Metodologia din 01.10.2024 privind organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1026 din 14 octombrie 2024 a fost publicată Metodologia privind organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare, din 01.10.2024, parte integrantă din Ordinul nr. 6930/2024.

Text integral*, în vigoare la 14 octombrie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. – Metodologia privind organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare, denumită în continuare metodologie, reglementează cadrul specific privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar.

Art. 2. – Consorţiile şcolare sunt structuri asociative, fără personalitate juridică, constituite, în baza unui contract de parteneriat, din două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, cu personalitate juridică, de stat şi/sau particulare şi confesionale autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate.

Art. 3. – (1) Obiectivul general al unui consorţiu şcolar constă în asigurarea calităţii educaţiei, care să genereze pentru beneficiarii primari condiţiile necesare pentru formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea progresivă, în acord cu profilul educaţional al absolventului fiecărui nivel de învăţământ.

(2) Consorţiile şcolare au următoarele obiective specifice:

a) facilitarea accesului la servicii educaţionale de calitate pentru toţi elevii;

b) îmbunătăţirea calităţii serviciului de educaţie prin adaptarea la nevoile şi opţiunile elevilor (curriculum la decizia elevului din oferta şcolii, adoptat în funcţie de necesităţile unităţilor de învăţământ care fac parte din consorţiu);

c) dezvoltarea de programe curriculare şi extracurriculare la nivelul unităţilor de învăţământ, inclusiv pentru secţii şi structuri în limbile minorităţilor naţionale;

d) eficientizarea alocării de resurse de la bugetele locale şi utilizarea sustenabilă a bugetelor proprii;

e) facilitarea accesului unităţilor de învăţământ din cadrul acestora la proiecte în parteneriat cu alte instituţii şi organizaţii publice ori private, din ţară sau din străinătate;

f) efectuarea de stagii de pregătire practică atât pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic şi postliceal, cât şi pentru cei înscrişi în alte programe curriculare sau extracurriculare;

g) investigarea nevoilor de educaţie şi formare profesională dintr-un sector de activitate sau dintr-o arie teritorială de interes comun şi planificarea coordonată a ofertei, pe termen mediu şi lung, pentru acoperirea optimă a nevoilor identificate;

h) realizarea de acţiuni coordonate pentru acoperirea nevoilor de orientare şi consiliere a elevilor;

i) colaborarea în teritoriu pentru asistenţă specializată, consiliere şi sprijin în favoarea familiilor elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii;

j) colaborarea pentru specializările/calificările care presupun competenţe combinate;

k) promovarea colaborării interdisciplinare în vederea stimulării inovării şi formarea competenţelor pentru dezvoltare sustenabilă în societatea cunoaşterii;

l) colaborarea pentru asigurarea calităţii prin benchmarking, schimb de bune practici în cadrul reţelei şi cu şcoli din Uniunea Europeană, în special privind implementarea asigurării calităţii, învăţarea centrată pe elev, elevii cu nevoi speciale, elaborarea de materiale de învăţare etc.;

m) realizarea de acţiuni comune de marketing pe piaţa serviciilor educaţionale;

n) diversificarea ofertei de servicii educaţionale, prin programe de stimulare a performanţei, de educaţie timpurie, de realizare a programului „Şcoală după şcoală”, de formare a adulţilor, contractarea unor servicii pentru întreprinderi şi comunităţile locale (de exemplu: studii, cercetări, consultanţă etc.).

Art. 4. – Consorţiile şcolare asigură:

a) prioritate cadrelor didactice angajate în unităţile membre ale consorţiului în etapele de mobilitate ale personalului didactic de predare, conform prevederilor Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, precum:

(i) constituirea de posturi didactice/catedre vacante din ore existente în două sau mai multe unităţi de învăţământ, membre ale respectivului consorţiu, din aceeaşi localitate sau din localităţi învecinate din acelaşi judeţ;

(ii) completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular la nivelul unităţilor de învăţământ din consorţiu;

(iii) completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul consorţiului, pentru cadrele didactice debutante, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;

(iv) constituirea normei didactice de predare, încadrarea şi întregirea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări în cadrul consorţiului;

(v) completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul consorţiului, a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de repartizare pe post/catedră;

