În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1128 din 12 noiembrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 58/2024 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 5.367/291/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Text rezumat*, în vigoare la 12 noiembrie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a dispus, prin Încheierea din 20 martie 2024, în Dosarul nr. 5.367/291/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1.108 alin. (2), art. 43, art. 41 alin. (3) şi art. 144 din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi, în caz afirmativ, dacă acest act necesită autorizarea instanţei de tutelă.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

73. Chestiunea de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 1.108 alin. (2) coroborat cu art. 41 alin. (3), art. 43 alin. (3) şi art. 144 din Codul civil, cu scopul de a se clarifica dacă acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi dacă necesită încuviinţarea instanţei de tutelă.

74. Întrebarea formulată de instanţa de trimitere este circumscrisă analizei din perspectiva a două componente: stabilirea naturii juridice a actului de opţiune succesorală, sub forma acceptării exprese a moştenirii, ca fiind un act de dispoziţie şi obligativitatea autorizării de către instanţa de tutelă a actului de acceptare a moştenirii, în cazul succesibilului lipsit de capacitate de exerciţiu.

75. Pentru analizarea primei componente, respectiv natura juridică a actului de acceptare a moştenirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept evidenţiază că dreptul de opţiune succesorală ia naştere în persoana celor care au vocaţie succesorală, din momentul deschiderii moştenirii, drept care se exercită prin intermediul actului juridic de opţiune succesorală fie sub forma acceptării moştenirii, fie sub forma renunţării la moştenire.

76. În conformitate cu dispoziţiile art. 1.100 alin. (1) din Codul civil, dreptul de opţiune aparţine celui chemat la moştenire, în temeiul legii sau al voinţei defunctului, adică persoanelor cu vocaţie succesorală legală sau testamentară. Astfel, în cadrul moştenirii legale, dreptul de opţiune succesorală aparţine moştenitorilor legali, care au vocaţie generală la moştenire, şi nu numai celor care au vocaţie concretă la moştenire, deoarece art. 1.100 alin. (1) din Codul civil se referă la persoana chemată la moştenire în temeiul legii, şi nu la persoana care culege efectiv o parte din moştenirea legală, ceea ce înseamnă că dreptul de opţiune succesorală aparţine atât succesibililor chemaţi în primul rând la moştenire (în rang preferat), cât şi succesibililor subsecvenţi.

77. Noţiunea de succesibil a fost consacrată cu titlu de noutate în noul Cod civil, fiind preluată definiţia conturată în doctrină.

78. Prin succesibil, în accepţiunea dispoziţiilor art. 1.100 alin. (2) din Codul civil, se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.

79. Astfel, succesibilul este persoana care îndeplineşte condiţiile pozitive privind capacitatea succesorală (existenţa la data deschiderii moştenirii), vocaţia succesorală (chemarea la moştenire) şi condiţia negativă de a nu fi nedemn, reglementată cu titlu de noutate, ca o condiţie generală a dreptului la moştenire.

80. După exercitarea dreptului de opţiune succesorală, succesibilul poate deveni moştenitor (în funcţie de rezultatul aplicării regulilor devoluţiunii legale şi testamentare) sau este renunţător.

81. Întrucât actul de opţiune succesorală este un act juridic, este obligatoriu a fi îndeplinite în integralitate condiţiile generale de valabilitate ale oricărui act juridic civil, stipulate expres de către legiuitor în cuprinsul art. 1.179 din Codul civil.

82. Pentru a putea accepta o succesiune, regula generală este aceea că o persoană trebuie să fie capabilă să îşi exercite dreptul de opţiune, şi anume să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

83. De la această regulă legiuitorul a consacrat situaţia de excepţie aplicabilă succesibililor minori, realizându-se distincţia dintre minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi minorul lipsit de capacitate de exerciţiu, cu privire la posibilitatea de a încheia singur sau prin reprezentant legal actul de acceptare a moştenirii şi la obligativitatea autorizării instanţei de tutelă.

84. În al doilea rând, este esenţial a se stabili natura juridică a actului de exercitare a dreptului de opţiune succesorală, respectiv dacă este un act de dispoziţie sau de administrare/conservare şi dacă are relevanţă asupra calificării actului juridic de acceptare a moştenirii faptul că succesibilul acceptant este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu.

85. Codul civil nu conţine o reglementare generală, de principiu, a actului juridic civil. În doctrină, actul juridic civil este definit ca acea declaraţie de voinţă făcută, în limitele şi condiţiile dreptului obiectiv, de către orice persoană fizică sau juridică în scopul de a produce anumite efecte juridice, respectiv de a crea, modifica, consolida sau stinge un raport juridic civil concret. În raport cu importanţa lor, atât în literatura de specialitate, cât şi potrivit dispoziţiilor legale (de exemplu art. 345, art. 640-641 din Codul civil), actele juridice se clasifică în acte de conservare, acte de administrare şi acte de dispoziţie.

86. Actul de conservare este acel act juridic care are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este întotdeauna avantajos pentru autorul său, deoarece cu o cheltuială mică se salvează un drept de o valoare mai mare.

87. Actul de administrare este acel act juridic prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu sau a unei mase patrimoniale, după caz.

88. Actul de dispoziţie este actul juridic civil care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui bun sau drept (actele de înstrăinare propriu-zisă) ori grevarea unui bun cu o sarcină reală (uzufruct, ipotecă, gaj).

89. În doctrina dezvoltată în aplicarea Codului civil din 1864, în analiza condiţiilor de validitate ale actului de opţiune succesorală, s-a statuat că acceptarea moştenirii reprezintă un act de dispoziţie, având în vedere dispoziţiile art. 687 din Codul civil, interpretate în lumina dispoziţiilor din Codul familiei, motiv pentru care persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să exercite dreptul de opţiune succesorală prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviinţarea acestuia şi, în ambele cazuri, cu autorizarea autorităţii tutelare (art. 105, 124, 127 şi 147 din Codul familiei).

90. Codul civil în vigoare reglementează acceptarea moştenirii, valenţă a opţiunii succesorale, în cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”, titlul IV „Transmisiunea şi partajul moştenirii”, capitolul I „Transmisiunea moştenirii”, secţiunea a 2-a „Acceptarea moştenirii”, în cuprinsul dispoziţiilor art. 1.106-1.119.

91. Acceptarea moştenirii este un act sau un fapt juridic unilateral şi irevocabil, prin care succesibilul îşi însuşeşte în mod definitiv moştenirea transmisă în mod provizoriu de la deschiderea acesteia, consolidându-şi necondiţionat titlul său de moştenitor.

92. Spre deosebire de reglementarea anterioară, nu se mai face distincţie între acceptare pură şi simplă şi acceptare sub beneficiu de inventar, această diferenţiere nemaifiind necesară prin raportare la modul în care este legiferată. În prezent nu operează confuziunea sau contopirea patrimoniului propriu al moştenitorului cu patrimoniul succesoral, fiind normată numai acceptarea moştenirii, cu efecte specifice acceptării sub beneficiu de inventar.

93. În consecinţă, orice succesibil, indiferent dacă este major sau minor (lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă), îşi poate exercita dreptul de opţiune succesorală numai sub forma acceptării sub beneficiu de inventar.

94. Fiind reglementată numai această formă a acceptării moştenirii, se decelează că efectele acceptării, prevăzute de art. 1.114 alin. (1) din Codul civil, sunt aceleaşi indiferent de calitatea sau vârsta succesibilului (major sau minor fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă): consolidarea titlului de moştenitor, transmisiunea patrimoniului succesoral se definitivează prin acceptarea moştenirii şi faptul că moştenitorii răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral (intra vires hereditatis), proporţional cu cota fiecăruia.

95. Referitor la împiedicarea confundării patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului, potrivit reglementării anterioare, întinderea obligaţiei de suportare a pasivului succesoral se analiza şi în funcţie de modalitatea de acceptare – pură şi simplă sau sub beneficiu de inventar. Moştenitorii legali, legatarii universali şi cei cu titlu universal, care acceptau moştenirea pur şi simplu, răspundeau pentru datoriile şi sarcinile moştenirii atât cu bunurile dobândite prin moştenire, cât şi cu bunurile proprii (ultra vires hereditatis), iar dacă acceptau succesiunea sub beneficiu de inventar, urmau să răspundă de pasivul succesoral numai în limita valorii bunurilor dobândite prin moştenire (intra vires hereditatis).

96. În prezent, cu titlu de noutate care marchează schimbarea viziunii de până acum, potrivit art. 1.114 alin. (2) din Codul civil coroborat cu art. 1.155 alin. (1) din Codul civil, moştenitorii universali şi cu titlu universal sunt ţinuţi să răspundă de pasivul succesoral numai cu bunurile din patrimoniul succesoral şi numai proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia.

97. Prin acceptare, se consideră că bunurile succesorale alcătuiesc o masă patrimonială care rămâne distinctă de cea a bunurilor moştenitorului. În cazul acceptării moştenirii, conform art. 1.114 din Codul civil, are loc o acceptare totală, definitivă şi necondiţionată a activului succesoral şi o acceptare a pasivului numai în limita activului moştenit. Astfel, ca efect foarte important al acceptării, din care rezultă schimbarea viziunii existente până acum, în sensul simplificării şi al clarificării reglementării, în cazul acceptării nu mai are loc contopirea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului legal, al legatarului universal sau cu titlu universal, ceea ce înseamnă că ar opera o separaţie de patrimonii, care produce efecte faţă de toţi creditorii, şi, prin excepţie de la caracterul unicităţii patrimoniului, moştenitorul devine titularul a două patrimonii distincte, atât patrimoniul succesoral, cât şi patrimoniul propriu, fiind obligat să suporte pasivul succesoral numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, nu şi cu bunurile proprii.

98. Prin urmare, acceptarea moştenirii produce efectele consacrate în dispoziţiile art. 1.114 din Codul civil, indiferent dacă succesibilul acceptant este o persoană care are deplină capacitate de exerciţiu ori capacitate de exerciţiu restrânsă sau este lipsită de capacitate de exerciţiu.

99. Această modalitate de reglementare evocă intenţia legiuitorului de a norma regimul juridic aplicabil pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, sub forma acceptării, indiferent dacă succesibilul este minor sau major.

100. Având în vedere modalitatea unitară de reglementare, prin aplicarea principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem) se decelează că acceptarea moştenirii are natura juridică a unui act de dispoziţie, neavând relevanţă existenţa sau întinderea capacităţii de exerciţiu a succesibilului.

101. În acest sens nu poate fi reţinută argumentarea instanţelor care au susţinut că natura actului juridic de acceptare a moştenirii este diferită în ipoteza succesibilului minor, fiind, în realitate, un act de conservare sau de administrare, şi nu de dispoziţie, întrucât acesta va răspunde numai intra vires hereditatis, neexistând pericolul de a i se produce vreun prejudiciu patrimonial.

102. În combaterea acestei interpretări se invocă şi consacrarea acceptării moştenirii, ca un drept absolut de a alege, potrivit art. 1.106 din Codul civil. Alegerea presupune a avea reprezentarea faptelor şi consecinţelor acestora, la care se adaugă caracterul de act juridic unilateral şi irevocabil al acceptării moştenirii, precum şi obligaţia de a răspunde pentru datoriile succesiunii, care include obligaţii patrimoniale asumate de de cujus, obligaţii a căror stingere nu implică, în mod exclusiv, plata cu bunurile din patrimoniul succesoral, potrivit cu cota succesorală ce revine fiecăruia, ci inclusiv transmiterea unei calităţi procesuale în cadrul unui proces, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 şi 39 din Codul de procedură civilă, cu toate consecinţele juridice care decurg din această participare procesuală. De asemenea, creditorul ar putea avea dreptul de a pretinde moştenitorului să execute o prestaţie. Aceste aspecte justifică includerea actului de acceptare a moştenirii în categoria actelor de dispoziţie.

103. Referitor la cea de-a doua componentă, plecând de la statuarea că actul juridic de acceptare a moştenirii este un act de dispoziţie, legiuitorul, prin raportare la capacitatea de exerciţiu a succesibilului, a instituit reguli specifice pentru minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă – art. 41 alin. (3) din Codul civil – şi pentru minorul lipsit de calitate de exerciţiu – art. 43 alin. (3) din Codul civil.

104. Din punctul de vedere al categoriilor de acte juridice care pot fi încheiate de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, regula defiptă prin dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Codul civil constă în faptul că minorul încheie acte de administrare şi acte de dispoziţie cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi autorizarea instanţei de tutelă. Faţă de trimiterea la materia instanţei de tutelă se relevă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul civil, care enunţă, exemplificativ, ca fiind acte de dispoziţie: actele de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori grevare cu alte sarcini reale şi renunţarea la drepturile patrimoniale. În schimb, minorul nu poate să facă donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia, nici dacă ar avea încuviinţarea ocrotitorului legal, cu excepţia darurilor obişnuite, care sunt potrivite cu starea materială a minorului, aşa cum este prevăzut în dispoziţiile art. 146 alin. (3) din Codul civil.

105. De la regula enunţată în cuprinsul alin. (2) se stipulează, cu titlu de excepţie în alin. (3), dreptul minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă de a încheia singur, fără nicio încuviinţare sau autorizare, actele de conservare (acte care au ca efect menţinerea unui drept în starea actuală, consolidarea sau împiedicarea pierderii sale), precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor (cumpărarea de alimente, rechizite sau bilete de metrou). Prin adoptarea Legii nr. 140/2022 a fost instituită şi facultatea minorului cu capacitate restrânsă de exerciţiu de a perfecta, singur, în putere proprie, fără a mai fi necesar concursul altor instituţii, respectiv al autorităţii tutelare şi/sau al instanţei de tutelă, şi anumite categorii de acte juridice, respectiv acte de acceptare a unei moşteniri sau de acceptare a unor liberalităţi fără sarcini.

106. Prin valorificarea metodei logice de interpretare a normei juridice, prin folosirea raţionamentului per a contrario, a prevederilor art. 41 alin. (3) din Codul civil, se decelează că persoana cu capacitate restrânsă de exerciţiu are nevoie de încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului său legal pentru a încheia acte de administrare care o prejudiciază, precum şi de autorizarea instanţei de tutelă pentru a încheia alte acte de dispoziţie.

107. Pentru minorul fără capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestuia, de reprezentantul său legal, în condiţiile prevăzute de lege, regulă defiptă în art. 43 alin. (2) din Codul civil.

108. De la regula enunţată în cuprinsul alin. (2) se stipulează, cu titlu de excepţie, dreptul minorului lipsit de capacitate de exerciţiu de a încheia singur actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor.

109. Instanţa de trimitere apreciază că, odată cu apariţia Legii nr. 140/2022, datorită modului în care legiuitorul a ales să modifice conţinutul art. 41 din Codul civil, este necesar să se clarifice dacă actul privind exercitarea dreptului de opţiune succesorală, sub forma acceptării exprese a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu, este un act de dispoziţie şi dacă este necesară autorizarea instanţei de tutelă.

110. În primul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept relevă că legiuitorul nu a consacrat prin actul normativ adoptat ulterior, respectiv Legea nr. 140/2022, şi posibilitatea minorului lipsit de capacitate de exerciţiu de a încheia singur acte de acceptare a unei moşteniri sau de acceptare a unor liberalităţi fără sarcini. Această facultate legală a fost instituită numai în favoarea minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fiind evidenţiată intenţia legiuitorului de a reglementa în mod diferit categoriile de acte juridice care pot fi încheiate.

111. În plus, reglementarea instituie o excepţie de la regula consacrată în cuprinsul art. 41 alin. (2) din Codul civil, motiv pentru care nu poate fi extinsă şi în alte situaţii decât în cele statuate prin norma legală, având în vedere eficacitatea principiului exceptio est strictissimae interpretationis (excepţia este de strictă interpretare şi aplicare).

112. Mai mult, utilizând metoda de interpretare gramaticală a dispoziţiilor aplicabile minorului lipsit de capacitate de exerciţiu şi celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, coroborată cu metoda logică de interpretare a normei juridice prin folosirea raţionamentului per a contrario, a prevederilor art. 41 alin. (3) din Codul civil, se decelează că minorul sub 14 ani nu poate încheia singur acte de acceptare a moştenirii, fiind necesară autorizarea instanţei de tutelă.

113. Astfel, categoriile actelor juridice care pot fi încheiate de minori sunt reglementate distinct, prin norme juridice clare şi precise, prin raportare la existenţa şi întinderea capacităţii de exerciţiu a acestora, neexistând niciun dubiu cu privire la sfera de reglementare şi de aplicare a prevederilor legale.

114. Prin modificările legislative intervenite ulterior a fost consacrată în mod expres, cu titlu de excepţie, numai facultatea minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă de a încheia acte de exercitare a dreptului de opţiune succesorală, sub forma acceptării moştenirii. În privinţa minorului lipsit de capacitate de exerciţiu operează pe deplin norma de trimitere la materia instanţei de tutelă, respectiv la dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul civil, care normează că: „(2) Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare.”

115. Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept decelează că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1.108 alin. (2), art. 43 alin. (3), art. 41 alin. (3) şi art. 144 din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi necesită încuviinţarea instanţei de tutelă.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 5.367/291/2023, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 1.108 alin. (2), art. 43 alin. (3), art. 41 alin. (3) şi art. 144 din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi necesită încuviinţarea instanţei de tutelă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2024.

PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE
CARMEN ELENA POPOIAG

Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu