În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 12 august 2024 a fost publicată Decizia nr. 31/2024 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în Dosarul nr. 7.054/320/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Text rezumat*, în vigoare la 12 august 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Mureş – Secţia civilă a dispus, prin încheierea din 14 decembrie 2023, în Dosarul nr. 7.054/320/2022, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă dispoziţiile pct. 12 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile interpretate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014, şi la art. 147 alin. (4) din Constituţia României cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 560 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 26 mai 2023, se interpretează în sensul că, în cazul pădurarilor încadraţi cu contract individual de muncă, controlul de fond necontestat constituie titlu executoriu sau în sensul că, în situaţia acestora, este necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea obţinerii unui titlu executoriu?

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

77. Cu titlu preliminar, se constată că instanţa de trimitere apreciază că dificultatea problemei de drept este justificată prin caracterul incomplet al normei de drept care, prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 560 din 17 noiembrie 2022, ar fi fost interpretată în sensul că, în cazul pădurarilor încadraţi cu contract individual de muncă, controlul de fond necontestat nu constituie titlu executoriu, fiind necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Codului muncii.

78. Potrivit dispoziţiilor pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, introduse prin Legea nr. 133/2015:

„Control de fond – totalitatea acţiunilor efectuate în fondul forestier, în condiţiile legii, de către personalul silvic care asigură administrarea pădurilor sau controlul regimului silvic, în scopul:

a) verificării stării limitelor şi bornelor amenajistice;

b) verificării suprafeţei de pădure în scopul identificării, inventarierii şi evaluării valorice a arborilor tăiaţi în delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate, a oricăror altor pagube aduse pădurii, precum şi stabilirii cauzelor care le-au produs;

c) verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor silvice executate;

d) identificării lucrărilor silvice necesare;

e) verificării stării bunurilor mobile şi imobile aferente pădurii respective;

f) inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafaţa acesteia;

g) stabilirii pagubelor şi/sau daunelor aduse pădurii, precum şi propuneri de recuperare a acestora. Controlul de fond devine titlu executoriu, după comunicare şi necontestarea acestuia în termen de 15 zile.”

79. În considerentele Deciziei nr. 560 din 17 noiembrie 2022, Curtea Constituţională a plecat de la observaţia că norma a cărei neconformitate cu Constituţia a fost invocată a fost adoptată şi introdusă în Codul silvic prin Legea nr. 133/2015, ulterior Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014.

80. Prin această din urmă decizie s-a tranşat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispoziţiile art. 254 şi art. 266 din Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, că „acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, în condiţiile art. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă”.

81. Succesiv sublinierii caracterului obligatoriu al dezlegărilor cuprinse în decizia menţionată, dată în recurs în interesul legii, Curtea Constituţională a observat însă că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate îmbracă forma unor solicitări de interpretare a conţinutului normei legale atacate prin raportare la dezlegările obligatorii emise sub imperiul legii anterioare, ceea ce excedează limitelor controlului de constituţionalitate, motiv pentru care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

82. Prin urmare, nu se ridică vreo problemă de interpretare a legii ce ar decurge din decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionată, revenind instanţei de judecată sarcina de a tranşa chestiunea litigioasă a caracterului de titlu executoriu al actului juridic numit în lege „control de fond”.

83. Pe de altă parte, apreciind asupra interpretării dispoziţiilor pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, în cadrul legislativ general, astfel cum a fost conturat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 3 din 12 mai 2014, se observă că, potrivit textului de lege anterior menţionat, „controlul de fond” devine titlu executoriu după comunicare şi necontestarea acestuia în termen de 15 zile.

84. Se constată, aşadar, că, în termeni generali, fără precizări sau trimiteri la dispoziţii legale exprese, legiuitorul a atribuit caracter executoriu unui act de control prin care se stabilesc pagube şi/sau daune aduse pădurii, provocate de persoane fizice/juridice.

85. În raport cu generalitatea textului legal analizat sunt de observat dispoziţiile art. 57 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), potrivit cărora

„(1) La redactarea textului unui proiect de act normativ se pot folosi, ca părţi componente ale acestuia, anexe care conţin prevederi ce cuprind exprimări cifrice, desene, tabele, planuri sau altele asemenea.

(2) Pot constitui anexe la un act normativ reglementările ce trebuie aprobate de autoritatea publică competentă, cum sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic.

(3) Anexa trebuie să aibă un temei-cadru în corpul actului normativ şi să se refere exclusiv la obiectul determinat prin textul de trimitere.”

86. Dând eficienţă acestor prevederi legale, se constată că anexa nr. 1 la Codul silvic, respectiv pct. 12, nu face referire la un temei-cadru propriu-zis în cuprinsul legii şi nu cuprinde nicio referire la obiectul determinat prin textul de trimitere.

87. În alţi termeni, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, se reţine caracterul neclar şi echivoc al acestei prevederi legale, care nu face referire la nicio procedură cuprinsă în Codul silvic sau în alt act normativ şi care să expliciteze modalitatea în care se poate proceda la valorificarea „controlului de fond” din perspectiva destinatarilor normei – a persoanei debitorului, a dispoziţiilor procedurale aplicabile, a termenului pentru formularea căii de atac împotriva sa, a instanţei competente să o soluţioneze sau a legislaţiei incidente.

88. Aşadar, s-ar impune ca instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare împotriva acestui afirmat titlu executoriu, în absenţa unei reglementări explicite şi neechivoce, să recurgă la aplicarea principiilor generale de interpretare prevăzute de art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 1 alin. (2) din Codul civil.

89. Potrivit art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii”, iar art. 1 alin. (2) din Codul civil statuează că „(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului”.

90. Evidenţiind caracterul lacunar al reglementării a cărei interpretare face obiectul prezentei sesizări, în baza prevederilor legale anterioare, se impune raportarea la dispoziţii legale privitoare la situaţii asemănătoare, în baza principiilor generale ale dreptului.

91. Reţinând că noua dispoziţie legală (echivocă şi imprevizibilă) nu face nicio referire la natura juridică a controlului de fond, nu indică modalitatea procedurală în etapa administrativă sau în cea judiciară în care se poate contesta acest act (autoritate administrativă, instanţa de judecată competentă, căi de atac, termene procedurale), se constată că, pentru dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări, considerentele Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile cauzei în baza dispoziţiilor legale enunţate la paragrafele 89 şi 90 din prezenta decizie.

92. Într-o altă linie de argumentare, este relevant a se sublinia că la data intrării în vigoare a Legii nr. 133/2015 în legislaţia specială erau prevăzute cele două categorii de instrumente procedurale necesar a fi parcurse pentru atragerea răspunderii patrimoniale a personalului silvic pentru prejudiciul adus fondului forestier, şi anume procedura specială specifică funcţionarilor publici pentru acea categorie de personal silvic ce are şi calitatea de funcţionar public, conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv acţiunea în răspundere patrimonială prevăzută de Codul muncii pentru restul personalului silvic, chestiuni clarificate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

93. Or, pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic nu permite a se determina dacă acest act de control de fond are caracter de titlu executoriu faţă de toate persoanele fizice care se pot face vinovate de producerea unui prejudiciu fondului forestier ori numai faţă de o anumită categorie de persoane.

94. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006), precum şi ale art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000), nu au fost modificate explicit prin Legea nr. 133/2015.

95. Aceste dispoziţii nu au fost modificate sau abrogate nici implicit deoarece, din perspectiva reglementărilor referitoare la administrarea fondului forestier, Codul silvic este lege generală, care nu poate abroga decât expres dispoziţii legale anterioare cuprinse în reglementări speciale, cum sunt Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

96. În acest sens, după cum rezultă din prevederile art. 67 alin. (3) ale Legii nr. 24/2000, „Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”.

97. De exemplu, în art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a prevăzut expres că „La data intrării în vigoare a Noului Cod civil se abrogă: () orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale”, iar în aplicarea şi interpretarea acestei norme de abrogare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, prin Decizia nr. 22 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 24 noiembrie 2016, că „Dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată (în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991), au fost abrogate prin intrarea în vigoare a art. 1.138 din Codul civil, în ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale de la persoanele care au decedat şi/sau nu au moştenitori”.

98. În considerentele relevante ale acestei decizii s-a arătat:

„28. Potrivit art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare: «La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: (…) orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale.»

Acest text din reglementarea legii de punere în aplicare a Codului civil relevă abrogarea expresă indirectă, care reprezintă o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acţiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare (lex posterior derogat priori), astfel cum abrogarea a fost constant definită în doctrină.

Această formă de abrogare se manifestă atunci când actul normativ nou prevede generic faptul că dispoziţiile contrare legii se abrogă, fără însă să le menţioneze în mod expres.

Abrogarea expresă indirectă se deosebeşte atât de abrogarea expresă directă, care se relevă prin identificarea, în cuprinsul actului de abrogare, a dispoziţiei legale sau a actului normativ care îşi încetează efectele, cât şi de abrogarea tacită sau implicită, prin care manifestarea de voinţă a legiuitorului în sensul încetării efectelor rezultă doar din adoptarea unei norme contrare celei existente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată (2), cu modificările şi completările ulterioare: «Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.»

Per a contrario este posibilă abrogarea unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară, dacă există o dispoziţie legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori, şi nu principiul specialia generalibus derogant.

Condiţia manifestării exprese de voinţă a legiuitorului este îndeplinită în cazul art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede în mod explicit că, odată cu intrarea în vigoare a Codului civil, se abrogă dispoziţiile contrare, chiar cuprinse în legi speciale.”

99. Or, Legea nr. 133/2015, modificând Codul silvic, lege generală, nu cuprinde prevederi exprese de abrogare a oricăror dispoziţii contrare din legi speciale; dimpotrivă, art. III din Legea nr. 133/2015 se referă exclusiv la abrogarea altor acte normative, fără interes pentru cauza de faţă.

100. De aceea, prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 (potrivit cărora: „Personalul cu atribuţii de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.”) rămân aplicabile categoriei de personal silvic vizate de această normă, care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă.

101. Consecutiv acestei constatări rezultă cu claritate că dezlegările cuprinse în Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt pe mai departe aplicabile raportului juridic dedus judecăţii în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere.

102. Chiar dacă se poate argumenta că intenţia legiuitorului primar ar fi fost aceea ca prin modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 133/2015 să stabilească eventualul caracter de titlu executoriu al actului de control de fond necontestat fără a distinge în funcţie de destinatarii normei, această intenţie nu a fost materializată cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 24/2000, prin abrogarea reglementărilor contrare, însoţită de prevederea cu claritate a regimului juridic al actului respectiv, inclusiv a destinatarilor acestuia.

103. În interpretarea normelor în discuţie, prin modificarea legislativă menţionată, nu s-a realizat un veritabil nou cadru legislativ, care să conducă la concluzia că actul de control de fond constituie titlu executoriu şi pentru categoriile de angajaţi cu contract individual de muncă în condiţiile Codului muncii, răspunderea civilă patrimonială a acestora fiind guvernată în continuare de regulile de drept comun din acest act normativ.

104. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în Dosarul nr. 7.054/320/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile pct. 12 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile legale interpretate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014, se interpretează în sensul că, în cazul pădurarilor încadraţi cu contract individual de muncă, este necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea obţinerii unui titlu executoriu.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana