”(…) terţul răspunzător de producerea pagubei poate invoca faţă de asigurător apărările pe care le putea opune persoanei păgubite privitoare la existenţa prejudiciului, a culpei, a răspunderii sale, cuantumul pagubelor cauzate asiguratului, sens în care pârâta a şi procedat. Chiar dacă dispoziţiile art. 2210 (1) C.civ. stabilesc o limită superioară, cea a indemnizaţiei plătite, regresul asiguratorului nu poate fi admis de plano în raport cu această sumă, existând de asemenea necesitatea respectării principiului acoperirii integrale a prejudiciului, ce poate fi într-un cuantum inferior sumei remise de asigurator.

Astfel, prejudiciul concret suferit de către asigurat este de 2373,60 lei, motiv pentru care acţiunea poate fi admisă doar în această limită, reţinând de asemenea că a fost efectuată o plată totală de 1800 lei de către pârâtă.

Cererea de acordare a dobânzii legale, formulată de către reclamantă este neavenită întrucât prin contractul încheiat între asigurător şi asigurat a intervenit subrogarea în favoarea asigurătorului a dreptului la plata recuperării sumelor remise şi reţinând că în contractul iniţial încheiat între aceştia nu s-a probat existenţa vreunei clauze penală privind penalităţile de întârziere, pârâta este obligată doar la plata prejudiciului produs. Cererea de acordare de dobânzi penalizatoare formulată de creditorul asigurător trebuie interpretată în favoarea debitorului, în sensul că acesta nu s-a obligat la astfel de plăţi.”

(sentința civilă nr. 994/01.08.2024 a Judecătoriei Horezu – Secția civilă, sursa: rejust.ro)