În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 15 octombrie 2024 a fost publicată Metodologia privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate, din 10.10.2024, parte integrantă din Ordinul nr. 7234/2024.
Text integral*, în vigoare la 15 octombrie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)
CAPITOLUL I
Prevederi generale privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor
Art. 1. – Prezenta metodologie reglementează recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate de către cetăţenii români, cetăţenii din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi de către cetăţenii din state terţe.
Art. 2. – (1) Instituţiile acreditate de învăţământ superior, unităţile şi instituţiile de drept public şi de drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare recunosc automat diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute la:
a) instituţii acreditate de învăţământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;
b) instituţii acreditate de învăţământ superior din afara ţărilor prevăzute la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei privind aprobarea listei universităţilor de prestigiu din alte state.
(2) Instituţiile acreditate de învăţământ superior, unităţile şi instituţiile de drept public şi de drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare recunosc diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental.
(3) Instituţiile acreditate de învăţământ superior, unităţile şi instituţiile de drept public şi de drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare recunosc diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior din alte state decât cele prevăzute la alin. (1) sau (2).
(4) Recunoaşterea de către instituţiile menţionate se realizează în scopul înscrierii la programe de studii postuniversitare, obţinerii abilitării, ocupării unei funcţii didactice sau de cercetare în cadrul instituţiei, participării la programe şi proiecte finanţate din fonduri europene şi internaţionale sau în alte scopuri care vizează activitatea didactică şi de cercetare în cadrul acestor instituţii.
(5) În cazul în care în respectiva instituţie nu este organizată o şcoală doctorală în domeniul pentru care se solicită recunoaşterea, aceasta se poate obţine de la o altă instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat acreditată în domeniul respectiv.
Art. 3. – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, denumit în continuare CNRED, recunoaşte, în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 2 alin. (4), diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, după cum urmează:
a) automat, diplomele obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană şi cele aflate printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.002/2024 privind aprobarea listei universităţilor de prestigiu din alte state;
b) diplomele obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental;
c) diplomele obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior din alte state decât cele prevăzute la lit. a) sau b).
CAPITOLUL II
Recunoaşterea diplomelor de doctor de către instituţiile acreditate de învăţământ superior sau de către unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare
Art. 4. – (1) Dosarul pentru recunoaşterea diplomei de doctor obţinute în străinătate de către instituţiile acreditate de învăţământ superior sau de către unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare se transmite în format fizic sau prin Punctul de contact unic electronic, denumit în continuare PCUe, şi include:
a) cerere;
b) actul de identitate şi dovada schimbării numelui, după caz;
c) diploma de doctor, inclusiv orice alt document care atestă atribuirea titlului de doctor;
d) alte documente, dacă este cazul.
(2) Actele de studii supuse recunoaşterii sunt autentificate cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele de studii sunt supralegalizate sau însoţite de adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă. Scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii, pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecţie internaţională pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile unui tratat internaţional la care România este parte sau atunci când actele de studii pot fi verificate în baze de date online ale instituţiilor emitente sau ale autorităţilor din statul de origine.
(3) Instituţia stabileşte, prin metodologii proprii, forma în care sunt prezentate documentele solicitate menţionate la alin. (1) lit. b), c) şi d).
(4) În situaţia în care instituţia sesizează existenţa oricăror suspiciuni privind autenticitatea actelor de studii, aceasta sesizează organele abilitate.
Art. 5. – (1) În cazul în care o convenţie internaţională interguvernamentală, menţionată la art. 2 alin. (2), prevede, pentru recunoaştere, îndeplinirea procedurilor naţionale de atestare a titlurilor de doctor, aplicabile cetăţenilor români, dosarele sunt evaluate de Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumită în continuare CNATDCU. Dosarele sunt transmise la CNRED, în format PDF, pentru a fi înaintate CNATDCU. Decizia CNATDCU este transmisă ulterior instituţiei solicitante, în vederea emiterii deciziei de recunoaştere, respectiv de nerecunoaştere.
(2) Instituţiile colaborează permanent cu CNRED şi CNATDCU şi transmit anual către CNRED o situaţie centralizată a solicitărilor de recunoaştere şi a deciziilor emise.
Art. 6. – (1) Decizia de recunoaştere sau de nerecunoaştere se emite de către instituţie.
(2) Termenul de soluţionare a dosarului de recunoaştere, procedura de contestaţie, respectiv de reevaluare referitoare la domeniul în care a fost acordată recunoaşterea se stabilesc de către instituţiile de învăţământ superior sau de către unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare prin metodologii proprii.
(3) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii, instituţiile acreditate de învăţământ superior sau unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare elaborează metodologii proprii privind recunoaşterea diplomei de doctor, care se publică pe pagina web a fiecărei instituţii.
CAPITOLUL III
Recunoaşterea diplomelor de doctor de către CNRED
Art. 7. – (1) Dosarul pentru recunoaşterea de către CNRED a diplomei de doctor obţinute în străinătate include:
a) cerere;
b) actul de identitate şi dovada schimbării numelui, după caz;
c) diploma de doctor, inclusiv orice alt document care atestă atribuirea titlului de doctor, în copie (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană), respectiv copie şi traducere legalizată în limba română (pentru celelalte limbi străine);
d) dovada taxei de evaluare, conform normelor legale în vigoare;
e) alte documente, dacă este cazul.
(2) În cazul în care o convenţie internaţională interguvernamentală, menţionată la art. 3 lit. b), prevede, pentru recunoaştere, îndeplinirea procedurilor naţionale de atestare a titlurilor de doctor, aplicabile cetăţenilor români, sau, în alte cazuri, la solicitarea CNRED, dosarele sunt evaluate de către CNATDCU.
(3) Actele de studii supuse recunoaşterii sunt autentificate cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele de studii sunt supralegalizate sau însoţite de adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă. Scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecţie internaţională pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile unui tratat internaţional la care România este parte sau atunci când actele de studii pot fi verificate în baze de date online ale instituţiilor emitente sau ale autorităţilor din statul de origine.
(4) În situaţia în care CNRED constată existenţa oricăror suspiciuni privind autenticitatea actelor de studii, acesta informează în scris Direcţia generală juridică şi control din cadrul Ministerului Educaţiei, în vederea înaintării sesizării autorităţilor abilitate, procedura de recunoaştere fiind suspendată până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate. Sesizarea Direcţiei generale juridice şi control se realizează şi în cazul în care CNRED este informat cu privire la existenţa unui document de recunoaştere care nu a fost emis de către CNRED.
Art. 8. – (1) Dosarul se transmite la CNRED:
a) online prin PCUe;
b) la Registratura Ministerului Educaţiei sau prin intermediul serviciilor poştale.
(2) Durata de soluţionare a dosarelor este de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului complet la CNRED, cu posibilitatea de prelungire în cazuri justificate, caz în care solicitantul este informat.
(3) În cazul în care CNRED constată că dosarul este incomplet, informează solicitantul cu privire la completarea dosarului în termen de 1 lună de la data primirii înştiinţării.
(4) În cazul în care solicitantul nu completează dosarul în termenul menţionat la alin. (3), CNRED clasează dosarul, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui nou dosar.
(5) Documentul de recunoaştere a diplomei de doctor se eliberează astfel:
a) titularului;
b) unei persoane împuternicite prin procură notarială;
c) în format digital, cu semnătură electronică, pentru dosarele depuse online prin PCUe;
d) prin servicii de curierat sau poştale, cu excepţia documentelor de recunoaştere emise până la data de 12 martie 2015.
Art. 9. – (1) Decizia CNRED poate fi contestată o singură dată, în termen de 60 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată.
(2) Contestaţiile sunt evaluate de către CNRED sau, de la caz la caz, de către CNATDCU.
(3) CNRED se pronunţă asupra celor solicitate în termen de 60 de zile lucrătoare. Termenul de soluţionare se poate prelungi în cazul în care evaluarea se realizează de către CNATDCU sau în orice alte cazuri justificate, solicitantul fiind informat în acest sens.
Art. 10. – În cazul unui program de studii organizat în comun sau în cotutelă de instituţii de învăţământ superior acreditate din România şi din străinătate, finalizat cu eliberarea unei diplome de către fiecare instituţie, actul de studii eliberat de instituţia din străinătate nu se supune procedurii de recunoaştere, diploma eliberată de instituţia de învăţământ superior din România conferind toate drepturile legale pe teritoriul României.
Art. 11. – În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării documentului de recunoaştere, CNRED eliberează, la cerere, un duplicat. Pentru eliberarea duplicatului, titularul adresează, în scris, o cerere însoţită de următoarele documente: copia actului de studii care a fost recunoscut, copia actului de identitate, dovada achitării taxei, conform normelor legale în vigoare, declaraţie pe propria răspundere cu privire la încadrarea în una dintre situaţiile menţionate mai sus.
Lasă un răspuns