În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1188 din 29 noiembrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 50/2024 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 779/200/2022.
Text rezumat*, în vigoare la 29 noiembrie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)
I. Titularul şi obiectul sesizării
Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 21 noiembrie 2023, în Dosarul nr. 779/200/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt incidente şi trebuie aplicate de către instanţa de executare şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere de natură contractuală (stabilite convenţional de părţi) sau sunt incidente şi trebuie aplicate doar în cazul în care creditorul solicită dobândă legală?
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
104. Alineatul (4) al art. 628 din Codul de procedură civilă prevede că:
„(4) Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor.”
105. În aplicarea acestei dispoziţii legale, instanţa de executare pronunţă, la finalul procedurii desfăşurate cu citarea părţilor, o încheiere care constituie titlu executoriu pentru sumele astfel stabilite, astfel cum prevede alineatul (5) al art. 628 din Codul de procedură civilă.
106. Pentru a fi aplicabilă procedura instituită de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este necesar, pe de o parte, ca sumele solicitate de creditor să se înscrie în categoriile de despăgubiri menţionate în text şi, pe de altă parte, pentru respectivele sume creditorul să nu aibă un titlu executoriu.
107. De asemenea, este de precizat că premisa aplicării art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este aceea că, pentru executarea obligaţiei principale, creditorul deţine un titlu executoriu, iar procedura de executare silită a acestui titlu a fost declanşată. În acest cadru, prin intermediul procedurii reglementate de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul poate obţine titlul executoriu şi pentru accesoriile obligaţiei principale menţionate în acest text legal, sume care sunt datorate de debitor pentru neexecutarea obligaţiei la termenul stabilit, însă nu sunt menţionate în titlul executoriu care vizează obligaţia principală.
108. Situaţia este distinctă de cea reglementată de art. 628 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care instituie prerogativa executorului judecătoresc de a calcula dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, atunci când în titlul executoriu au fost stipulate ori acordate asemenea sume fără să fi fost stabilit cuantumul acestora.
109. În cazul analizat, daunele moratorii nu pot fi calculate de executorul judecătoresc, întrucât atribuţiile acestuia sunt limitate la ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu, or, astfel cum s-a arătat, premisa aplicării art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este aceea că nu există un titlu executoriu pentru daunele moratorii.
110. În ceea ce priveşte categoriile de sume care pot fi solicitate de creditor în temeiul art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă este de observat că textul legal are în vedere acele dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale.
111. Pentru a stabili sfera de aplicare a dispoziţiei legale trebuie lămurit, pe de o parte, înţelesul noţiunii „se cuvin de plin drept” şi, pe de altă parte, este necesar a se determina ce presupune operaţiunea realizată de instanţa de executare, de „stabilire” a sumelor la care are dreptul creditorul.
112. În ceea ce priveşte prima problemă este de observat că dispoziţiile Codului civil şi cele ale Codului de procedură civilă nu definesc noţiunea „de plin drept”, însă o utilizează în cuprinsul mai multor dispoziţii legale, fără a-i acorda acelaşi înţeles sau aceleaşi consecinţe.
113. Exemplificativ, conform art. 1.114 alin. (1) din Codul civil, „acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului”. Acest text legal exprimă ideea că, deşi efectul în discuţie s-a produs la un anumit moment, în temeiul legii, el are totuşi nevoie de un act juridic ulterior pentru a fi consolidat.
114. Consecinţe diferite ale noţiunii „de plin drept” sunt instituite de art. 1.557 alin. (1) din Codul civil, conform căruia, „atunci când imposibilitatea de executare este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfiinţat de plin drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit”. În acest caz, desfiinţarea de drept a contractului intervine în temeiul legii, independent de manifestarea de voinţă a creditorului, din momentul indicat de textul legal, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi.
115. Un înţeles diferit al noţiunii „de plin drept” rezultă din textul art. 1.550 din Codul civil, conform căruia, „în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părţile au convenit astfel, rezoluţiunea poate opera de plin drept”. Din redactarea acestui text legal rezultă că noţiunile „de plin drept” şi „în temeiul legii” nu sunt identice, din moment ce „rezoluţiunea poate opera de plin drept” şi atunci când aplicarea acestei sancţiuni este determinată de convenţia părţilor.
116. Se poate concluziona că sintagma „de plin drept” presupune că efectul care se produce în această modalitate poate fi instituit atât prin lege, cât şi prin voinţa părţilor, iar modul în care acesta operează are loc în coordonatele trasate de legiuitor prin reglementarea fiecărei instituţii în parte.
117. Conform art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, la care trimite art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
118. Astfel, scopul în care a fost instituită regula curgerii de drept a daunelor moratorii prin art. 1.535 alin. (1) din Codul civil este acela de a determina executarea la timp a obligaţiilor băneşti, indiferent de calitatea părţilor şi izvorul obligaţiei, prin faptul că simpla întârziere în executarea obligaţiei determină în mod automat curgerea daunelor moratorii în cuantumul legal sau convenţional.
119. Instituind regula curgerii de drept a daunelor moratorii datorate pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii băneşti, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil are în vedere, astfel cum se arată expres în cuprinsul său, atât situaţia în care cuantumul respectivelor daune a fost stabilit de părţi, cât şi situaţia în care acest cuantum este cel prevăzut de lege.
120. Regula curgerii de drept a daunelor moratorii pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii băneşti este aplicabilă indiferent dacă obligaţia este asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi sau în cadrul altor raporturi juridice civile şi este supletivă, ea nefiind aplicabilă în cazul existenţei unor clauze contractuale care să stabilească altfel.
121. În primul rând, regula menţionată presupune că daunele moratorii sunt datorate din ziua scadenţei, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului.
122. De asemenea, pentru curgerea daunelor moratorii din ziua scadenţei nu este necesară dovada prejudiciului – legiuitorul instituie prezumţia existenţei prejudiciului produs prin întârzierea în executarea unei obligaţii băneşti. În ceea ce priveşte cuantumul acestuia, el poate fi stabilit de părţi sau, în cazul în care nu există o clauză contractuală în acest sens, legiuitorul se raportează la cuantumul dobânzii legale penalizatoare.
123. În consecinţă, în aplicarea art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, determinarea daunelor moratorii de către instanţa de executare se raportează la cuantumul stabilit convenţional sau legal, însă, atât în situaţia în care creditorul este îndreptăţit la plata dobânzii legale, cât şi în cazul în care acesta este îndreptăţit la plata unei penalităţi stipulate de părţi, daunele moratorii sunt supuse regulii conform căreia ele curg de drept, de la scadenţă, nefiind necesare nici punerea în întârziere a debitorului, nici dovada prejudiciului.
124. Nu se poate considera că daunele moratorii convenţionale nu „se cuvin de plin drept” pentru simplul motiv că, în privinţa acestora, cuantumul nu este stabilit de lege. Modul de stabilire a cuantumului daunelor moratorii nu poate determina o diferenţă de regim juridic, fiind exclusiv o chestiune care ţine de evaluare, şi nu de regulile de drept aplicabile pentru a stabili existenţa dreptului.
125. O diferenţă de regim juridic este instituită însă în ipoteza reglementată de art. 1.535 alin. (3) din Codul civil, conform căruia, „dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.
126. În acest caz, prezumţia de prejudiciu operează în mod diferit, în sensul că legiuitorul prezumă un nivel minim al prejudiciului, la cuantumul dobânzii legale, însă acceptă că executarea cu întârziere a obligaţiilor băneşti poate antrena un prejudiciu suplimentar. Pentru acoperirea acestuia, creditorul are dreptul la daune-interese suplimentare, datorate în completarea dobânzii legale moratorii, însă în această situaţie el trebuie să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului suplimentar, fiind necesară şi îndeplinirea condiţiei punerii în întârziere a debitorului, conform dreptului comun.
127. În acest context, daunele pentru repararea prejudiciului suplimentar, care depăşesc nivelul dobânzii legale, datorate în temeiul art. 1.535 alin. (3) din Codul civil, nu constituie daune care se cuvin de plin drept creditorului, acordarea lor fiind condiţionată atât de dovada prejudiciului, cât şi de punerea în întârziere a debitorului.
128. În consecinţă, aceste daune pentru repararea prejudiciului suplimentar nu sunt avute în vedere de dispoziţiile art. 628 din Codul de procedură civilă, care nu realizează o trimitere la dispoziţiile art. 1.535 din Codul civil fără a distinge între ipotezele reglementate de acest text legal, ci arată expres că sunt avute în vedere doar acele sume care se cuvin „de plin drept” creditorului.
129. În ceea ce priveşte operaţiunea realizată de instanţa de executare, de „stabilire” a sumelor la care are dreptul creditorul, se constată că, referindu-se la sume care se cuvin de plin drept creditorului, art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă arată că acestea se stabilesc de instanţa de executare, fără a preciza sensul sau limitele acestui proces de „stabilire” a sumelor.
130. Cu titlu prealabil este de observat că acest mijloc procesual, care permite instanţei de executare stabilirea sumelor în discuţie, în cadrul unei proceduri de executare silită a debitului principal, nu era reglementat prin Codul de procedură civilă din 1865, context legislativ în care creditorul avea la dispoziţie doar procedura de drept comun pentru stabilirea sumelor pretinse.
131. În reglementarea actuală, câtă vreme legea conferă expres instanţei de executare o astfel de posibilitate, respectiva procedură, având un caracter special, urmează a fi aplicată cu prioritate faţă de procedura de drept comun.
132. Pe de altă parte, nu există un temei pentru a susţine că acest demers ar presupune doar realizarea unor operaţiuni matematice pentru determinarea cuantumului sumelor datorate, legea neinstituind o limitare a rolului instanţei în „stabilirea” sumelor datorate.
133. În consecinţă, procedura prevăzută de art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă poate fi utilizată de creditor atunci când dobânzile, penalităţile sau alte sume solicitate i se cuvin de plin drept, adică atunci când ele întrunesc următoarele cerinţe, care sunt supuse verificărilor efectuate de instanţa de executare: daunele solicitate curg de la scadenţă, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului; în cazul lor, creditorul nu are obligaţia de a face dovada prejudiciului; de asemenea, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii executării obligaţiei ar fi mai mic.
134. De asemenea, este necesară îndeplinirea celorlalte condiţii pentru acordarea daunelor-interese: daunele-interese moratorii sunt datorate de debitorul care, fără justificare, nu îşi îndeplineşte la scadenţă obligaţia de plată a unei sume de bani.
135. În acest sens, art. 1.350 alin. (1) şi (2) din Codul civil stabileşte că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
136. De asemenea, potrivit art. 1.530 din Codul civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.
137. Pe de altă parte, întrucât legea nu limitează verificările jurisdicţionale care pot fi efectuate de instanţa de executare în cadrul demersului de stabilire a sumelor datorate creditorului şi dat fiind caracterul contencios al procedurii, concluzia care se impune este aceea că instanţa, în cadrul operaţiunii de stabilire a sumelor, pe lângă examinarea condiţiilor expuse mai sus, este îndreptăţită să procedeze la examinarea apărărilor de fond care pot fi invocate de debitor sau din oficiu şi care se circumscriu existenţei şi valabilităţii clauzei penale prevăzute în contractul părţilor pentru întârzierea în executare şi a condiţiilor pentru activarea acesteia. În egală măsură, intervenţia instanţei de executare nu exclude o eventuală reducere a cuantumului penalităţii, în condiţiile legii.
138. Exemplificativ, în cazul raporturilor juridice dintre profesionişti şi consumatori se poate invoca, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 193/2000), caracterul abuziv al clauzei prin care sunt stabilite daunele moratorii. Aceasta este concluzia care rezultă din considerentele Ordonanţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a noua) din 6 noiembrie 2019, pronunţată în Cauza C-75/19, cu privire la cererea de decizie preliminară formulată de Tribunalul Specializat Mureş, prin care s-a statuat că: „Trebuie amintit că protecţia efectivă a drepturilor care decurg din Directiva 93/13 nu poate fi garantată decât cu condiţia ca sistemul procedural naţional să permită, în cadrul procedurii de emitere a ordonanţei de plată sau în cel al procedurii de executare a unei asemenea ordonanţe, un control din oficiu de către instanţă al caracterului potenţial abuziv al clauzelor cuprinse în contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C49/14, EU:C:2016:98, punctul 46, şi Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C448/17, EU:C:2018:745, punctul 45).”
139. Cu referire la speţa care a determinat prezenta sesizare este de observat că, prin art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006, este recunoscut caracterul executoriu al facturii emise pentru serviciile de utilităţi publice, dispoziţia menţionată fiind introdusă prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu completările ulterioare (Legea nr. 225/2016). Prin această reglementare, legiuitorul a uniformizat legislaţia aplicabilă pentru toate serviciile de utilităţi publice, astfel încât toţi operatorii de servicii de utilităţi publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii [Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată]. S-a mai arătat că legiuitorul a optat pentru o atare soluţie legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor de furnizare, împrejurare faţă de care se poate asigura şi continuitatea acestora.
140. În contextul speţei, instanţa de trimitere a constatat că daunele convenţionale sunt solicitate de reclamantă în temeiul art. 16 din contractul părţilor şi constau în penalităţi de întârziere de 0,05% din valoarea obligaţiei neachitate pentru fiecare zi de întârziere. Pe de altă parte, instanţa a constatat că daunele moratorii ce pot fi aplicabile sunt cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, Legea nr. 72/2013 sau Legea nr. 51/2006 – art. 42 alin. (10) lit. b).
141. Aceste aspecte sunt supuse verificărilor realizate de instanţa de executare în cadrul demersului său de stabilire a sumelor datorate de plin drept creditorului, ele implicând aplicarea concretă a dispoziţiilor legale situaţiei de fapt reţinute în speţă.
142. În consecinţă, dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că instanţa de executare stabileşte dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere prevăzute în contract.
143. Interpretarea contrară, pe lângă faptul că nu este susţinută de normele legale analizate, ar conduce la situaţia în care debitul principal formează obiectul procedurii de executare silită în temeiul facturii căreia îi este recunoscut caracterul de titlu executoriu, iar pentru accesorii ar fi necesară declanşarea unui proces de drept comun distinct, contrar scopului avut în vedere de legiuitor atunci când a instituit regula curgerii de drept a daunelor moratorii, acela de a determina executarea la timp a obligaţiilor băneşti.
144. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se impune admiterea sesizării.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 779/200/2022 şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de executare stabileşte dobânzi, penalităţi sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, şi în cazul în care creditorul solicită penalităţi de întârziere prevăzute în contract.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2024.
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
Lasă un răspuns