În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 02 aprilie 2024 a fost publicată Decizia nr. 2/2024 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj cu privire la o problemă de drept.

Text rezumat*, în vigoare la 02 aprilie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul și obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj cu privire la următoarea problemă de drept:

„În considerarea prevederilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 32 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 197, art. 470 alin. (2) şi (3), respectiv art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, există obligaţia timbrării cererilor de chemare în judecată şi a căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă şi însuşite de către practicianul în insolvenţă desemnat în procedură?”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, examinând recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, a subliniat următoarele:
[…]

44. Aşa cum reiese din cuprinsul sesizării, problema de drept care a dat naştere unor interpretări diferite la nivel naţional, reflectată în hotărârile judecătoreşti definitive ataşate sesizării, priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în cazul acţiunilor sau căilor de atac formulate de către debitor anterior declanşării procedurii insolvenţei şi însuşite ulterior de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură.

45. Problema de drept relevată a fost soluţionată în mod corect de către acele instanţe care au reţinut că acţiunile şi căile de atac formulate, respectiv declarate de către debitor anterior declanşării procedurii insolvenţei asupra acestuia, nu sunt scutite de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în temeiul dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, chiar dacă au fost însuşite de către practicianul în insolvenţă desemnat pentru debitorul care a iniţiat demersul judiciar.

46. Argumentele care susţin această orientare jurisprudenţială au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi modalitatea în care aceasta se stinge, iar pe de altă parte, sfera de aplicare a prevederii care stă la baza divergenţei de jurisprudenţă, determinată prin utilizarea metodelor de interpretare logică, gramaticală şi istorico-teleologică.

47. Referitor la primul aspect, se constată că obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru ia naştere la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv a celei pentru declararea unei căi de atac, pe rolul instanţei de judecată.

48. Sunt avute în vedere, în acest sens, dispoziţiile legale care impun plata anticipată a taxelor judiciare de timbru şi depunerea dovezii corespunzătoare odată cu acţiunea sau cererea formulată, precum şi regulile aplicabile în privinţa modului de calcul al taxelor de timbru.

49. Astfel, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 statuează că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege”.

50. În acelaşi sens, art. 197 din Codul de procedură civilă prevede că, „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii”.

51. Totodată, potrivit art. 470 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, „La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru. Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel”.

52. Art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă cuprinde dispoziţii similare, aplicabile în calea de atac a recursului.

53. Pe de altă parte, caracterul timbrabil al cererii şi, subsecvent, valoarea taxei judiciare de timbru datorate, respectiv incidenţa unui caz de scutire, se determină în raport cu obiectul iniţial al acţiunii şi valoarea acestuia/titularul cererii, în cazul cererii de chemare în judecată, ori cu criticile formulate şi valoarea contestată, în cazul căilor de atac.

54. Art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 menţionează explicit că, „În cazul în care se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară”.

55. În considerarea dificultăţilor pe care le-ar putea întâmpina justiţiabilii în demersul de calificare a cererii, din perspectiva caracterului timbrabil al acesteia, şi de calculare a valorii taxei judiciare de timbru datorate, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la accesul la justiţie, sancţiunea nulităţii ca urmare a netimbrării cererii sau a căii de atac nu intervine automat, ci doar după determinarea de către instanţă a valorii taxei judiciare datorate, urmată de comunicarea valorii respective debitorului obligaţiei şi de acordarea unui termen pentru plată, conform art. 31 alin. (1), art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 coroborate cu art. 200 alin. (3), art. 4711 alin. (2) şi art. 490 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

56. Astfel, art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 statuează că, „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei (…)”.

57. Similar, conform art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii (…)”.

58. Potrivit dispoziţiilor art. 4711 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aplicabile şi în recurs, conform art. 490 alin. (2) din acelaşi act normativ, „În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel şi îi va comunica, în scris, apelantului că are obligaţia de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării”.

59. Cu referire la operaţiunea de determinare a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de titularul acţiunii sau al cererii, se constată că aceasta are natura unei simple activităţi administrative menite să asigure aducerea la îndeplinire a obligaţiilor impuse în sarcina instanţelor judecătoreşti în procedura de regularizare a acţiunilor şi cererilor, care nu afectează naşterea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.

60. Efectul dilatoriu pe care această procedură îl determină vizează exclusiv aplicarea sancţiunii nulităţii, care nu poate avea loc decât după comunicarea taxei judiciare de timbru datorate şi împlinirea termenului acordat pentru plată.

61. În ceea ce priveşte comunicarea efectuată de instanţă în aplicarea prevederilor legale mai sus menţionate se reţine că nu reprezintă un act administrativ fiscal, în înţelesul atribuit acestei noţiuni de art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală („actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat”), ci un act de procedură prin care instanţele îndeplinesc o funcţie administrativă.

62. În această situaţie, adresei de comunicare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 46 din Codul de procedură fiscală, referitoare la conţinutul şi motivarea actelor administrativ-fiscale.

63. Ca atare, este greşit argumentul utilizat de unele dintre instanţele care au îmbrăţişat opinia contrară, în sensul că, în absenţa elementelor pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal, comunicarea efectuată de instanţă nu determină naşterea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.

64. Referitor la natura termenului acordat pentru plata taxei de timbru şi depunerea dovezii la dosar se arată că nu reprezintă un termen suspensiv, până la împlinirea căruia este amânată scadenţa obligaţiei, instituţie specifică dreptului substanţial, şi nici un termen de graţie, în înţelesul de favoare acordată debitorului de bună-credinţă şi care se află în imposibilitate de a plăti o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ci are natura unui termen procedural imperativ, acordat independent de buna sau reaua-credinţă a debitorului ori de situaţia financiară a acestuia, în interiorul căruia trebuie dusă la îndeplinire obligaţia de regularizare a cererii, din perspectiva timbrajului.

65. Nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru până la împlinirea termenului prevăzut de lege atrage o sancţiune specifică, în limitele permise de art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi anume nulitatea absolută şi necondiţionată, conform art. 176 pct. 6 din acelaşi cod, fiind vorba despre o cerinţă legală extrinsecă actului de procedură.

66. În ceea ce priveşte art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă, invocat ca argument de către unele dintre instanţele care au opinat în sensul incidenţei prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în situaţia în care debitorul intră în insolvenţă ulterior sesizării instanţei cu soluţionarea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac, iar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în procedură îşi însuşeşte cererea formulată, se observă că textul legal prevede că „actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia”.

67. Or, de vreme ce cauza de nulitate o constituie neplata taxei judiciare de timbru, dispariţia acestei cauze nu poate avea loc decât prin îndreptarea neregularităţilor actului de procedură, respectiv prin depunerea dovezii de achitare a taxei în cuantumul legal, până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate, şi nu ca urmare a intervenirii unei schimbări în situaţia juridică a debitorului obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, ulterior momentului naşterii obligaţiei.

68. Sintetizând, întrucât obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru se naşte la momentul înregistrării cererii, respectiv a căii de atac pe rolul instanţei şi se stinge prin achitarea sumei datorate şi depunerea dovezii de plată la dosar, intervenirea unei schimbări în situaţia juridică a debitorului obligaţiei de plată a taxei, ulterior momentului arătat, nu are efecte asupra obligaţiei înseşi şi nici nu determină înlăturarea sancţiunii nulităţii în condiţiile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

69. Un alt argument care susţine această opinie se fundamentează pe sfera de aplicare a normei care stă la baza divergenţei de jurisprudenţă, respectiv a art. 115 din Legea nr. 85/2014, raportat la caracterul de excepţie al acestei prevederi legale, la înţelesul termenilor utilizaţi şi la finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea normei, în decelarea căreia nu se poate face abstracţie de contextul istoric în care aceasta a avut loc.

70. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. (…) În cazurile anume prevăzute de lege, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru”.

71. Reiese, aşadar, că regula generală este cea a timbrării acţiunilor şi cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, în considerarea obligaţiei cetăţenilor de a contribui la acoperirea cheltuielilor publice, conform art. 56 alin. (1) din Constituţia României.

72. Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru are un caracter excepţional şi este posibilă numai în situaţiile expres prevăzute de legiuitor.

73. În acest sens, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, există norme care reglementează cazuri speciale de scutire de la plata taxei de timbru, în considerarea obiectului cauzei, a calităţii titularului acţiunii sau cererii ori a ambelor elemente enumerate.

74. În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit căruia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, a fost edictat art. 115 din Legea nr. 85/2014, care are următorul conţinut: „Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.”

75. Raţiunea acordării acestui beneficiu în favoarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar o constituie poziţia specială a acestuia, în raport cu ceilalţi participanţi la procedură, respectiv împrejurarea că acesta nu acţionează în interes personal, ci pentru buna desfăşurare a întregii proceduri, în vederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi valorifice creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ (a se vedea în acest sens considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.298 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, cu prilejul verificării constituţionalităţii art. 77 din Legea nr. 85/2006, aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa art. 115 din Legea nr. 85/2014).

76. Pentru a fi incidentă scutirea în temeiul dispoziţiei legale enunţate este necesar, pe de-o parte, ca acţiunea sau cererea să fie introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, indiferent că acţionează în această calitate ori ca reprezentant legal al persoanei aflate în insolvenţă, iar pe de altă parte, ca acţiunea să fie formulată „în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor”.

77. Ţinând cont de structura actului normativ din care face parte textul în discuţie, referirea legiuitorului la „prezentul capitol” trebuie raportată la capitolul I – Dispoziţii comune al titlului II – Procedura insolvenţei din corpul Legii nr. 85/2014, care cuprinde principalele atribuţii ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în cadrul procedurii.

78. Pe de altă parte, folosirea adverbului „inclusiv” în legătură cu acţiunile exercitate pentru recuperarea creanţelor reflectă intenţia legiuitorului de a circumscrie aceste acţiuni celor formulate în aplicarea dispoziţiilor legii insolvenţei, respectiv pentru asigurarea respectării principiilor care guvernează această procedură, conform art. 4 din Legea nr. 85/2014.

79. O acţiune însuşită de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură nu este echivalentă cu o acţiune introdusă de aceeaşi persoană şi, ca atare, nu intră în sfera de aplicare a art. 115 din Legea nr. 85/2014.

80. Relevante în acest sens sunt considerentele redate în paragraful 90 al Deciziei nr. 55 din 3 iulie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 943 din 29 noiembrie 2017, în cuprinsul cărora se arată că, „În cazul scutirilor personale (subiective), dispoziţia de favoare este aplicabilă exclusiv ipotezelor în care căile de atac sunt formulate de chiar persoana în favoarea căreia operează scutirea”.

81. Se va avea în vedere că însuşirea cererii de către administratorul judiciar nu are semnificaţia ratificării unui mandat, în sensul art. 1.309 din Codul civil, şi nu produce efecte retroactive, întrucât, prin ipoteză, acţiunea sau calea de atac a fost formulată, respectiv declarată de reprezentantul legal al societăţii de la momentul înregistrării acesteia pe rolul instanţei.

82. Actul de însuşire exprimă exclusiv voinţa practicianului în insolvenţă de a continua demersul judiciar declanşat de societate, cu consecinţa preluării cauzei în starea în care se găseşte, inclusiv din perspectiva obligaţiei de timbrare valabil născute în sarcina societăţii.

83. Pe de altă parte, o acţiune sau o cale de atac formulată, respectiv declarată de o societate neaflată în insolvenţă, prin administratorul său statutar, nu este, de plano, exercitată în aplicarea dispoziţiilor legii insolvenţei şi nu este menită să asigure respectarea principiilor pe care se bazează această procedură.

84. Împrejurarea că, odată cu declanşarea insolvenţei, cauza poate prezenta interes pentru procedură, prin prisma obiectului său, şi, din acest motiv, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat poate decide să o susţină în continuare nu atrage încadrarea în ipoteza normativă avută în vedere de art. 115 din Legea nr. 85/2014, pentru că verificarea condiţiilor impuse de acest text se efectuează prin raportare la momentul înregistrării cererii, atunci când se naşte obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru.

85. Fiind în prezenţa unei norme de excepţie, aceasta este supusă unei interpretări literale, prin aplicarea regulii de interpretare logică exprimate prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, neputând fi extinsă aplicarea sa la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor, chiar dacă sunt aparent similare.

86. În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 10 din Codul civil, cu denumirea marginală „Interzicerea analogiei”, potrivit cărora „Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”.

87. Această interpretare nu contrazice dezlegarea oferită prin Decizia nr. III din 31 martie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile Unite, prin care s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 201 alin. (3) din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, care au un conţinut similar celor cuprinse în art. 115 din Legea nr. 85/2014, că acţiunile şi cererile adresate instanţelor de lichidator sau de persoanele împuternicite de acesta în exercitarea atribuţiilor conferite prin art. 10 din Legea nr. 83/1998, inclusiv cererile ulterioare formulate în conformitate cu prevederile art. 3731 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cadrul activităţii de executare silită şi în aplicarea art. 22, 24 şi 25 din aceeaşi lege, sunt scutite de taxă de timbru.

88. În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că, din însăşi formularea textului legal, „dispoziţia de scutire de taxe de timbru priveşte toate acţiunile susceptibile a fi introduse de lichidator, deci şi cele care, eventual, s-ar exercita în numele său de către persoanele împuternicite de acesta, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, evident în măsura în care prin ele se urmăreşte realizarea finalităţii acelei legi”.

89. Prin urmare, prevederea legală în discuţie nu a fost supusă unei interpretări extensive, raţiunea pentru care s-a apreciat că se impune să beneficieze de acelaşi tratament favorabil, de scutire de taxe de timbru, şi cererile introduse de persoanele împuternicite de lichidator, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, fiind aceea că persoanele respective acţionează la cererea şi în numele lichidatorului, ca reprezentanţi ai săi, pentru realizarea scopului de a încasa creanţele din averea băncii debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani.

90. Aceeaşi interpretare literală a prevederii legale aflate la originea divergenţei de jurisprudenţă este impusă şi de metoda de interpretare gramaticală, faţă de sensul adjectivului participial folosit de legiuitor pentru a delimita sfera de aplicare a textului, din perspectiva obiectului acţiunii.

91. Astfel, acţiuni introduse de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar înseamnă iniţiate, pornite, declanşate, nicidecum continuate.

92. În sfârşit, la acelaşi rezultat se ajunge şi prin utilizarea metodei de interpretare istorico-teleologică a textului în discuţie, relevanţă în acest sens prezentând formele anterioare ale prevederilor care reglementau scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în privinţa acţiunilor formulate în cadrul procedurii insolvenţei şi contextul economic şi normativ în care a fost adoptată Legea nr. 85/2014, din care face parte norma supusă interpretării.

93. Astfel, art. 58 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, statua că „Acţiunile introduse de administrator în aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni (secţiunea a 3-a – Situaţia unor acte juridice ale debitorului din capitolul III – Procedura) sunt scutite de taxele de timbru. Toate acţiunile şi cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plata taxei de timbru”.

94. Ulterior, prin art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins aplicarea beneficiului scutirii de la plata taxei asupra tuturor acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanţelor.

95. În anul 2013 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2023, act normativ care a abrogat Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, printre raţiunile care au stat la baza noului act normativ, reflectate în nota de fundamentare care l-a însoţit, regăsindu-se cea referitoare la necesitatea reevaluării acţiunilor şi cererilor scutite de la plata taxei judiciare de timbru, în scopul asigurării unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de furnizare a unui serviciu public calitativ şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor.

96. Analiza comparativă a prevederilor care reglementează cazurile de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în cuprinsul celor două acte normative, respectiv a art. 15 din Legea nr. 146/1997 şi a art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, relevă restrângerea situaţiilor în care se aplică scutirea de la plata taxei de timbru, în acord cu schimbările preconizate, expuse în nota de fundamentare.

97. În acest context, limitarea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, prin trimiterea expresă la acţiuni formulate în baza prevederilor „prezentului capitol”, reflectă intenţia legiuitorului de a restrânge sfera sa de aplicare, prin comparaţie cu forma textului cuprins în legea anterioară, ceea ce împiedică o interpretare extensivă.

98. Astfel, chiar dacă situaţia dificilă a unei societăţi asupra căreia s-a deschis procedura insolvenţei ulterior înregistrării acţiunii sau căii de atac pe rolul instanţelor judecătoreşti poate reclama un tratament similar celui recunoscut în privinţa acţiunilor exercitate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în aplicarea dispoziţiilor capitolului I al titlului II din corpul Legii nr. 85/2014, o astfel de împrejurare nu justifică extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 115 din aceeaşi lege la situaţii care nu se încadrează în litera lui.

99. Legiuitorul este singurul care, în cadrul politicii sale fiscale, decide atât cu privire la sfera acţiunilor şi cererilor supuse timbrării şi la valoarea taxelor judiciare de timbru, cât şi cu privire la cazurile care justifică scutirea de la plata acestor taxe.

100. În plus, se va avea în vedere că, pentru o astfel de ipoteză, în vederea asigurării dreptului de acces la justiţie al societăţii recent intrate în insolvenţă, legea reglementează un remediu adecvat, respectiv cel prevăzut de art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care permite instanţei să aprecieze asupra formei şi întinderii facilităţilor ce se impun a fi acordate persoanei juridice aflate în dificultate financiară.

101. Este adevărat că persoanele juridice nu pot beneficia de scutire de la plata taxei de timbru, precum persoanele fizice, ci de alte facilităţi legale, ce constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eşalonarea sau amânarea plăţii acesteia. Această măsură legislativă reprezintă însă opţiunea legiuitorului şi este conformă cu Constituţia şi nu constituie o limitare a dreptului de acces la o instanţă sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil, astfel cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 29 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 1 aprilie 2019.

102. Un ultim argument este acela că interpretarea propusă de o parte a jurisprudenţei, în sensul aplicării prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 şi în privinţa acţiunilor formulate de o societate anterior intrării în insolvenţă şi însuşite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, este de natură să creeze o situaţie de discriminare între societăţile care plătesc anticipat taxa judiciară de timbru, anexând dovada plăţii cererii de chemare în judecată, şi ulterior intră în insolvenţă şi cele care nu adoptă o astfel de conduită şi intră în insolvenţă până la momentul verificării timbrajului de către instanţă.

103. Într-o astfel de situaţie, care nu se regăseşte printre cazurile de restituire a taxei de timbru prevăzute de dispoziţiile art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, societatea care a plătit taxa anticipat nu beneficiază de restituirea sumei achitate, ceea ce determină o diferenţă de tratament între cele două categorii de subiecte de drept, care nu se întemeiază pe o împrejurare obiectivă şi rezonabilă, ci pe una subiectivă, respectiv pe conduita diferită a unor persoane aflate în situaţii juridice identice.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 32 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, raportat la dispoziţiile art. 197, art. 470 alin. (2) şi (3), respectiv art. 486 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în cazul cererilor de chemare în judecată şi al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însuşirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvenţă desemnat în procedura ulterior declanşată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2024.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad