În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1065 din 24 octombrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 44/2024 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.654/88/2022.

Text rezumat*, în vigoare la 24 octombrie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 8 ianuarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.654/88/2022, Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

„Societăţile care au ca obiect de activitate «fabricarea şi confecţionarea de structuri metalice» – Cod CAEN 2511 aplică facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi în condiţiile în care acestea prestează servicii de fabricare şi confecţionare de structuri metalice, care ulterior sunt folosite de către beneficiarul serviciilor la construcţia de nave?

În aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constatările unui inspectorat teritorial de muncă, care obligă o societate la plata salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectorul construcţii, obligă organele fiscale la recunoaşterea dreptului de a aplica facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal?”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

109. Prima problemă de drept ce formează obiectul sesizării, astfel cum a fost reformulată, vizează interpretarea dispoziţiilor art. 60 pct. 5, ale art. 1381 şi ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, forma în vigoare în perioada 1.01.2021-31.03.2022, sub aspectul determinării limitelor aplicării facilităţilor fiscale, din perspectiva naturii activităţii desfăşurate de angajator şi a legăturii acesteia cu sectorul construcţiilor civile sau de geniu, definit ca atare la secţiunea F – „Construcţii” a Ordinului preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.

110. Cu caracter prioritar, se impune a se observa că interpretarea dispoziţiilor art. 1381 şi ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se află în legătură directă cu modul de interpretare a prevederilor art. 60 pct. 5 din acelaşi act normativ, deoarece textele trimit explicit la aceste din urmă dispoziţii, ce reglementează condiţiile acordării facilităţilor fiscale, astfel că dezlegarea ce va fi dată cu privire la modul de interpretare a art. 60 pct. 5 din Codul fiscal urmează a se aplica, în mod corespunzător, şi celorlalte norme ce fac obiectul sesizării.

111. În continuare se constată că soluţionarea problemei de drept impune observarea atât a „literei”, cât şi a „spiritului” legii, având în vedere că, astfel cum s-a reţinut inclusiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în aplicarea principiului general de drept, potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, „modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor” (Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 456 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 16 noiembrie 2018, paragraful 77).

112. În acelaşi scop şi în considerarea obiectului sesizării de faţă, care priveşte interpretarea unor norme fiscale, se va da relevanţă prevederilor art. 13 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: ” (1) Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului, aşa cum este exprimată în lege. (2) În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinţei legiuitorului se ţine seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din documentele publice ce însoţesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere şi aprobare. (…) (4) Prevederile legislaţiei fiscale susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul în care corespund cel mai bine obiectului şi scopului legii”.

113. Aplicând aceste metode de interpretare, se constată, într-o analiză literală a textului art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, că legiuitorul a condiţionat recunoaşterea dreptului angajatorilor la aplicarea facilităţilor fiscale de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor enumerate la lit. a) -e), prima dintre acestea [de la lit. a) ] prevăzând explicit că „angajatorii desfăşoară activităţi în sectorul construcţii”, aceasta fiind, de altfel, condiţia ce a dat naştere unor interpretări diferite şi care a determinat instanţa de trimitere să formuleze prezenta sesizare.

114. În continuare, în explicitarea condiţiei enunţate, legiuitorul precizează că activităţile desfăşurate „în sectorul construcţii” „cuprind: (i) activitatea de construcţii definită la codul CAEN 41.42.43 – secţiunea F – Construcţii; (ii) domeniile de producere a materialelor de construcţii, definite de următoarele coduri CAEN: (. . . . . . . . . .) 2511 – Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice (…)”.

115. Observând modul de redactare a condiţiei de la art. 60 pct. 5 lit. a), cu subpct. i) şi ii) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se va concluziona în sensul că legiuitorul a urmărit acordarea de facilităţi pentru activităţi în „sectorul construcţiilor”, într-o accepţiune mai largă a sintagmei, diferită de cea dată „sectoarelor de activitate” prin Ordinul nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN Rev. 2.

116. Astfel, noţiunea de „sector de activitate” din conţinutul Ordinului nr. 337/2007 corespunde primului nivel din sistemul de codificare pentru CAEN Rev. 2, constând în titlul identificat printr-un cod alfabetic denumit „Secţiune”.

117. Totodată, în accepţiunea aceluiaşi ordin, „domeniile definite de codurile CAEN”, astfel cum este inserată condiţia în norma fiscală la subpct. (ii), reprezintă cel de-al patrulea nivel din sistemul de codificare pentru CAEN Rev. 2, constând în titlul identificat printr-un cod numeric de 4 cifre (clase).

118. Revenind la condiţiile impuse de art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal, se va observa că legiuitorul a avut în vedere, pentru acordarea facilităţilor fiscale, includerea în categoria activităţilor „din sectorul construcţii” atât a activităţilor identificate ca atare în Ordinul nr. 337/2007 la secţiunea F (reprezentând sectorul de activitate) – „Construcţii”, cât şi a celor care se regăsesc identificate în conţinutul ordinului la alte secţiuni (sectoare de activitate), în cauza în care s-a formulat prezenta sesizare interesând, în concret, activităţile din clasa CAEN 2511, ce fac parte din secţiunea (sectorul) C – „Industria prelucrătoare”, grupa 251 – „Fabricarea de construcţii metalice”.

119. Concluzia care se impune, aşadar, va fi în sensul că, în scopul acordării de facilităţi fiscale pentru „activităţi desfăşurate în sectorul construcţii”, potrivit art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiuitorul utilizează, în delimitarea domeniului de aplicare a acestor facilităţi, o noţiune autonomă, distinctă de cea atribuită de Ordinul nr. 337/2007 sectoarelor de activitate, dar aflată în strânsă legătură cu aceasta din urmă.

120. Dezlegarea înţelesului şi întinderii acestei noţiuni autonome din textul art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal urmează a fi determinată prin cercetarea „scopului normei” şi prin recurgerea la alte metode de interpretare, respectiv istorico-teleologică şi contextuală sau sistematică, în condiţiile în care o interpretare literală nu se dovedeşte suficientă.

121. În acest sens, o primă constatare are în vedere faptul că textele art. 60 pct. 5, ale art. 1381 şi art. 154 alin. (1) lit. r) din Codul fiscal au fost introduse în legislaţia fiscală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscalbugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, fiind ulterior modificate prin art. II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor.

122. Introducerea de facilităţi fiscale şi completarea Codului fiscal în acest sens îşi găsesc raţiunea în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care enunţă scopul reglementării:

„(…) întrucât la data de 29 noiembrie 2018 s-a semnat Acordul dintre Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii privind măsuri pentru o creştere economică sustenabilă a României, bazată pe investiţii, în următorii 10 ani, prin acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii se declară sectorul construcţiilor sector prioritar, de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2019,

apreciind că sectorul construcţiilor reprezintă unul din domeniile prioritare pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare,

ţinând cont că activitatea de construcţii este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiţii publice şi private şi având în vedere că în ultimii ani sectorul construcţiilor s-a confruntat cu dificultăţi legate de asigurarea cu forţă de muncă specializată şi de o concurenţă neloială,

pentru a pune în aplicare cu prevederile Acordului încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii pentru sectorul construcţii se vor crea premisele pentru completarea cadrului normativ de nivel primar cu posibilitatea de a reglementa prin hotărâre a Guvernului niveluri ale salariului minim brut pe ţară garantat în plată diferenţiate pe domenii de activitate,

(…)

ţinând cont că neadoptarea în regim de urgenţă afectează angajamentele Guvernului stabilite prin Acordul încheiat cu Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii şi va perpetua dificultăţile legate de asigurarea cu forţă de muncă specializată în domeniul construcţiilor, (…)”.

123. Art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, a fost ulterior modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor. La rândul său, în preambul, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 precizează următoarele:

„(…)

Luând în considerare necesitatea clarificării măsurilor de sprijin a sectorului construcţiilor şi a modului în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin,

ca urmare a Acordului cu Federaţia Patronatelor din Construcţii şi măsurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în primele 4 luni din 2019 volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o dinamică record după criză, respectiv de 17,8%; în luna aprilie 2019 lucrările de construcţii s-au majorat cu 33,4% faţă de aprilie 2018. Pentru ca aceste rezultate să se menţină este necesar ca de urgenţă să se clarifice măsurile de sprijin a sectorului construcţiilor şi modul în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin.

În cazul neadoptării măsurilor prevăzute prin prezentul act normativ, sectorul construcţiilor va avea o contribuţie negativă la crearea produsului intern brut, aşa cum s-a înregistrat în ultimii ani, cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai.

(…)”.

124. Atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2019 au urmărit punerea în aplicare a prevederilor Acordului încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, prin care a fost declarat „sectorul construcţiilor” sector prioritar de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani.

125. Potrivit tezei a II-a a art. 1 din Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii: „(…) 1. Se declară sectorul construcţiilor sector prioritar, de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 1.01.2019. Prin „sector construcţii” se înţelege activitatea de construcţii, precum şi principalele domenii de producere a materialelor de construcţii, nominalizate în acest acord”.

126. Aplicând metodele de interpretare istorico-teleologică şi sistematică prevederilor legale anterior menţionate, concluzia care se impune este în sensul că „scopul” introducerii facilităţilor fiscale este reprezentat de protejarea sectorului economic al construcţiilor, facilităţile fiscale nefiind însă rezervate în mod exclusiv activităţilor specifice din sectorul de activitate „Construcţii”, identificat ca atare în Ordinul nr. 337/2007 (secţiunea F – „Construcţii”), ci şi activităţilor identificate în cuprinsul ordinului ca aparţinând altor sectoare de activitate (secţiuni), cu condiţia ca acestea din urmă să aibă legătură directă/să fie adiacente sectorului construcţiilor.

127. O astfel de concluzie, referitoare la necesitatea existenţei unei legături între activităţile de producere a „materialelor de construcţii” şi sectorul de activitate „Construcţii”, se desprinde şi din preambulul Acordului încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, care precizează:

„Apreciind că sectorul construcţiilor reprezintă unul din domeniile prioritare pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare,

Ţinând cont că activitatea de construcţii este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiţii publice şi private,

(…)

Având în vedere că în unele sectoare adiacente activităţii de construcţii, care asigură materii prime şi materiale de construcţii, există o concurenţă ridicată a importurilor de astfel de produse, ceea ce face ca acestea să înregistreze rate de profitabilitate mai reduse decât în activitatea de construcţii, realizarea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare,

Ţinând cont că activitatea de construcţii este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiţii publice şi private, (…)”.

128. Toate aceste menţiuni conduc către concluzia potrivit căreia, efect al declarării „sectorului construcţiilor”, astfel cum este definit în accepţiunea Acordului încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, drept domeniu prioritar pentru realizarea obiectivelor din Planul de guvernare, legiuitorul a urmărit acordarea de facilităţi în scopul sprijinirii atât a activităţilor de construcţii, specifice secţiunii F – „Construcţii” din Ordinul nr. 337/2007, cât şi a activităţilor „aflate în legătură directă cu activitatea de construcţii”. Acesta reprezintă aşadar motivul pentru care, cu ocazia modificării Codului fiscal şi a inserării dispoziţiilor art. 60 pct. 5 lit. a) subpct. (i) şi (ii) au fost indicate drept activităţi economice ce fac obiect al facilităţilor fiscale activităţile de construcţii şi activităţile aflate în legătură directă cu activităţile de construcţii, prin prestarea celor din urmă putând fi asigurată, în mod eficient, atingerea obiectivului urmărit, respectiv protejarea şi sprijinirea sectorului construcţii.

129. În consecinţă, pentru a se asigura scopul reglementării, în determinarea limitelor în care sunt aplicabile facilităţile fiscale, dispuse prin normele de drept supuse interpretării, urmează a se avea în vedere desfăşurarea de către angajatori atât a activităţilor de construcţii, definite ca atare în Ordinul nr. 337/2007, la secţiunea F – „Construcţii”, cât şi a activităţilor adiacente activităţii de construcţii, inclusiv cele definite la secţiunea C – „Industria prelucrătoare”, clasa CAEN 2511, dacă sunt în legătură directă cu activităţile specifice sectorului de activitate „Construcţii” (descrise la secţiunea F din ordin).

130. Tot în legătură cu dezlegarea înţelesului şi întinderii sintagmei „sectorul construcţii”, utilizate în conţinutul art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal, o a doua constatare are în vedere faptul că norma legală dispune, aşa cum s-a precizat anterior, asupra necesităţii îndeplinirii cumulative a condiţiilor de la lit. a)-e), în scopul acordării facilităţilor fiscale, una dintre aceste condiţii, menţionată la art. 60 pct. 5 lit. b), fiind în legătură cu necesitatea realizării unei cifre de afaceri „din activităţile menţionate la lit. a) şi alte activităţi specifice domeniului construcţii”, în limita a cel puţin 80% din cifra de afaceri.

131. În legătură cu această condiţie, legiuitorul a prevăzut la art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal că: „mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilităţii fiscale, se va stabili prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care se va publica pe site-ul instituţiei”.

132. În aplicarea dispoziţiilor art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, a fost emis Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, care la art. 1 alin. (2) arată următoarele:

„(…)

(2) Mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut de prezenta metodologie se aplică de către societăţile înfiinţate conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare societăţi, care au înregistrat în actul constitutiv cel puţin unul din codurile menţionate la art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal, şi care desfăşoară efectiv activitate de construcţii.

(…)”

133. Observând aceste dispoziţii ale actului cu caracter normativ, precum şi prevederile art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 227/2015 în aplicarea cărora au fost date, într-o interpretare teleologică şi sistematică a normelor concluzia care se impune este aceeaşi cu cea care a rezultat potrivit primei linii de argumentare, în sensul în care intenţia legiuitorului a fost de a acorda facilităţi fiscale pentru activităţile specifice sectorului construcţii (astfel cum este definit la secţiunea F – „Construcţii” din Ordinul nr. 337/2007), precum şi pentru alte activităţi ce se încadrează în codurile CAEN enumerate de norma fiscală, dacă au legătură directă cu activitatea de construcţii.

134. În concluzie, pentru argumentele anterior expuse, se impune a se răspunde primei întrebări adresate de instanţa de trimitere în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 pct. 5, ale art. 1381 şi ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021), angajatorii cu obiect de activitate declarat „Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice” – Cod CAEN 2511 aplică facilităţile fiscale doar pentru acele activităţi aflate în legătură directă cu activităţi din sectorul construcţii, definite ca atare la secţiunea F – „Construcţii” a Ordinului nr. 337/2007.

135. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare cu care a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost reformulată, urmează a se constata că aceasta are ca obiect interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 207/2017 privind Codul de procedură fiscală, respectiv condiţiile de aplicare a principiului in dubio contra fiscum.

136. O primă observaţie, ce se impune în dezlegarea chestiunii de drept, se referă la aceea că textul supus interpretării face parte din art. 13 al Codului de procedură fiscală, cu denumirea marginală „Interpretarea legii”, ce conţine reguli de interpretare a normelor fiscale.

137. Din modul de redactare a normei de procedură, respectiv din modalitatea în care au fost ordonate alineatele articolului 13, se reţine că legiuitorul a stabilit o ordine în aplicarea regulilor de interpretare, pornind de la interpretarea literală şi continuând cu interpretarea sistematică şi istorico-teleologică, subliniind mai apoi, la alin. (5), că: „Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul”.

138. Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, abia după epuizarea regulilor de interpretare de la alin. (1)-(5) şi doar în ipoteza în care prevederile legislaţiei rămân neclare se poate proceda la aplicarea principiului in dubio contra fiscum, în sensul în care norma se va interpreta în favoarea contribuabilului/plătitorului.

139. Observând obiectul sesizării de faţă, se constată că instanţa de fond a interogat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu ca efect al persistenţei neclarităţii legii, în urma aplicării regulilor de interpretare de la alin. (1)-(5) ale art. 13, ci drept consecinţă a existenţei unor constatări anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, în legătură cu modul de stabilire, de către operatorul economic angajator, a salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectorul construcţii, contrare constatărilor organelor fiscale de control.

140. Or, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu denumirea marginală „Aplicarea unitară a legislaţiei”:

„(1) Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a creanţelor fiscale.

(2) Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale.

(3) În cadrul Ministerului Finanţelor Publice funcţionează Comisia fiscală centrală, care are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal, a prezentului cod, a legislaţiei subsecvente acestora, precum şi a legislaţiei a cărei aplicare intră în sfera de competenţă a A.N.A.F.

(…)

(5) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală.

(…)

(7) Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

141. Totodată, potrivit art. 6 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ:

„(…)

În exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activităţii de asistenţă şi îndrumare a contribuabililor/plătitorilor, precum şi soluţia adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanţa judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situaţii de fapt similare la acelaşi contribuabil/plătitor.

(…)”.

142. În considerarea acestor dispoziţii legale, se va reţine că deţin competenţe în interpretarea şi aplicarea normelor fiscale Ministerul Finanţelor, organele de control fiscal, organele de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor, care emit opinii scrise prin care se asigură aplicarea unitară a legislaţiei fiscale, precum şi instanţele de judecată.

143. Se constată, aşadar, că inspectoratele teritoriale de muncă nu deţin competenţe în interpretarea normelor fiscale, sens în care se impun a fi observate inclusiv prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, potrivit cărora: „(3) Inspecţia Muncii îndeplineşte funcţia de autoritate de stat, prin care asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei.”

144. Conform art. 6 alin. (2) pct. A lit. a) şi b) din acelaşi act normativ: „Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii specifice: A. în domeniul relaţiilor de muncă: „a) controlează aplicarea reglementărilor legale, generale şi speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; b) controlează stabilirea şi acordarea drepturilor cuvenite salariaţilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă;”.

145. Potrivit art. 3 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 488/2017, cu modificările ulterioare: „(2) Pe teritoriul judeţelor şi al municipiului Bucureşti, activitatea de control în domeniul de competenţă se realizează prin inspectoratele teritoriale de muncă, ale căror atribuţii sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului teritorial de muncă, aprobat prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.”

146. În concluzie, în considerarea prevederilor anterior expuse, ce determină limitele de competenţă în interiorul cărora acţionează inspectoratele teritoriale de muncă, nu se poate aprecia că formularea unui punct de vedere de către un astfel de organism de control, prin care sunt interpretate şi aplicate dispoziţii speciale din legislaţia muncii (inclusiv în legătură cu determinarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectorul construcţii), ar putea fi echivalentă epuizării etapelor de interpretare reglementate de art. 13 alin. (1)-(5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a se proceda la aplicarea principiului in dubio contra fiscum reglementat de art. 13 alin. (6) din acelaşi act normativ şi pentru a fi obligat organul fiscal la recunoaşterea dreptului angajatorului la aplicarea facilităţilor fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381 şi art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

147. Pentru aceste motive, se va răspunde celei de-a doua întrebări formulate de instanţa de trimitere în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, constatările anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, care obligă un angajator la plata salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectorul construcţii, nu constituie temei pentru obligarea ulterioară a organului fiscal la recunoaşterea dreptului la aplicarea facilităţilor fiscale reglementate de art. 60 pct. 5, art. 1381 şi art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 8 ianuarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.654/88/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 pct. 5, ale art. 1381 şi ale art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021), angajatorii cu obiect de activitate declarat „Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice” – cod CAEN 2511 aplică facilităţile fiscale doar pentru acele activităţi aflate în legătură directă cu activităţi din sectorul construcţii, definite ca atare la secţiunea F – „Construcţii” a Ordinului nr. 337/2007.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, constatările anterioare ale unui inspectorat teritorial de muncă, care obligă un angajator la plata salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectorul construcţii, nu constituie temei pentru obligarea ulterioară a organului fiscal la recunoaşterea dreptului la aplicarea facilităţilor fiscale reglementate de art. 60 pct. 5, art. 1381 şi art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2024.

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
ELENA-DIANA TĂMAGĂ,

Magistrat-asistent,
Elena-Mădălina Ivănescu