În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1165 din 22 noiembrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 17/2024 privind Dosarul nr. 1.300/1/2024 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce vizează o problemă de drept.
Text rezumat*, în vigoare la 22 noiembrie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)
I. Titularul și obiectul recursului în interesul legii
Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că, în practica judiciară naţională, nu există un punct de vedere unitar referitor la instanţa competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie în materia liberării condiţionate, instanţele de judecată interpretând şi aplicând diferit dispoziţiile art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a expus divergenţele existente în jurisprudenţă, opinând în sensul că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în materia liberării condiţionate este tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a soluţionat cauza în primă instanţă, în a cărei circumscripţie se afla locul de deţinere la data formulării cererii.
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, examinând recursul în interesul legii formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a subliniat următoarele:
[…]
111. Art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere este competentă să soluţioneze cererea sau propunerea de liberare condiţionată făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor.
112. Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva hotărârii judecătoriei prin care se soluţionează cererea sau propunerea de liberare condiţionată este, potrivit art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, tribunalul în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere, însă textul de lege nu prevede criteriul temporal avut în vedere pentru stabilirea acestui loc, respectiv fie data formulării cererii sau propunerii de liberare condiţionată, fie data declarării contestaţiei.
113. Competenţa teritorială a tribunalului ierarhic superior judecătoriei care a pronunţat hotărârea contestată rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală. Astfel, instituţia liberării condiţionate este reglementată în art. 587 din secţiunea 11 cu denumirea marginală – Schimbări în executarea unor hotărâri, capitolul III cu denumirea marginală – Alte dispoziţii privind executarea, titlul V cu denumirea marginală – Executarea hotărârilor penale, din Partea specială a Codului de procedură penală.
114. Conform art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, „Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare”.
115. Această normă instituie, în materia executării hotărârilor penale, regula generală statuată, cu titlu de principiu, prin dispoziţiile art. 4251 alin. (5) din Codul de procedură penală, conform cărora „Contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, cu participarea procurorului.”
116. Dispoziţiile art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală nu derogă de la regula generală sus-menţionată, deoarece stabilesc că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia este tribunalul în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere, adică instanţa ierarhic superioară (competentă funcţional şi material) judecătoriei competente stabilite conform alin. (1) al aceluiaşi articol, respectiv cea în a cărei circumscripţie se afla locul de deţinere a contestatarului la data formulării cererii ori propunerii de liberare condiţionată.
117. Această interpretare este conformă cu dezlegarea de principiu dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 22 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că „Instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate”. În considerentele deciziei s-au reţinut, printre altele, următoarele: „Criteriul locului de deţinere în care execută pedeapsa persoana condamnată la data formulării cererii, ca loc de deţinere pe baza căruia se determină instanţa competentă, presupune că transferarea persoanei condamnate, ulterior datei formulării cererii, într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanţa competentă şi nu poate avea ca efect declinarea competenţei”.
118. Argumentul este valabil şi în cazul interpretării dispoziţiilor art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, în sensul că, dacă transferarea persoanei condamnate, ulterior formulării cererii sau propunerii de liberare condiţionată, într-un alt penitenciar nu constituie un motiv pentru modificarea competenţei teritoriale a instanţei de fond, nu poate avea astfel de efect nici în ceea ce priveşte competenţa instanţei de control judiciar.
119. Momentul debutului procedurii de acordare a liberării condiţionate este acela al formulării cererii sau propunerii în acest sens, acesta fiind reperul temporal cel mai clar prin raportare la care se poate stabili competenţa teritorială a instanţelor în această materie (judecătorie, respectiv tribunalul aferent – în eventualitatea unei contestaţii ulterioare hotărârii judecătoriei respective). Formularea contestaţiei nu echivalează cu debutul unei noi proceduri de acest tip, ci reprezintă doar o simplă continuare a cererii sau a propunerii iniţial formulate, încă nesoluţionate definitiv.
120. Interpretarea potrivit căreia instanţa de control judiciar poate fi alta decât cea ierarhic superioară celei sesizate contravine dispoziţiilor art. 4251 alin. (5) din Codul de procedură penală. Doar în mod excepţional ar putea un tribunal să soluţioneze o cale de atac formulată împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o judecătorie care nu se află în circumscripţia sa, respectiv atunci când se admite o cerere de strămutare sau în situaţia desemnării altei instanţe.
121. Totodată, s-ar prelungi, în mod nejustificat, întreaga procedură de soluţionare a cererii/propunerii de liberare condiţionată, în condiţiile în care, potrivit art. 4251 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Contestaţia se depune (…) la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător”.
122. Transferarea persoanei condamnate într-un alt loc de detenţie nu este un motiv prevăzut de lege care să conducă la schimbarea competenţei de soluţionare a contestaţiei, stabilită conform dispoziţiilor art. 4251 alin. (5) din Codul de procedură penală. Astfel, dacă s-ar accepta opinia contrară, s-ar crea premisa ca, prin transferul condamnatului, să se aleagă instanţa care va soluţiona contestaţia formulată împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat propunerea sau cererea de liberare condiţionată.
123. Procedura liberării condiţionate reglementată de art. 587 din Codul de procedură penală nu are un caracter special în raport cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) din acelaşi act normativ, deoarece ambele texte de lege sunt cuprinse în titlul V din Partea specială a legii organice, neexistând vreun motiv care să confere liberării condiţionate un caracter special în comparaţie cu celelalte proceduri reglementate în titlul V. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să confere liberării condiţionate un caracter special, ar fi inclus această procedură în titlul IV care reglementează procedurile speciale.
124. Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 471 raportat la art. 474 din Codul de procedură penală, se va admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 587 alin. (3) din Codul procedură penală, să se stabilească în sensul că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în materia liberării condiţionate este tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a pronunţat sentinţa contestată, în a cărei circumscripţie se afla locul de deţinere la data formulării cererii.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, stabileşte că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în materia liberării condiţionate este tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a pronunţat sentinţa contestată, în a cărei circumscripţie se afla locul de deţinere la data formulării cererii.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2024.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Elena Mihaela Mustaţă
Lasă un răspuns