ÎCCJ. RIL admis ref. stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale, care nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului

Conform unui comunicat disponibil pe pagina oficială de internet, în şedinţa din 19 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată o soluție de admitere, respectiv:

Prin Decizia nr. 1/2024 din dosarul nr. 2948/1/2023, s-a pronunțat următoare soluție obligatorie:

”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2024.”

>> Comunicatul ÎCCJ