În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 18 ianuarie 2024 a fost publicată Decizia nr. 79/2023 privind examinarea sesizărilor conexate formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1.280/89/2022 şi nr. 3.824/99/2022 în vederea dezlegării unor chestiuni de drept.

Text rezumat*, în vigoare la 18 ianuarie 2024:
(*pentru forma actualizată la zi, accesați AICI)

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 iunie 2023, în Dosarul nr. 1.280/89/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii)?

Dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi, respectiv, art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase (Legea nr. 31/1991), sintagma „condiţii vătămătoare”, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare” din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), şi, ulterior, art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public (Ordinul nr. 24/2010), respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională (Hotărârea Guvernului nr. 118/2018), este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991″.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

92. Chestiunea de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, precum şi a art. 147 din Codul muncii şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991.

93. Astfel, prima întrebare adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează, în esenţă, admisibilitatea cererilor magistraţilor de a cumula concediul de odihnă de 35 de zile cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, pornind de la interpretarea art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991.

94. Prin a doua întrebare se pune problema dacă sintagma „condiţii vătămătoare” din Legea nr. 31/1991, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare” din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

95. Cu privire la prima chestiune, conform art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, „(1) Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. […] (3) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii medicale şi la alte concedii (s.n.), în conformitate cu legislaţia în vigoare”.

96. Din analiza actelor normative aplicabile în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că nu se prevede existenţa unui drept la concediu suplimentar pentru judecători/procurori, astfel că răspunsul la prima întrebare este că aceştia nu pot beneficia de un concediu de odihnă suplimentar.

97. Este adevărat că, prin art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, mai sus redat, s-a consacrat că magistraţii au dreptul şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi că prin art. 147 din Codul muncii s-a statuat că: „(1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar (s.n.) de cel puţin 3 zile lucrătoare. (2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrătoare.”

98. Se constată însă că aceste tipuri de concedii la care se susţine că ar fi îndreptăţiţi magistraţii au o natură juridică distinctă de concediul de odihnă anual şi nu au natura unui concediu suplimentar, astfel încât pentru munca în condiţii deosebite – grele, vătămătoare, periculoase – salariaţilor să li se acorde un supliment între 3 şi 10 zile lucrătoare la durata concediului de odihnă.

99. Pe de altă parte, în sensul prevederilor Legii nr. 31/1991, se stabilesc locurile de muncă cu condiţii deosebite care dau dreptul la un concediu de odihnă suplimentar, însă posturile deţinute de judecători sau procurori nu sunt prevăzute printre acestea.

100. Astfel, cu privire la stabilirea condiţiilor de muncă deosebite – grele, periculoase, vătămătoare – pentru prezentarea categoriilor de salariaţi care pot beneficia de concediul de odihnă suplimentar ca urmare a faptului că lucrează într-un astfel de mediu, în temeiul art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, era relevantă anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 436/1990 privind stabilirea locurilor de muncă sau activităţilor ce dau dreptul la concediu suplimentar de odihnă, precum şi durata acestuia, şi anume: minerit, industria chimică şi farmaceutică, industria extractivă de petrol şi gaze, industria metalurgică, geologie, oţelării, turnătorii, forje, tratamente termice şi acoperiri metalice din ramura construcţii de maşini, unităţi nucleare etc. Cu titlu exemplificativ, se precizau unele dintre activităţile ce dau dreptul la concediu suplimentar de odihnă, şi anume: decaparea cu acizi în băi, acoperiri prin scufundare în metal topit, fabricarea şi prelucrarea produselor din azbociment, măcinarea deşeurilor, defibrarea, granularea azbestului, malaxarea azbestului, a deşeurilor de azbest şi a deşeurilor de clingherit, chimizarea gazului cocs, munca în laboratoare de analiză şi cercetări, laminare la cald, preparare de adezivi, prelucrare de mase plastice, fabricarea şi utilizarea fenolului etc.

101. În contextul reglementării acestor condiţii deosebite de muncă, prin adoptarea Legii nr. 31/1991, legiuitorul a prevăzut reducerea duratei timpului de lucru sub 8 ore pe zi, în considerarea pericolului pentru sănătate cauzat de expunerea zilnică îndelungată la factori nocivi.

102. Concomitent cu reducerea zilei de muncă, în scopul refacerii sau menţinerii capacităţii de lucru, legea a reglementat şi un concediu de odihnă suplimentar.

103. Rezultă, aşadar, intenţia legiuitorului de a fi luat în considerare la acordarea acestui drept un anumit grad de nocivitate a condiţiilor de muncă şi efectul negativ potenţial pe care expunerea îndelungată la aceste condiţii l-ar putea genera asupra salariaţilor.

104. Nu se poate recurge la interpretarea extensivă a textului legal, pentru a generaliza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1991 tuturor angajaţilor cărora li s-a recunoscut sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

105. Argumentul invocat în susţinerea opiniei minoritare, în sensul că judecătorii/procurorii beneficiază de un spor de condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, ce conduce la acordarea concediului suplimentar, nu poate fi astfel primit.

106. Stabilirea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare şi periculoase pentru acordarea acestui spor salarial pentru magistraţi nu s-a realizat în temeiul Legii nr. 31/1991, ci potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.092/2006), în baza buletinelor de determinare/expertizare emise de autorităţile abilitate în domeniu.

107. Astfel, raportat la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, condiţiile de muncă grele, periculoase sau vătămătoare sunt evaluate potrivit Legii nr. 31/1991, prin verificarea îndeplinirii unor criterii reglementate în art. 2 alin. (1), criterii care sunt prevăzute doar pentru stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în astfel de condiţii.

108. Or, rezultă în mod cert că se va acorda concediul de odihnă suplimentar doar acelor salariaţi care beneficiază de reducerea duratei zilei de muncă sub 8 ore, reducere condiţionată de îndeplinirea acelor criterii expres prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 31/1991.

109. Cu alte cuvinte, pentru locurile de muncă ce presupun reducerea timpului de lucru ca o măsură de protejare a angajaţilor, se recunoaşte şi beneficiul concediului de odihnă suplimentar în scopul refacerii capacităţii de muncă, magistraţii neregăsindu-se printre aceşti angajaţi pentru care se recunoaşte necesitatea diminuării timpului de lucru.

110. Aşadar, numai stabilirea unor condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, potrivit Legii nr. 31/1991, are drept consecinţă acordarea în mod cumulativ a celor două drepturi – reducerea duratei zilei de muncă sub 8 ore şi concediul de odihnă suplimentar.

111. Drept urmare, cum judecătorii şi procurorii nu beneficiază de reducerea timpului de lucru sub 8 ore pe zi, beneficiu prevăzut prin Legea nr. 31/1991, nu pot avea dreptul la un concediu de odihnă suplimentar.

112. Pe de altă parte, din cuprinsul prevederilor art. 2 alin. (1) din anexa la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că judecătorii şi procurorii beneficiază de un concediu de odihnă anual de 35 de zile lucrătoare, plătit, fără a fi reglementată şi acordarea unor zile de concediu de odihnă suplimentar.

113. Astfel, concediile de care beneficiază magistraţii, personalul auxiliar de specialitate şi funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor sunt reglementate în mod expres prin statutele acestor categorii profesionale, acestea având caracterul unor norme speciale ce derogă de la cele de drept comun instituite prin Codul muncii.

114. Din perspectiva incidenţei prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii se observă că acest act normativ constituie dreptul comun în domeniul raporturilor de muncă, fiind aplicabil ori de câte ori prin lege specială nu se reglementează distinct.

115. Or, în acest caz, concediile acordate magistraţilor sunt reglementate în mod expres, exhaustiv şi exclusiv prin dispoziţiile legale mai sus invocate, prin niciun text de lege nefiind consacrat dreptul categoriei profesionale din care fac parte judecătorii/procurorii la concediu suplimentar.

116. Ca urmare, în prezent, singurul act normativ cu caracter special care reglementează concediile judecătorilor şi procurorilor este Legea nr. 303/2004.

117. Prin neinserarea în cuprinsul Legii nr. 303/2004 a prevederilor referitoare la concediul suplimentar, legiuitorul a înţeles ca prin norma specială să excludă categoria profesională a judecătorilor şi procurorilor de la acordarea acestui tip de concediu.

118. De altfel, numărul de zile de concediu de odihnă stabilit pentru magistraţi este cu mult mai mare decât al altor categorii profesionale, ceea ce poate conduce la concluzia că legiuitorul a avut deja în vedere, la stabilirea acestora condiţiile specifice de desfăşurare a activităţii, condiţii ce nu pot fi valorificate din nou pentru obţinerea aceluiaşi tip de drept.

119. Pe de altă parte, deşi potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii prevederile acestui act normativ se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective, nu se poate aprecia că Legea nr. 303/2004 conţine, cu privire la concediu, prevederi incomplete sau incompatibile cu specificul raporturilor de muncă respective.

120. Relevantă în cauză este Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care instanţa supremă a reţinut următoarele:

„78. Pornind de la această dezlegare, reiese că şi în privinţa magistraţilor, a personalului asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii, în măsura în care actul normativ care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004) ori alte acte normative cu caracter special (precum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) nu prevăd soluţii legislative proprii, derogatorii în ceea ce priveşte raporturile juridice de serviciu ale acestora.

(…)

81. Drept urmare, pentru acele aspecte nereglementate prin dispoziţiile Legii nr. 303/2004 sau de cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 ori alte acte normative speciale destinate categoriei profesionale a magistraţilor, dacă acestea vizează acest segment de raporturi juridice, se aplică în completare nu numai prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 – la care art. 13 alin. (3) trimite (sau, în prezent, ale Hotărârii Guvernului nr. 714/2018), ci şi dispoziţiile Codului muncii, în temeiul art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii.”

121. Cum Legea nr. 303/2004 conţine prevederi cu caracter special cu privire la concediul magistraţilor, se constată că nu există aspecte nereglementate care să atragă aplicarea art. 147 din Codul muncii, în baza prevederilor art. 1 alin. (2) şi ale art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

122. Normele legale cu privire la concediu, fiind cuprinse în actele normative speciale ce reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi, sunt norme direct aplicabile în privinţa destinatarilor lor, astfel încât nu este necesară complinirea acestora cu prevederile Codului muncii – art. 147 – ca norme din dreptul comun.

123. În altă ordine de idei, concediul de odihnă suplimentar nu poate fi circumscris sferei acelor „alte concedii” care sunt prevăzute de art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, ele fiind explicitate în capitolul V al Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005 (concedii medicale, concedii pentru formare profesională, concedii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, concediu de acomodare în vederea adopţiei, concediu în cazul unor evenimente familiale deosebite precum căsătoria sa, căsătoria unui copil, decesul soţului sau soţiei ori al unei rude până la gradul al III-lea a magistratului sau a soţului/soţiei acestuia, controlul medical anual).

124. Aşadar, din interpretarea prevederilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, rezultă că judecătorilor şi procurorilor nu li se poate recunoaşte beneficiul concediului de odihnă suplimentar pentru prestarea activităţii în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare.

125. În ceea ce priveşte a doua întrebare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că sintagma „condiţii vătămătoare”, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu aceeaşi sintagmă din legile-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă efectuată în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991.

126. Magistraţii, deoarece îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, sunt remuneraţi deja prin acordarea unui spor pentru condiţii de muncă de până la 15% din salariul de bază, potrivit dispoziţiilor din Legea-cadru nr. 153/2017 şi din Hotărârea Guvernului nr. 118/2018.

127. Din interpretarea prevederilor art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1991 rezultă că existenţa condiţiilor deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – la locul de muncă se realizează în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 31/1991, ceea ce presupune, aşa cum s-a arătat, ca respectivul personal să beneficieze de durata timpului de muncă redusă sub 8 ore pe zi, acesta fiind tocmai scopul Legii nr. 31/1991.

128. Or, pentru magistraţi, stabilirea condiţiilor de muncă grele, vătămătoare şi periculoase pentru acordarea sporului de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare corespunzător timpului lucrat în astfel de condiţii, potrivit art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu trimitere la art. 4 capitolul VIII din anexa nr. V, nu s-a realizat conform Legii nr. 31/1991, ci potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.092/2006, aşa cum rezultă din buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de autorităţile abilitate în acest sens în vederea acordării sporului anterior menţionat.

129. De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2018 a fost aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională.

130. Deşi magistraţii beneficiază de un spor de 15% pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, stabilirea condiţiilor pentru acordarea acestui spor nu s-a realizat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1991, astfel că această împrejurare, în absenţa unei constatări exprese a condiţiilor deosebite de muncă, conform Legii nr. 31/1991, nu poate conduce la concluzia unei echivalenţe a conţinutului juridic al celor două sintagme, care să conducă la acordarea zilelor de concediu suplimentar.

131. Condiţiile de muncă grele, periculoase sau vătămătoare au fost stabilite prin expertizări ca urmare a evaluării unor agenţi biologici, conform altor acte normative, nu în baza Legii nr. 31/1991, şi numai pentru acordarea sporului de până la 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

132. Pe de altă parte, art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 prevede: „În afara concediului de odihnă, prevăzut la art. 1, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991 (s.n.), au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-10 zile lucrătoare.” Rezultă din această prevedere că nu orice salariaţi din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare beneficiază de acordarea unui concediu de odihnă suplimentar, ci doar cei care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991.

133. De altfel, potrivit art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, „stabilirea categoriilor de personal, a activităţilor şi a locurilor de muncă pentru care se acordă concediu de odihnă suplimentar, precum şi existenţa condiţiilor de muncă vătămătoare, grele sau periculoase se fac potrivit prevederilor art. 2 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1991”. (s.n.)

134. Art. 2 şi 3 din Legea nr. 31/1991 statuează criteriile relevante la stabilirea categoriilor de personal, a activităţilor şi locurilor de muncă pentru care durata timpului de muncă se reduce sub 8 ore pe zi şi modul concret în care se stabileşte existenţa condiţiilor deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – la locurile de muncă, textele de lege fiind inaplicabile în situaţia magistraţilor, dat fiind faptul că stabilirea condiţiilor acordării sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase nu s-a realizat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1991.

135. Nu poate fi reţinută o eventuală discriminare, în sensul art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece nu sunt îndeplinite criteriile pentru a se constata existenţa unei stări de discriminare, în contextul în care categoria profesională a magistraţilor este diferită de cea a funcţionarilor publici (de exemplu, a celor cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare), astfel că nu putem vorbi de o situaţie comparabilă. Principiul egalităţii statuat de Constituţie nu echivalează cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Or, în cazul de faţă se poate observa că nu ne aflăm în faţa unor situaţii similare, deoarece diferă elementele de comparare.

136. Drept urmare, răspunsul la a doua chestiune este în sensul că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 147 din Codul muncii şi art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare”, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare” din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

137. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se va admite sesizarea în sensul celor expuse.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1.280/89/2022 şi nr. 3.824/99/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Codul muncii şi, respectiv, ale art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase, sintagma „condiţii vătămătoare”, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare” din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII la anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2023.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU

Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu