În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 a fost publicată Decizia nr. 80/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.710/62/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Text rezumat*, în vigoare la 30 ianuarie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 26 septembrie 2023, dată în Dosarul nr. 2.710/62/2022, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată se poate ţine de cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive altor salariaţi care prestează aceeaşi activitate în cadrul aceloraşi instituţii sau autorităţi publice.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

59. Prioritar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reiterează că instanţa de trimitere a fost sesizată, în ultimă instanţă, în vederea verificării modului de aplicare a principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, într-un dosar în care apelanţii-reclamanţi, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex la o unitate de parchet de pe lângă o curte de apel şi la un parchet de pe lângă o judecătorie, au solicitat egalizarea salariilor lor de bază fie cu cele ale unor grefieri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din secţiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -, fie cu cele ale unor grefieri care, deşi nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din actul normativ menţionat, au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive prin care salariul de bază le-a fost majorat cu 10%.

60. În aceste condiţii, dezlegarea chestiunii de drept presupune, într-o primă etapă, analiza reglementării cuprinse în art. 17 din secţiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru a stabili dacă procentele de majorare indicate sunt componente ale salariului de bază, definit de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX ale legii, ori ale salariului lunar care, potrivit art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuprinde salariul de bază/indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sistemul bugetar.

61. Ulterior, în măsura în care se va stabili că aplicarea majorărilor în discuţie generează salarii de bază diferenţiate, analiza va verifica dacă principiile prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 pot justifica soluţia egalizării cu personalul pentru care legea reglementează stabilirea salariilor de bază prin aplicarea unui procent de majorare mai ridicat, atât în ipoteza în care reperul de comparaţie îl constituie chiar respectivul personal, cât şi în ipoteza în care reperul îl constituie personalul pentru care legea reglementează stabilirea salariilor de bază fără aplicarea unor procente de majorare sau prin aplicarea unora mai reduse, dar care, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a obţinut salariul de bază calculat prin aplicarea procentului de majorare cel mai ridicat.

62. Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede, în secţiunea a 4-a din capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei), salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

63. Potrivit art. 17 alin. (1) din secţiunea evocată, acestea se stabilesc pe grade sau pe trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, după caz.

64. În continuare, dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol instituie regula potrivit căreia salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în anexa nr. V, la capitolele II şi III.

65. Derogând de la regulă, alin. (3)-(5) ale art. 17 din aceeaşi secţiune stabilesc că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunale militare şi parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă ele, respectiv pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, ori pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt cele indicate la alin. (2), majorate cu 5%, 7,5% şi, respectiv, 10%.

66. Natura juridică a acestor procente este, prin voinţa legii, cea a unor majorări care, odată aplicate la baza de calcul de la art. 17 alin. (2) din secţiunea evocată anterior, determină existenţa unor salarii de bază diferenţiate, definite ca atare în chiar partea introductivă a art. 17 alin. (3)-(5) din aceeaşi secţiune; prin urmare, ele intră în alcătuirea salariilor de bază, stabilite distinct de lege, nefiind elemente exterioare lor.

67. Aşadar, salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate şi conex nu sunt stabilite uniform, ci diferenţiat, în considerarea gradului instanţei/parchetului sau a circumscripţiilor unor judecătorii/parchete, la fundamentarea unei asemenea dispoziţii legale aflându-se nu doar gradul instanţei sau al parchetului, cât mai ales complexitatea activităţii desfăşurate la nivelul unor instanţe/parchete pe care legea le-a identificat.

68. Atribuţiile specifice, competenţele, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt sporite în cadrul judecătoriilor din municipiul Bucureşti şi localităţile reşedinţă de judeţ, în parchetele de pe lângă acestea, în tribunale/tribunale specializate, tribunale militare şi în parchetele de pe lângă acestea faţă de cele exercitate la celelalte judecătorii/parchete, situate în localităţi care nu sunt reşedinţă de judeţ; similar, ele presupun o complexitate şi mai ridicată în cadrul curţilor de apel/parchetelor aferente şi una deosebită pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

69. Stabilirea unor salarii de bază diferenţiate este justificată, astfel, fie de nivelul sporit al atribuţiilor specifice, pe măsură ce gradul instanţei ori al parchetului creşte, fie de circumscripţiile teritoriale mai mari ale unor judecătorii/parchete aferente, identificate în textul legii; ca atare, personalul auxiliar de specialitate şi cel conex din judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ ori din parchetele de pe lângă acestea, cel din tribunale/tribunale specializate, tribunale militare şi din parchetele de pe lângă acestea nu prestează aceeaşi muncă cu cel din celelalte judecătorii/parchete, ci una căreia legea îi recunoaşte o complexitate mai ridicată, în considerarea volumului de activitate crescut şi/sau a competenţelor proprii; similar, personalul din cadrul curţilor de apel/parchetelor aferente prestează o muncă de o dificultate sporită faţă de cel al instanţelor/parchetelor inferioare, după cum şi cel de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are atribuţii suplimentare faţă de cel încadrat la celelalte instanţe/parchete.

70. Toate aceste împrejurări reprezintă criterii obiective, care permit realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază al personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

71. Prezentarea succesiunii actelor normative intervenite în materia salarizării nu este necesară, nu doar pentru că a fost deja expusă într-o serie de decizii de unificare a jurisprudenţei, ci şi pentru că limitele sesizării sunt circumscrise interpretării prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

72. Este însă utilă o incursiune în evoluţia legislaţiei adoptate în domeniu, context în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că Legea nr. 71/2015 a introdus alin. (51) la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cu următorul cuprins: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivel maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

73. Ulterior, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, care a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016; aceasta a modificat conţinutul alin. (1) al art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, stabilind regula că „personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

74. Ca efect al adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-au introdus mai multe alineate; dintre acestea, prin alin. (12) s-a urmărit ca din procesul de egalizare a indemnizaţiilor sau a salariilor să se elimine raportarea la drepturile care fuseseră stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

75. Acest text a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

76. La paragraful 32 din această decizie s-au reţinut următoarele considerente: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.”

77. Aşadar, ceea ce s-a stabilit de Curtea Constituţională este egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, corespunzător fiecărei funcţii, grad/trepte, gradaţii, vechimi în funcţie sau în specialitate, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale. S-a reţinut în paragraful 26 din decizia evocată că „hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)”.

78. La 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, care a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale în normele de la art. 6 lit. b) şi c) din această lege, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală).

79. Incidenţa Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, în legătură cu domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost dezlegată de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.

80. În acest sens, relevante sunt paragrafele 86 şi 88 din această decizie, prin care s-a statuat astfel: „Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală». (…) Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.”

81. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care au fost interpretate, în vederea aplicării unitare, dispoziţii anterioare Legii-cadru nr. 153/2017; cu toate acestea, întrucât principiile şi jurisprudenţa constituţională creată în temeiul fostei reglementări au fost preluate în cea actuală, raţionamentul prezentat în decizia indicată, pe deplin valabil, poate fi valorificat. Astfel, statuând în sensul că egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în paragraful 79 al deciziei amintite s-a reţinut că „hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală”. Un alt exemplu poate fi identificat în sistemul de salarizare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în care singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021. În paragraful 73 al deciziei evocate s-a reţinut că diferenţierea veniturilor magistraţilor – în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă – se face „în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant”; paragrafele 74, 80 şi 81 ale aceleiaşi decizii vin să întărească aceeaşi idee, a aplicabilităţii generale doar a elementului component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, al valorii de referinţă sectorială, ca reper „unic, de referinţă în sectorul în care este incident”. Spre deosebire, celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază – coeficientul de multiplicare – constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci, dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.

82. Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări.

83. De aceea, în măsura în care reperul de comparaţie invocat este reprezentat de personalul legitimat de lege la un salariu de bază majorat cu 10%, criteriile obiective, analizate în precedent, care permit stabilirea diferenţiată a salariului de bază, nu îngăduie concluzia discriminării personalului auxiliar de specialitate sau conex care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe/parchete pentru care legea a stabilit salariile de bază fără aplicarea vreunui procent de majorare ori prin aplicarea unuia mai redus şi nu atrage, în consecinţă, aplicarea garanţiilor oferite de principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, se înfăptuieşte „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”.

84. Nici dacă reperul de comparaţie invocat ar fi personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe/parchete de acelaşi grad, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a justifica, prin ea însăşi, soluţia egalizării; într-o asemenea situaţie, instanţa este chemată să facă o analiză a legii, în vederea corectei ei aplicări.

85. Se cuvine subliniat că, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.

86. În considerentele deciziei evocate s-a reţinut că „(…) nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament în raport cu soluţia pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi în situaţia în care invocă o astfel de hotărâre. Pe cale de consecinţă, interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale”.

87. Existenţa unor hotărâri judecătoreşti nu constituie, aşadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoaşterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit.

88. În cuprinsul Deciziei nr. 861 din 16 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 28 iulie 2009, s-a reţinut că: „Esenţială în definirea cadrului juridic analizat este stabilirea gradului instanţelor sau parchetelor pe lângă care magistraţii, fie ei procurori, judecători sau magistraţi-asistenţi, funcţionează. Astfel, atât Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe când instanţele care judecă cauzele instrumentate de aceste structuri nu sunt întotdeauna la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (spre exemplu, competenţa de judecată în cazul infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene aparţine judecătoriilor, iar cea de urmărire penală Direcţiei Naţionale Anticorupţie). Conferirea acestei poziţii superioare în ierarhia parchetelor a celor două structuri legitimează din punct de vedere constituţional salarizarea diferită a procurorilor care le compun în raport cu alţi magistraţi aflaţi la parchete sau instanţe superioare, chiar dacă, în fapt, aceştia au aceeaşi vechime în funcţia de judecător sau procuror. Rezultă că aceste categorii de magistraţi nu se află în aceeaşi situaţie juridică, astfel încât tratamentul juridic aplicat acestora din punct de vedere al salarizării nu poate fi decât diferit. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o atare diferenţiere este una justificată în mod obiectiv şi raţional şi că discriminarea salarială ar fi apărut numai atunci când legiuitorul nu ar fi ţinut cont de poziţia superioară a parchetului sau instanţei de judecată, după caz”.

89. Aceste considerente sunt pe deplin incidente, pentru identitate de raţiune, şi în cazul personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut din interpretarea dispoziţiilor art. 17 din secţiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea salariilor de bază se realizează, pe de o parte, în considerarea unor criterii aplicabile întregului personal (grade profesionale sau trepte, funcţia deţinută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate), iar, pe de altă parte, în considerarea unora care sunt aplicabile, în funcţie de nivelul instanţei ori al parchetului, doar personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora.

90. În acest context, dezlegările oferite prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, care a stabilit, cu caracter de obligativitate pentru instanţele judecătoreşti, întinderea aplicării ei şi categoriile de persoane îndreptăţite, vin nu să combată, ci să consolideze concluzia expusă anterior, cât timp aplicarea principiilor nediscriminării şi egalităţii urmează a se realiza tocmai în condiţiile în care s-a stabilit că dreptul reglementat de o dispoziţie neregăsită în Legea-cadru nr. 153/2017, ci în art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul fostei Secţii pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

91. În considerarea argumentelor prezentate mai sus, dar şi a prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care stabilesc că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, urmează să se statueze că principiile nediscriminării şi egalizării pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, iar nu restrânsă la sfera unor anumiţi destinatari ai legii.

92. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.710/62/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2023.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent-şef,
Cristian Balacciu