În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 41/2024 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, în Dosarul nr. 582/119/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Text rezumat*, în vigoare la 21 octombrie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Covasna – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 27 iunie 2024, în Dosarul nr. 582/119/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 106 alin. (1) şi art. 144 din Codul muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 267 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 5 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar (de exemplu, au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcţia de bază cu norma întreagă, precum şi un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora) pot beneficia de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

69. Problema de drept în cauză vizează, în esenţă, determinarea întinderii componentei patrimoniale a dreptului la concediu de odihnă plătit ce s-ar cuveni cadrelor didactice în activitate pentru timpul efectiv lucrat şi în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar.

70. Pentru a răspunde întrebării ce formează obiectul sesizării se impune a fi decelată intenţia legiuitorului român de a recunoaşte sau nu dreptul la concediu de odihnă cadrelor didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar.

71. Potrivit art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cadrele didactice din unităţile de învăţământ de stat beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare, iar în alin. (5) al aceluiaşi articol se prevede că normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei după consultarea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar.

72. Dispoziţiile art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 198/2023, care corespund fostelor articole 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea nr. 1/2011, reglementează dreptul la concediu de odihnă în favoarea cadrelor didactice, în număr de 62 de zile lucrătoare, şi impun adoptarea normelor metodologice privind efectuarea acestui concediu.

73. Potrivit art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

74. Astfel, norma anterior evocată nu aduce limitări dreptului la concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, recunoscut prin lege, ci, din contră, reglementează principiul aplicabil efectuării acestui concediu al cadrelor didactice în activitate care desfăşoară activitate şi în regim de plată cu ora.

75. Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, care recunosc dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază a personalului didactic, sunt susţinute normativ prin art. 270 din Legea nr. 1/2011, respectiv art. 220 alin. (5) din Legea nr. 198/2023.

76. Aceste prevederi nu determină încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, ci facilitează înţelegerea contextului normativ în care drepturile personalului didactic beneficiază de un regim juridic distinct şi derogatoriu de la normele generale consacrate în Codul muncii, respectiv art. 106 alin. (1) care dispune că salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile, şi art. 144 alin. (1) care garantează tuturor salariaţilor dreptul la concediu de odihnă anual plătit.

77. În viziunea legiuitorului român, cadrele didactice în activitate care, în baza unui cumul de contracte de muncă, desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora (indiferent de angajator) au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază.

78. Este cert că norma internă stabileşte o diferenţă de tratament juridic în ceea ce priveşte plata concediului de odihnă între angajaţii încadraţi cu un singur contract de muncă, indiferent de natura acestuia (contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, contract de muncă pe perioadă determinată sau pe o fracţiune din anul şcolar/preuniversitar), care beneficiază de plata concediului de odihnă în raport cu veniturile obţinute şi angajaţii care prestează în cumul munca în baza a două contracte distincte, care beneficiază de plata concediului de odihnă prin raportare la veniturile salariale obţinute pentru funcţia de bază, însă Curtea Constituţională consideră că tratamentul diferit al salariaţilor – cadre didactice – cu contracte în cumul nu reprezintă un tratament discriminatoriu.

79. Astfel, prin Decizia nr. 297 din 6 mai 2021, Curtea Constituţională a reţinut că „legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite. În acest sens, legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcţiei de bază, iar nu şi pentru funcţia cumulată. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaţilor, fără niciun fel de privilegiu şi nicio discriminare”, iar „stabilirea modului de calcul al cuantumului indemnizaţiei aferente concediului de odihnă, în ipoteza cumulului de contracte de muncă ale personalului bugetar, (…) este atributul exclusiv al legiuitorului, neputând constitui o problemă de constituţionalitate atât timp cât legiuitorul recunoaşte dreptul la concediu de odihnă plătit.”

80. În reglementarea regimului de muncă al cadrelor didactice, legiuitorul a uzitat de noţiuni distincte, respectiv cadre didactice care desfăşoară activitatea în regim de plată cu ora, cu privire la care a prevăzut dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază, şi personal didactic încadrat pe fracţiune de normă, în favoarea căruia este recunoscut concediul de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

81. Normele care reglementează statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar sunt în concordanţă cu structura oferită de art. 106 alin. (1) şi art. 144 din Codul muncii, deoarece dreptul examinat beneficiază de garanţii superioare celor oferite de Codul muncii, art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 şi fostul art. 267 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevăzând în favoarea cadrelor didactice dreptul la concediu anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare.

82. Pornind de la situaţia că, pentru funcţia de bază, cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, dreptul fiind pe deplin recunoscut, premisa pe care a fost construită ipoteza restrictivă reglementată în art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 are în vedere cadrele didactice care au încheiat contract individual de muncă pentru norma didactică de bază pentru care beneficiază deja de un concediu legal de 62 de zile lucrătoare, dar, în acelaşi timp, prestează şi activitate didactică în regim de plată cu ora.

83. Aşadar, finalitatea urmărită de emitentul actului administrativ la elaborarea art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 a fost să reglementeze un eventual concurs de drepturi derivate din asocierea activităţii didactice prestate în regim de plată cu ora la activitatea didactică de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

84. Din perspectiva reglementărilor europene aplicabile, se constată că sunt respectate garanţiile recunoscute în legislaţia comunitară, cadrele didactice beneficiind de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în sensul art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2023 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE).

85. Dispoziţiile art. 7 din Directiva 2003/88/CE stabilesc obligaţia statelor membre de a lua măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale; perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.

86. Interpretarea dispoziţiilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE, precum şi celor ale clauzei 4 alin. (2) din Acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiuni de normă, încheiat la 6 iunie 1997, anexă la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997, a fost realizată jurisprudenţial şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, concluzionându-se în Cauza C-219/14 că prevederile amintite „trebuie interpretate în sensul că, în cazul creşterii numărului de ore de lucru efectuate de un lucrător, statele membre nu au obligaţia să prevadă că drepturile la concediu anual plătit deja dobândite şi de care s-a beneficiat eventual să fie recalculate retroactiv în funcţie de noul ritm de lucru al respectivului lucrător. Un nou calcul trebuie însă efectuat pentru perioada în care timpul de lucru a crescut”. De asemenea, a menţionat Curtea: „calculul drepturilor la concediu anual plătit trebuie efectuat potrivit aceloraşi principii, indiferent dacă este vorba despre stabilirea indemnizaţiei compensatorii pentru concediul anual plătit neefectuat datorate în cazul în care raportul de muncă încetează sau despre stabilirea soldului drepturilor la concediu anual plătit în cazul menţinerii raportului de muncă”.

87. În considerentele hotărârii pronunţate în Cauza C-219/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că nicio dispoziţie a Directivei 2003/88 ori a Acordului-cadru nu stabileşte în mod expres modul în care trebuie calculată indemnizaţia financiară care înlocuieşte perioada sau perioadele minime de concediu anual plătit în cazul încetării raportului de muncă. De asemenea, s-a reţinut că „în ceea ce priveşte un lucrător care nu a fost în măsură, din motive independente de voinţa sa, să îşi exercite dreptul la concediu anul plătit înainte de încetarea raportului de muncă, indemnizaţia financiară la care acesta are dreptul trebuie calculată astfel încât lucrătorul menţionat să fie pus într-o situaţie comparabilă cu cea în care s-ar fi aflat dacă ar fi exercitat dreptul menţionat în timpul raportului său de muncă.”

88. Litigiul care a determinat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept supusă dezlegării nu antamează componenta nepatrimonială a concediului de odihnă, întrucât, în virtutea funcţiei îndeplinite, cadrele didactice nu susţin că nu au beneficiat de cele 62 de zile de concediu de odihnă plătit de legea naţională din motive independente de voinţa lor, ci solicită compensarea în bani a zilelor de concediu aferente şi activităţii în regim de plată cu ora pentru care în legislaţia internă se prevede în mod expres că nu au dreptul la concediu de odihnă plătit.

89. Ca atare, prevederile art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 198/2023, art. 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea nr. 1/2011 se interpretează în sensul că personalul didactic în activitate care desfăşoară şi activitate regim de plată cu ora este îndreptăţit la concediu de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

90. În consecinţă, cadrele didactice care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu pot beneficia de concediu de odihnă plătit decât în cadrul raportului de muncă cu normă întreagă corespunzător funcţiei de bază.

91. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă în Dosarul nr. 582/119/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 106 alin. (1), art. 144 şi art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 5 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, stabileşte că:

Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă determinată.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2024.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent-şef,
Cristian Balacciu