ÎCCJ. DCD admisă ref. compatibilitatea constituirii prin contract, încheiat în formă autentică, a dreptului de superficie cu interdicția de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000

Conform unui comunicat disponibil pe pagina oficială de internet, în şedinţa din 25 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat cincisprezece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată și următoarea soluție de admitere, respectiv:

Prin Decizia nr. 102/2024 din dosarul nr. 1737/1/2024, s-a pronunțat următoarea soluție obligatorie:

”Admite sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, în dosarul nr. 10852/182/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 693 alin. (1) din Codul civil, precum şi a dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Constituirea prin contract, încheiat în formă autentică, a dreptului de superficie este compatibilă cu interdicția de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, sub rezerva ca întinderea şi exercitarea dreptului de superficie să nu contravină regimului legal silvic sau, după caz, agricol și statutelor formelor asociative.

În cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară, registratorul nu poate respinge înscrierea dreptului de superficie, constituit prin contract încheiat în formă autentică, invocând interdicția legală de înstrăinare, drept motiv de nulitate absolută subsumat sintagmei „neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2024.

>> Comunicatul ÎCCJ


Publicat

în

, ,

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *