Conform unui comunicat de presă, publicat pe pagina oficială de internet, în ședința din data de 19 septembrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a psteriori, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 11/2024 privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice este neconstituțională, în ansamblul său.
În esență, Curtea a constatat că normele intertemporale din cuprinsul legii criticate nu realizează o tranziție organică la noile reglementări referitoare la statutul grefierilor în lipsa unei etapizări și gradări a noilor soluții legislative promovate și nu asigură integrarea coerentă a acestora în cadrul legislativ existent. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție sub aspectul securității juridice, în componenta sa de previzibilitate normativă, corelată cu exigențele ce rezultă din principiul statului de drept. Totodată, Curtea a mai reținut că, potrivit jurisprudenței sale constante, reglementările legale abrogate prin legea neconstituțională reintră în vigoare la data publicării deciziei, cu referire, în special, la Legea nr. 567/2004.
Lasă un răspuns