior datei de 22 decembrie 1989”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, examinând recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a subliniat următoarele:
[…]

61. Prin cererea formulată de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a cerut Înaltei Curţi – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările ulterioare.

62. Concret, s-a solicitat a se arăta dacă textul este aplicabil şi în cazul în care imobilele ce fac obiectul ordonanţei de urgenţă au fost înstrăinate legal înainte de data de 22 decembrie 1989.

63. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 au următorul conţinut: „În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5).”

64. Interpretarea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 se aplică şi titularilor cererilor de retrocedare a imobilelor ce au fost înstrăinate legal anterior datei de 22 decembrie 1989 a reţinut, în motivare, inexistenţa unei justificări rezonabile pentru diferenţa de tratament dintre titularii cererilor de retrocedare şi ingerinţa în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.

65. Dimpotrivă, prin interpretarea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 se aplică numai titularilor cererilor de retrocedare a imobilelor care au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 s-a reţinut inaplicabilitatea art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, întrucât prin Convenţie se protejează doar dreptul de proprietate asupra unui bun, nu şi dreptul de a obţine proprietatea unui bun.

66. De asemenea, s-a identificat o jurisprudenţă bogată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a arătat clar că o plângere nu poate fi examinată decât în măsura în care aceasta se raportează la evenimente care s-au produs după intrarea în vigoare a Convenţiei pentru statul în cauză.

67. Înalta Curte constată că interpretarea restrictivă a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, prevăzută chiar în textul analizat, este în litera şi în spiritul legii, reţinându-se numai situaţia imobilelor ce fac obiectul ordonanţei de urgenţă ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989.

68. Un prim argument adus în favoarea acestei interpretări este obiectul de reglementare al art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000.

Art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 vizează doar imobilele înstrăinate după 22 decembrie 1989, deci reglementează natura măsurilor reparatorii într-o situaţie particulară şi din acest motiv trebuie interpretat restrictiv.

Textul nu vizează categoriile de bunuri pentru care se cuvin măsuri reparatorii, acestea fiind regăsite la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, iar interpretarea contrară ar conduce la extinderea domeniului de aplicare al ordonanţei de urgenţă.

69. În ceea ce priveşte existenţa unei ingerinţe în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie este adevărat că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţia României, republicată, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Iar, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, republicată, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această convenţie au fost ratificate de Parlamentul României prin Legea nr. 30/1994, astfel că, în ipoteza în care, deşi a existat o preluare a unui bun de către stat (privare de bun) anterior datei de 22 decembrie 1989, textul Convenţiei şi al protocoalelor adiţionale nu poate obliga statul contractant să repare prejudiciul cauzat pentru perioada anterioară ratificării acesteia.

70. În acest sens există o jurisprudenţă bogată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauzele Canciovici ş.a. contra României, Lindner şi Hammermayer contra României, Smoleanu contra României, Moşteanu ş.a. contra României, prezentată în opinia prin care s-a reţinut că nu este aplicabil art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, deoarece plângerea se raportează la evenimente care s-au produs anterior intrării în vigoare a Convenţiei pentru statul în cauză, Curtea nefiind competentă ratione temporis să examineze împrejurările naţionalizării ori efectele continue produse de aceasta până în prezent.

71. Din jurisprudenţa Curţii poate fi exemplificată hotărârea din Cauza Moşteanu ş.a. contra României, pronunţată la data de 26.11.2002, la paragraful 54 arătându-se că „(…) speranţa recunoaşterii unui vechi drept de proprietate care, de mult timp, nu a mai fost susceptibil de o executare efectivă nu poate fi considerată un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (…)”.

72. Paragraful 35 din hotărârea pronunţată în Cauza Canciovici ş.a. contra României din 5.11.2002 reaminteşte că nu poate fi examinată o cerere „decât în măsura în care se raportează la evenimente care s-au produs după intrarea în vigoare a Convenţiei” cu privire la România, în timp ce paragraful 37 arată că „Reclamanţii nu se pot plânge de încălcarea art. 1 din Primul Protocol la Convenţie decât în măsura în care procedurile pe care le incriminează se raportau la «bunuri» ai căror titulari erau, în sensul acestei dispoziţii”.

73. În acelaşi sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 541 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2019, s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000.

În cuprinsul motivării deciziei, Curtea Constituţională, la paragrafele 16 şi 17, a arătat că, în realitate, critica reprezintă o propunere de modificare a ordonanţei de urgenţă.

Curtea Constituţională s-a referit, în paragraful 18 al deciziei sus-menţionate, la faptul că şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost recunoscut dreptul statelor de a stabili măsurile reparatorii, exemplificându-se Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 89, prin care s-au statuat, cu valoare de principiu, următoarele: „Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune statelor contractante nicio obligaţie specifică de reparare a nedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenţia. De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenţia.”

74. Interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 propusă de raportori are în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 821 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, dar şi deciziile ulterioare evidenţiate la capitolul V din prezenta decizie, potrivit cărora instanţa naţională de drept comun nu poate înlătura de la aplicare o normă de drept pe motiv că instituie o discriminare între diferite situaţii, aceasta intrând în competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.

75. Or, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii în întregime a Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, prin Decizia nr. 837 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, arătându-se că „principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nediscriminării nu a fost încălcat, dat fiind că foştii proprietari ai imobilelor preluate de către stat de la cultele religioase şi cumpărătorii unor astfel de imobile se află în situaţii juridice diferite”.

76. În concluzie, având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 517 din Codul de procedură civilă, se va admite recursul în interesul legii, urmând a se stabili că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor compensatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5), doar în cazul în care imobilele ce fac obiectul ordonanţei de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai titularii cererilor de retrocedare ale căror imobile, ce fac obiectul ordonanţei de urgenţă, au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din actul normativ sus-menţionat.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,
Elena-Mădălina Ivănescu