(vi) pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ la nivelul consorţiului, în aceeaşi localitate, în localitatea de domiciliu sau pentru apropiere de domiciliu ori prin schimb de posturi al personalului didactic de predare titular, precum şi al cadrelor didactice debutante înscrise la examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea anului respectiv;

(vii) modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, la nivelul unităţilor de învăţământ din consorţiul şcolar, cărora nu li se poate constitui o normă didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră sau prin schimb de posturi;

b) utilizarea în comun a componentelor bazei materiale a unităţilor de învăţământ din consorţiu [definite conform art. 146 alin. (5) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare]: spaţii pentru procesul de învăţământ, mijloace de învăţământ, bunuri mobile dobândite în urma implementării de proiecte, cu finanţare rambursabilă sau nerambursabilă, biblioteci, ateliere şcolare, ferme didactice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, baze şi complexuri cultural-sportive;

c) lărgirea oportunităţilor de învăţare oferite beneficiarilor primari şi sprijin suplimentar oferit elevilor în risc de excluziune;

d) recunoaşterea reciprocă a rezultatelor învăţării şi evaluării acestora;

e) participarea la proiecte şi programe ale Uniunii Europene, în mod special din domeniul educaţiei, cel digital şi al noilor tehnologii folosite în scop educaţional, inovativ şi cultural.

CAPITOLUL II
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare

Art. 5. – Conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar care intenţionează să constituie un consorţiu şcolar identifică unităţi de învăţământ partenere care funcţionează pe teritoriul aceluiaşi judeţ/municipiului Bucureşti sau în judeţe limitrofe.

Art. 6. – La constituirea consorţiului şcolar, unităţile de învăţământ preuniversitar vor avea în vedere posibilitatea de a derula activităţi comune ale elevilor şi cadrelor didactice. În acest sens vor fi analizate condiţiile de acces între unităţile de învăţământ preuniversitar, distanţa dintre unităţile de învăţământ, căile de acces, existenţa mijloacelor de transport în comun şi a transportului şcolar.

Art. 7. – Asocierea în consorţii şcolare se realizează în condiţiile îndeplinirii de către unităţile de învăţământ preuniversitar a criteriilor cuprinse în anexa nr. 1.

Art. 8. – În vederea constituirii consorţiului, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ decid în privinţa parteneriatului cu alte unităţi de învăţământ preuniversitar.

Art. 9. – Consorţiile şcolare se înfiinţează între două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, de stat ori particulare, autorizate/acreditate, în baza unui contract de parteneriat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 10. – Contractul de parteneriat stabileşte denumirea consorţiului şcolar şi modul de colaborare între unităţile de învăţământ preuniversitar semnatare ale contractului şi principalele domenii de activitate.

Art. 11. – (1) Contractul de parteneriat se încheie pentru o perioadă de 3-5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părţilor, prin act adiţional.

(2) Contractele de parteneriat şi actele adiţionale la acestea se semnează de conducerea fiecărei unităţi de învăţământ, parte a consorţiului.

Art. 12. – (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar care doresc să constituie un consorţiu şcolar solicită în scris avizul de oportunitate al inspectoratului şcolar şi avizul de înfiinţare al autorităţilor administraţiei publice locale din raza teritorială unde funcţionează fiecare unitate de învăţământ.

(2) Dosarele înaintate la inspectoratul şcolar judeţean (ISJ)/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) în vederea obţinerii avizului de oportunitate trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea de acordare a avizului de oportunitate, conform anexei nr. 4;

b) criterii de constituire a consorţiului şcolar, conform anexei nr. 1;

c) copii ale proceselor-verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie (CA) al fiecărei unităţi de învăţământ în care s-a hotărât parteneriatul cu alte unităţi şcolare în vederea constituirii consorţiului, împreună cu copii ale hotărârilor CA adoptate;

d) contractul de parteneriat;

e) componenţa consorţiului şi responsabilul anual al consorţiului care asigură secretariatul consorţiului pentru fiecare an, pe întreaga durată a contractului de parteneriat, conform anexei nr. 3.

(3) Dosarele înaintate autorităţilor administraţiei publice locale în vederea obţinerii avizului de înfiinţare trebuie să conţină următoarele documente:

a) solicitarea de acordare a avizului de înfiinţare;

b) copie a avizului de oportunitate emis de inspectoratul şcolar judeţean (ISJ)/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), conform anexei nr. 5;

c) contractul de parteneriat;

d) copii ale proceselor-verbale ale şedinţelor CA al fiecărei unităţi de învăţământ în care s-a hotărât parteneriatul cu alte unităţi şcolare în vederea constituirii consorţiului, împreună cu copii ale hotărârilor CA adoptate.

(4) Pentru fiecare din solicitările de la alin. (2) şi (3) se întocmeşte câte un singur dosar la nivel de consorţiu.

(5) Responsabilul anual al consorţiului informează inspectoratul şcolar judeţean (ISJ)/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) asupra acceptului de înfiinţare/prelungire a duratei de funcţionare a consorţiului, primit de la consiliul local.

Art. 13. – (1) O unitate de învăţământ preuniversitar poate deveni parte într-un consorţiu şcolar deja constituit, prin încheierea unui act adiţional la contractul de parteneriat existent, dacă îndeplineşte criteriile prevăzute pentru formarea consorţiului.

(2) Solicitarea unităţii de învăţământ preuniversitar de a deveni parte a unui consorţiu şcolar deja constituit este adresată consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ care fac parte din consorţiul şcolar.

(3) Unitatea de învăţământ preuniversitar care doreşte să devină parte a unui consorţiu şcolar deja constituit solicită în scris avizul de oportunitate al inspectoratului şcolar şi acceptul de includere în cadrul respectivului consorţiu al autorităţilor administraţiei publice locale din raza teritorială unde funcţionează unitatea de învăţământ.

(4) Dosarul unităţii de învăţământ preuniversitar care intenţionează să devină parte a unui consorţiu şcolar deja constituit înaintat la inspectoratul şcolar judeţean (ISJ)/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) în vederea obţinerii avizului de oportunitate trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea de acordare a avizului de oportunitate, conform anexei nr. 4;

b) fişa completată cu criteriile de constituire a consorţiului şcolar, conform anexei nr. 1;

c) copii ale proceselor-verbale ale şedinţelor CA al fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar care face parte din consorţiul şcolar, împreună cu copii ale hotărârilor CA adoptate;

d) actul adiţional la contractul de parteneriat.

(5) Dosarul înaintat autorităţilor administraţiei publice locale în vederea obţinerii avizului de includere în consorţiul şcolar deja înfiinţat trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea de acordare a avizului de includere în consorţiul şcolar deja înfiinţat;

b) copie a avizului de oportunitate emis de inspectoratul şcolar judeţean (ISJ)/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB);

c) actul adiţional la contractul de parteneriat;

d) copii ale proceselor-verbale ale şedinţelor CA al fiecărei unităţi de învăţământ în care s-a hotărât parteneriatul cu alte unităţi şcolare în vederea constituirii consorţiului, împreună cu copii ale hotărârilor CA adoptate.

(6) Responsabilul anual al consorţiului informează inspectoratul şcolar judeţean (ISJ)/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) asupra acceptului avizului de includere în consorţiul şcolar deja înfiinţat, primit de la consiliul local.

Art. 14. – Consorţiile şcolare se află în următoarele tipuri de relaţii cu alte structuri de interes public şi privat:

a) de colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti;

b) de colaborare cu autorităţile locale;

c) de colaborare cu societatea civilă, fundaţii, organizaţii neguvernamentale, companii private naţionale şi internaţionale etc.

Art. 15. – În vederea optimizării gestionării resurselor umane, cu acordul părţilor, se poate realiza mobilitatea personalului didactic între unităţile de învăţământ membre ale consorţiului, cu acordul expres al angajatului implicat în mobilitate, cu respectarea metodologiei privind mişcarea personalului didactic, aprobată anual prin ordin al ministrului educaţiei.

Art. 16. – Consorţiile şcolare, în aplicarea principiului colaborării, pot organiza activităţi educaţionale de tip ateliere de lucru, dezbateri, discuţii tematice, seminare, vizite etc., de responsabilizare socială şi civică a elevilor, în colaborare cu instituţii publice, companii private, organizaţii neguvernamentale etc.

Art. 17. – (1) Conducerea consorţiului şcolar este asigurată de un consiliu director constituit din: directorul fiecărei unităţi de învăţământ partenere şi câte doi reprezentanţi desemnaţi din cadrul consiliului de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ partenere (1 director + 2 reprezentanţi CA).

(2) Conducerea consorţiului şcolar se întruneşte în şedinţe organizate, de regulă, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea preşedinţilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ membre ori a o treime dintre membri. Cvorumul de şedinţă se consideră întrunit dacă este reprezentată fiecare unitate de învăţământ preuniversitar membră şi sunt prezenţi minimum 50% dintre membrii desemnaţi în cadrul consorţiului şcolar.

(3) Şedinţele conducerii consorţiului şcolar se pot desfăşura fizic, online sau hibrid.

(4) Convocarea se va face cu cel puţin 72 de ore înainte de începerea şedinţei. Prin excepţie, în cazul în care este necesară luarea unor decizii urgente, convocarea se poate realiza cu mai puţin de 72 de ore înainte de începerea şedinţei. Procedura de convocare se consideră îndeplinită dacă s-a realizat prin unul dintre următoarele mijloace: sub semnătură sau prin poştă, fax, e-mail, alte mijloace electronice folosite de unităţile de învăţământ membre (de exemplu: WhatsApp, SMS etc.). Convocatorul va conţine obligatoriu data, ora, modalitatea de desfăşurare, locul de desfăşurare a şedinţei consiliului de administraţie, ordinea de zi/problematica abordată în şedinţă şi care sunt invitaţii.

(5) Menţiunea privind prezenţa la şedinţă şi îndeplinirea condiţiei de cvorum, discuţiile, punctele de vedere ale participanţilor, modalitatea de vot şi rezultatul obţinut în urma votării, precum şi hotărârea luată se consemnează în procesulverbal de şedinţă şi sunt asumate de participanţi prin semnătură.

(6) Procedura de convocare şi modalitatea de desfăşurare a şedinţelor se vor prevedea în regulamentul intern de organizare şi funcţionare a consorţiului şcolar care va cuprinde şi informaţii privind: criteriile pentru desemnarea persoanei responsabile de convocarea şedinţelor, modul de stabilire a ordinii de zi a fiecărei şedinţe, respectiv includerea temelor de discuţie solicitate de către membri, modul de selectare, desemnare a preşedintelui şedinţei, persoana responsabilă cu redactarea documentelor/hotărârilor rezultate, respectiv a deciziilor şedinţei, informaţii legate de modul de elaborare a hotărârilor şedinţelor, modul în care se asigură publicarea hotărârilor etc.

(7) Hotărârile luate de conducerea consorţiului şcolar se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi şi care asigură cvorumul de şedinţă.

(8) În situaţia în care hotărârile nu pot fi luate în conformitate cu prevederile alin. (5), conducerea consorţiului şcolar poate fi reconvocată o singură dată. La următoarea şedinţă cvorumul de şedinţă necesar adoptării este de jumătate plus unu din membrii conducerii, iar hotărârile se adoptă cu 2/3 din voturile celor prezenţi. Dacă în urma votului nu se obţine numărul de 2/3 din voturile celor prezenţi, hotărârea nu poate fi adoptată.

(9) La şedinţele consiliului director participă, cu rol de observator, câte un reprezentant al elevilor, al părinţilor şi reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar care au membri în unităţile de învăţământ care fac parte din consorţiu.

Art. 18. – (1) Conducerea consorţiului şcolar are următoarele atribuţii:

a) elaborează şi adoptă regulamentul intern de organizare şi funcţionare a consorţiului şcolar, cu respectarea prezentei metodologii;

b) elaborează şi adoptă la începutul parteneriatului Strategia consorţiului privind asigurarea calităţii educaţiei şi optimizarea gestionării resurselor;

c) elaborează şi adoptă la începutul fiecărui an şcolar planul anual de acţiune al consorţiului şcolar;

d) adoptă hotărâri pentru punerea în aplicare a Strategiei consorţiului privind asigurarea calităţii educaţiei şi optimizarea gestionării resurselor şi a Planului anual de acţiune al consorţiului şcolar;

e) întocmeşte calendarul întrunirilor şi tematica acestora;

f) stabileşte, la sfârşitul fiecărui an calendaristic, proiectele comune de investiţii şi dezvoltare pentru anul şcolar următor;

g) stabileşte bugetul proiectelor comune;

h) identifică şi atrage surse de finanţare pentru proiecte comune;

i) are şi alte atribuţii stabilite


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *