În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2024 a fost publicată Decizia nr. 20/2023 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 2.233/1/2023.

Text rezumat*, în vigoare la 31 ianuarie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul și obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b), art. 4 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei potrivit art. 4 alin. (1) din decretul-lege menţionat include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944?

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, examinând recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a subliniat următoarele:
[…]

44. Referitor la problema de drept ce formează obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că legiuitorul a fost preocupat constant de îmbunătăţirea legislaţiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice şi etnice, dovadă în acest sens fiind prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 şi ale Legii nr. 221/2009.

45. Prin Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situaţie similară cu cea avută anterior – ceea ce este şi imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacţie de ordin moral, prin înseşi recunoaşterea şi condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanţă cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. A mai apreciat că nu poate exista decât o obligaţie „morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

46. De asemenea, prin Hotărârea din 12 mai 2009, pronunţată în Cauza Ernewein şi alţii împotriva Germaniei şi prin Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligaţie specifică de a repara nedreptăţile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunţată în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunţată în Cauza Slivenko contra Letoniei, şi Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

47. Totodată, prin Decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că deportarea şi prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, reţinând că raţiunea edictării acestei legi este aceea de completare a actelor normative reparatorii deja existente şi că atât deportarea, cât şi prizonieratul au fost consecinţe ale războiului şi ale poziţiei asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente apariţiei statului comunist, dar menţinute de acesta.

48. Se poate constata că starea de prizonierat la care face referire art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 se deosebeşte de formele de persecuţie politică [enumerate în art. 1 alin. (1) din acelaşi decret-lege] exercitate de dictatura comunistă instaurată la 6 martie 1945.

49. Starea de prizonierat în U.R.S.S. nu reprezintă o formă de persecuţie politică a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945, dar introducerea în Decretul-lege nr. 118/1990 a prevederilor ce lărgeau sfera persoanelor îndrituite la beneficiile acordate de acest act normativ (prin includerea în rândul beneficiarilor reparaţiilor prevăzute de decretul-lege menţionat a prizonierilor constituiţi de către U.R.S.S. după data de 23 august 1944 ori aflaţi în această stare la data de 23 august 1944 şi menţinuţi în prizonierat ulterior încheierii armistiţiului) a avut în vedere un punct comun ce există între formele de persecuţie politică de la art. 1 alin. (1) din decretul-lege şi starea de prizonierat în U.R.S.S. ulterioară datei de 23 august 1944, menţionată la art. 1 alin. (2) lit. b) din acelaşi decret-lege, şi anume activitatea U.R.S.S., devenită aliat al României ulterior datei de 23 august 1944.

50. Starea de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944 a avut la bază un prizonierat impus de un stat inamic la acea dată şi s-a datorat stării de beligeranţă dintre România şi U.R.S.S., ţări aflate în acea perioadă în război şi în contrarietate de interese militare.

51. Pentru interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 este relevantă metoda de interpretare istorică, fiind necesară analiza evoluţiei în timp a acestora.

52. Iniţial, la data publicării Decretului-lege nr. 118/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 9 aprilie 1990, art. 1 din acest act normativ nu făcea referire la categoria persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică.

53. Abia prin Legea nr. 38/1990 s-a extins aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 la persoanele constituite în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944.

54. În afară de persoanele constituite în prizonieri după data de 23 august 1944, s-a constatat că mai exista o altă categorie de persoane ce au avut calitatea de prizonieri în U.R.S.S. ulterior acestei date, şi anume persoanele constituite ca atare anterior datei de 23 august 1944 şi care au continuat să fie menţinute în această stare ulterior încheierii Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944.

55. Pentru a se asigura egalitatea de tratament cu persoanele a căror situaţie a fost vizată de Legea nr. 38/1990, întrucât nu exista nicio raţiune pentru a face o diferenţă faţă de perioada de prizonierat în U.R.S.S. ulterioară datei de 23 august 1944, în funcţie de data la care a început această stare (anterior sau ulterior datei de 23 august 1944), prin Legea nr. 59/1991 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 (Legea nr. 59/1991), a fost extinsă din nou sfera persoanelor cărora le erau acordate beneficii prin Decretul-lege nr. 118/1990. Astfel, în rândul beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990 au fost incluse şi persoanele care au fost constituite în prizonieri de către U.R.S.S. anterior datei de 23 august 1944, dar au fost menţinute în această stare ulterior încheierii armistiţiului, prin modificarea operată de legea menţionată, art. 1 alin. (11) lit. b) din acelaşi decret-lege (în numerotarea de la acea dată) dobândind următoarea formă: „De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.”

56. În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 59/1991, Decretul-lege nr. 118/1990 a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, art. 1 alin. (11) lit. b) din decretul-lege menţionat devenind art. 1 alin. (2) lit. b).

57. Ulterior, Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările ulterioare, a modificat art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, stabilind că persoanele constituite în prizonieri înainte de 23 august 1944, care au fost reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, beneficiază de drepturile prevăzute de decretul-lege menţionat, indiferent de locul reţinerii.

58. Observând această evoluţie a reglementării analizate, reiese clar că legiuitorul a înţeles să facă distincţie în privinţa stării de prizonierat după cum aceasta exista anterior sau ulterior datei de 23 august 1944. Astfel, dacă persoana a fost constituită în prizonier după data de 23 august 1944 sau înainte de această dată, dar a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, va beneficia de drepturile prevăzute de Decretullege nr. 118/1990. În schimb, dacă persoana a fost constituită în prizonier înainte de data de 23 august 1944 şi a fost eliberată după încheierea armistiţiului nu va beneficia de aceste drepturi.

59. Interpretarea conform căreia calculul indemnizaţiei lunare vizează numai perioada de prizonierat ulterioară datei de 23 august 1944 rezultă din faptul că prima modificare a actului normativ ce a introdus dreptul la indemnizaţie inclusiv a celor aflaţi în prizonierat în U.R.S.S. (Legea nr. 38/1990) a privit persoanele constituite în prizonieri după această dată.

60. De altfel, pentru starea de prizonierat în U.R.S.S. sau în orice stat, indiferent de data existenţei acestei stări, au fost acordate beneficii prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

61. În exercitarea controlului de constituţionalitate a unor dispoziţii din Decretul-lege nr. 118/1990, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 303 din 10 iulie 2003, că hotărârea legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii numai persoanelor condamnate ori celor care au suferit măsuri represive aplicate de dictatura instaurată în România nu contravin principiului egalităţii în drepturi sau principiului nediscriminării, întrucât statului român nu îi revine nicio obligaţie faţă de cetăţenii români asupra cărora au fost exercitate măsuri politice sau dispoziţii abuzive de autorităţile altor state, în afara teritoriului său. Faptul că, prin corelarea unor prevederi legale, unele persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, în acest fel, nu reprezintă o discriminare.

62. De asemenea, prin Decizia nr. 242 din 10 iunie 2003, instanţa de contencios constituţional a statuat că necuprinderea în categoriile beneficiare de drepturi şi a altor persoane, care se consideră îndreptăţite să beneficieze de drepturile acordate prin lege, nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, ci este o problemă de opţiune a legiuitorului pozitiv cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de drepturile respective.

63. În plus, trebuie subliniat că interpretarea teleologică contribuie la lămurirea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece scopul edictării acestora nu a fost acela de a indemniza persoanele (ori urmaşii acestora) pentru starea de prizonierat în U.R.S.S., derivată din situaţia de beligeranţă dintre cele două ţări, ci a avut în vedere starea de prizonierat nejustificată, continuată după data de 23 august 1944, când armata română nu a mai luptat împotriva armatei sovietice, devenind aliat de iure al acesteia.

64. Având în vedere încetarea de către România a operaţiunilor militare împotriva U.R.S.S. la data de 23 august 1944 şi alianţa consfinţită între aceste state prin Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, apar ca injuste constituirea de prizonieri şi prelungirea acestei stări după data de 23 august 1944.

65. În acest context istoric, statul român şi-a asumat prin Decretul-lege nr. 118/1990 obligaţia de a despăgubi persoanele constituie în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori care, fiind constituite ca atare înainte de această dată, au fost menţinute în stare de prizonierat după încheierea armistiţiului.

66. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere acordarea drepturilor pentru întreaga perioadă de prizonierat (atât cea anterioară, cât şi cea ulterioară datei de 23 august 1944), nu ar fi avut motive să se raporteze la această dată, ci ar fi folosit o formulare generală, din care să rezulte că se referă la persoana constituită în prizonier de către partea sovietică (indiferent de data de început a perioadei de prizonierat ori de menţinerea stării de prizonierat după o anumită dată).

67. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. b), art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul persoanelor constituite în prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 şi reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului, perioada de prizonierat pentru stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei potrivit art. 4 alin. (1) din decretul-lege menţionat nu include şi perioada de prizonierat anterioară datei de 23 august 1944.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2023.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu